Halep: “Sunt onorată de faptul că toţi gândesc că sunt favorită" Un lucru nu îi convine româncei la Roland Garros

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Halep

În cadrul unei conferinţe de presă organizată la Paris, principala favorită a ultimului Grand Slam al anului, Simona Halep, a răspuns întrebărilor reprezentanţilor media.

Cea mai bună jucătoare a României s-a plâns de frigul din capitala Franţei şi a precizat că are o atitudine încrezătoare şi pozitivă.   

“Ador acest loc, acest turneu. Este un pic frig, sinceră să fiu. Sper să mă obişnuiesc. Mă simt bine. Sunt încrezătoare, dar nu se ştie niciodată. Voi încerca să dau tot ce am mai bun şi să fiu pregătită. Atunci când este frig, este mai dificil. Este o diferenţă mare între Roma şi aici, cu siguranţă. Sunt cu 15 grade mai puţin, aşa că mi-e frig. Însă condiţiile sunt aceleaşi pentru toţi. Am o atitudine pozitivă. Visez să câştig fiecare turneu la care particip. Aici este special, pentru că a fost primul Grand Slam pentru mine. De fiecare dată am dorinţa să joc cât pot de bine şi să am un parcurs cât mai lung”, a afirmat sportiva, conform tennisactu.net, citat de news.ro

Simona Halep este de părere că nu doar ea este favorită la French Open. “Sunt onorată de faptul că toţi gândesc că sunt favorită, însă nu privesc situaţia astfel. Din punctul meu de vedere sunt multe favorite. Fiecare munceşte mult pentru a câştiga acest turneu. Încerc să joc fiecare meci şi vom vedea la final cum merg lucrurile. Ador să joc pe zgură, este suprafaţa pe care mă simt cel mai bine. Să joc la Roland Garros la sfârşitul lui septembrie este ciudat. Însă este fantastic faptul că avem această oportunitate şi cred că trebuie să le mulţumim tuturor celor care s-au luptat pentru ca acest turneu să fie posibil”, a adăugat Halep.

Simona Halep, locul 2 WTA şi favorită principală, va debuta la Paris împotriva sportivei spaniole Sara Sorribes Tormo, locul 70 WTA. Dacă trece de jucătoarea din Spania, Halep va juca în turul secund cu învingătoarea dintre Irina Begu şi Jil Teichmann, pentru ca Cici Bellis sau Amanda Anisimova să se afe printre potenţialele adversare din turul al treilea. Traseul virtual al Simonei la Paris poate fi consultat aici

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite