Halep, unică: Cifrele arată că e cea mai bună veterană din tenisul feminin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Halep

Trofeul cucerit la Toronto, cel cu numărul 24 din cariera Simonei şi al doilea pentru ea în 2022, întregeşte un sezon în care constănţeanca e la ani-lumină distanţă de rivalele ei din categoria +30 de ani.

Triumful de la Toronto, într-o întrecere importantă, de categoria WTA 1000, la care a fost prezentă crema tenisului feminin, e remarcabil din mai multe motive. 

În primul rând, după cinci semifinale cedate la rând, „Simo“ a pus capăt acestei serii nefaste în duelul cu Jessica Pegula. Apoi, în ultimele ei două partide, la Toronto, Halep a stat peste 4 ore şi jumătate pe teren, reuşind să câştige nişte meciuri infernale. În care a dat dovadă atât de tărie mentală, cât şi de o formă fizică de invidiat. La acest al doilea capitol, cifrele întregului sezon vorbesc de la sine despre nivelul excelent la care se află Simona. Care va împlini 31 de ani, la data de 27 septembrie. Chiar dacă în tenisul feminin, media de vârstă a jucătoarelor de top a scăzut dramatic şi avem vedete de 17, 18, 19 ani, prezente în număr foarte mare în Top 100, Halep le face faţă cu brio. 

Mai mult, în comparaţie cu jucătoarele de categoria +30 de ani din Top 50, „Simo“ e la cu totul alt nivel! Dovadă şi faptul că are cele mai multe partide disputate, în acest sezon, 48! Iar dacă mergem şi mai jos, până spre locul 100 WTA, doar Arantxa Rus (Olanda, 31 de ani, 85 WTA) şi Tatjana Maria (Germania, 35 de ani, 93 WTA) au fost mai active decât Simona dintre sportivele aflate în categoria +30 de ani. Prima a bifat 51 de meciuri (28 de victorii, 23 de înfrângeri), în timp ce Tatjana Maria ocupă locul 1 printre veteranele circuitului, cu 53 de partide (33 de victorii, 20 de înfrângeri).

Swiatek

Doar Swiatek e peste Halep în Top 10

Cifrele impresionante ale Simonei au altă „greutate“, când le comparam cu cele alte rivalelor ei din Top 10. Aici, doar poloneza Iga Swiatek (21 de ani) e peste Halep. În rest, dacă ne uităm la numărul victoriilor obţinute, dar şi la procentajul partidelor câştigate, „Simo“ stă cel mai bine.

Cifrele sportivelor din Top 10 mondial

1. Iga Swiatek: 49 de victorii - 6 înfrângeri (Procentajul victoriilor: 89%)

2. Anett Kontaveit: 23 - 12 (65,7%)

3. Maria Sakkari: 28 - 16 (63,6%)

4. Paula Badosa: 29 -15 (65,9%)

5. Ons Jabeur: 37 - 12 (75,5%)

6. Simona Halep: 38 - 10 (79,1%)

7. Aryna Sabalenka: 21 - 16 (56,7%)

8. Jessica Pegula: 29 - 15 (65,9%)

9. Garbine Muguruza: 9 - 13 (40,9%)

10. Daria Kasatkina: 32 - 15 (68%)

Jabeur

Ons Jabeur (Tunisia) traversează un sezon excelent în care a jucat la foc automat

Cele mai multe victorii din Top 50 WTA în 2022

Nume Total victorii

1. Swiatek 49

2. Haddad Maia 43

3. Halep 38

4. Jabeur 37

5. Bouzkova 35

Kanepi

Kaia Kanepi (Estonia, 37 de ani), aflată pe locul 31 în lume

„Simo“, cea mai activă jucătoare +30 de ani din Top 50 WTA

Nume Total meciuri

1. Halep (6 WTA) 48

2. Zhang (44 WTA) 44

3. Kanepi (31 WTA) 38

4. Begu (34 WTA) 37

5. Riske (29 WTA), Cîrstea (40 WTA) 36

6. Cornet (37 WTA) 35

7. Kvitova (28 WTA) 32

8. Pliskova (17 WTA) 27

9. Azarenka (22 WTA) 25

10. Kerber (32 WTA) 24

Simona Halep la Toronto FOTO Getty Images

Simona Halep, cu trofeul de la Canadian Open 2022

Halep, 24 de trofee WTA câştigate până acum

*2022 – Canadian Open, Melbourne Summer Set

*2020 - Dubai, Praga, Roma

*2019 - Wimbledon

*2018 - Shenzhen, Roland Garros, Canadian Open

*2017 - Madrid

*2016 - Madrid, Bucureşti, Canadian Open

*2015 - Shenzhen, Dubai, Indian Wells

*2014 - Doha, Bucureşti

*2013 - Nurnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova, Sofia

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite