Halep la Wimbledon: Simona întâlneşte, vineri, revelaţia de la French Open. Programul celor cinci meciuri cu sportivi din România în acţiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă Irina Begu, Patricia Ţig, Sorana Cârstea, Marius Copil şi Horia Tecuă au părăsit repede competiţia, programul de astăzi de la All-England Club e plin de dueluri în care vor fi implicaţi şi sportivi din România.

Cel mai aşteptat meci al zilei va fi cel în care Simona Halep o va întâlni pe Kiki Bertens (Olanda, 28 WTA). Vorbim despre jucătoarea care a atins semifinalele la French Open, iar acum a bifat cea mai bună performanţă de a ei la Wimbledon, ajungând în turul III.

Halep şi Bertens s-au întâlnit de două ori până acum în circuitul WTA, bilanţul fiind 1-1:

*2010 (Torhout, Belgia): Victorie Halep pe hard, scor 7-6, 6-2
*2012 (Fes, Maroc): Victorie Bertens pe zgură, scor 6-3, 6-4

Iată programul meciurilor în care vor fi implicaţi jucătorii români, vineri, la All-England Club:

Draganja / Mektici - Bopanna / Mergea
Primul meci pe terenul 19, de la ora 13.00, ora României.

Bacsinszky (11 WTA) - Niculescu (47 WTA)
Va fi al doilea meci pe terenul 12, în condiţiile în care primul, un duel la masculin, va începe la ora 13.00. Probabil, Niculescu şi Bacsinszky vor intra pe teren, după ora 15.30.

Knowle / Zhang - Gonzalez / Olaru
Meci de dublu-mixt pe terenul 14. Va fi al treilea joc aici, precedat de două întâlniri de dublu, la masculin. Probabil, Olaru şi partenerul ei vor intra pe teren după ora 17.00.

Halep (5 WTA) - Bertens (28 WTA)
Ultimul meci al zilei pe terenul 2. Până la duelul Halep - Bertens, vor fi două meciuri la masculin şi unul la feminin. Astfel, Simona va intra pe teren, probabil după ora 19.30.

Mergea / Paszek - Sitak / Siegemund
Va fi ultimul meci al zilei pe terenul 9 şi va fi precedat de două confruntări de dublu masculin şi de un joc dublu-mixt. Astfel, Mergea şi jucătoarea cu care face pereche la dublu-mixt vor intra pe teren, după ora 18.00.
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite