Sport

articolul anterior articolul urmator

Halep, sufocată de restricţiile pandemice: Ce va face după turneul de la Roma

3
6 May 2021 07:05:39
Autor: Amir Kiarash

Simona Halep (3 WTA) mai are la dispoziţie o singură competiţie, Italian Open (10-17 mai), găzduită de Roma, pentru a face ultimele reglaje în jocul ei, înainte de French Open (30 mai - 13 iunie).

Problema e că, până să ajungă la Roma, unde e deţinătoarea trofeului, „Simo“ a apucat să joace foarte puţine partide pe zgură: şase în total (4 victorii, 2 înfrângeri). Ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare şi pentru Halep, după cum a admis, după eliminarea suferită, în optimi, la Madrid. Acesta a fost cel mai slab rezultat al Simonei, la turneul patronat de Ion Ţiriac, din 2016 încoace!

„Cu siguranţă, aş fi avut nevoie de mult mai multe meciuri, dar a fost cum a fost, cu accidentări, e greu să joc turnee, dacă nu sunt sută la sută. Partidele pe care le-am jucat aici însă, la Madrid, mi-au arătat că sunt la un nivel destul de bun. Nu mi-am pierdut foarte mult din joc, dar mental şi ca răbdare un pic se vede, mă grăbesc destul de mult şi fac unele greşeli pe care, în mod normal, nu le-aş face sau, în trecut, nu le făceam. Am simţit oboseală în setul al treilea cu Mertens, cred că s-a şi văzut, dar vine tot de la meciuri, n-am avut partide strânse anul acesta, grele, în care să pot să-mi depăşesc limita. Recuperarea e însă, sper eu, destul de rapidă: masaj, tratament şi alergare. Pentru că aşa îşi revine corpul“, a explicat Halep pentru gsp.ro.

Simona a făcut şi o scurtă referire la turneul pe care l-a câştigat, în 2020, după o finală cu Karolina Pliskova. „Nu mă gândesc că trebuie să-mi apăr titlul la Roma, ci doar să mă recuperez şi să văd ce trebuie să îmbunătăţesc. Sunt mulţumită de jocul meu, chiar dacă mă grăbesc, uneori. Încrederea vine, când câştigi jocuri, iar eu am nevoie de asta“, a continuat contănţeanca de 29 de ani.

Halep a admis că, din cauza restricţiilor dure care există în fiecare turneu, în care jucătoarele sunt izolate în „bule“, abia aşteaptă să aibă o perioadă de relaxare, între Italian Open şi Roland Garros.
„Sunt două săptămâni de la Roma până la French Open şi o să fie greu să merg la Paris atât de repede. O să vin şi pe acasă, trebuie să mă aerisesc, să ies în oraş, să mă plimb, am mai mult de 20 de zile, de când stau închisă şi e apăsător“, a afirmat fostul lider WTA.


Halep, înainte de French Open, în ultimii ani

Sezon Victorii - înfrângeri

2020 10 - 0

2019 5 - 2

2018 10 - 3

*Au fost luate în calcul doar partidele disputate pe zgură

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Mihai Ternopol
6.05.2021, 09:13:12

Izolarea e moartea cocalarului. Daca nu se da in stamba, sa faca parada cu tenisii si bling-blingurile, el nu exista. E o moarte mai dureroasa decat lipsa steagului de la Olimpiada. "O să vin şi pe acasă, trebuie să mă aerisesc, să ies în oraş, să mă plimb, am mai mult de 20 de zile, de când stau închisă şi e apăsător“

-8 (12 voturi)
Prospero
6.05.2021, 09:36:49

Gresesti, Mihai! Eu i-as da lui SHrek libertate totala. Sa se plimbe peste tot, de la falia Anatoliei, unde sunt cele mai bune cutremure si pana la saloanele ATI. Cale batuta, SHrek!

-3 (7 voturi)
Prospero
6.05.2021, 09:44:10

Sufocata nu mai poate de bine. Dupa ce s-a vaccinat peste rand si pe alese, ca sa isi trateze complexele de inferioritate cu o doza masiva de sfidare, acum plesneste de bine si doar ea micuta sufera. Milioane de oameni cu viata ciuntita de boala asta nu au nici un gretz, durerea e toata doar la SHrek. Omenirea insasi e faultata in existenta ei, dar nu se pune. Grija planetara e la ofuscata doamna Goe, pe care mamitica ei Ciubuc nu o poate duce cu trenul de placere la Sinaia vietii ei si pe unde mai are acareturi. Iaca belea pe tara asta! Lasam balta totul, aducem din toate sectiile ATI ventilatoarele, ca sa ii suflam in bors lui SHrek. Bunicii mei aveau o vorba, pe care o parafrazez: sariti argati de prin c-cati si lui SHrek distractie ii dati!

-1 (5 voturi)
Modifică Setările