Handbal. România a căzut în gol de la 7 metri! 6 ratări din 10 în meciul cu Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neagu a ratat două aruncări din cele 6
Neagu a ratat două aruncări din cele 6

Romania a pierdut partida cu Germania de la Campionatul Mondial cu 26-23, irosind 6 aruncări de la 7 metri din cele 10 avute.

„Turneul final începe pentru România de la meciul cu Germania. E examenul de maturitate pentru aceste jucătoare”, prefaţa Cristian Gaţu partida de ieri, anticipând un meci dificil pentru selecţionata noastră.
Handbalistele în galben au început timid partida şi s-au văzut conduse cu 4-1 după 4 minute,  motiv pentru  Tadici să-şi iasă din fire şi să ceară timeout: ”Ce-aveţi, mă, în atac? Mergeţi hotărâte!”. Mesajul n-a avut efectul scontat, pentru că jucătoarele noastre s-au precipitat în atac şi au reuşit contraperformanţa de a rata 3 din cele 5 aruncări de la 7 metri pe care le-au avut în prima repriză, prin Brădeanu şi Marin (două). Cum nici Cristina Neagu n-a găsit plasa, nemţoaicele s-au dus la un moment dat la 10-5, pe fondul unei apărări prea relaxate a României. Finalul reprizei ne-a aparţinut în schimb, am dat gol inclusiv în inferioritate, iar pauza a consemnat un avantaj minim pentru Germania: 13-12. Luciana Marin şi Ada Nechita au fost jucătoarele care ne-au dat dreptul la speranţă înaintea reprizei secunde.
Partea a doua a jocului a fost una de uitat cât mai repede pentru fetele noastre. Indicată de Tadici drept cea mai periculoasă jucătoare a Germaniei, Muller n-a fost luată în serios de defensiva noastră, care şi-a „făcut de cap” printr.-o apărare rarefiată. Ada Nechita a mai irosit un 7 metri, al 4-lea, iar nemţoaicele s-au dus la un neverosimil 20-14.
Semnalul revenirii l-a dat Cristina Neagu, cea care a marcat primul său gol în minutul 46! România s-a apropiat la trei lungimi, dar n-a avut puterea de a face mai mult, având în faţă un portar, Woltering, de mare clasă. Muller şi-a continuat recitalul, trecându-şi în cont 11 goluri, iar noi am continuat să ratăm de la 7 metri, Neagu irosind încă două astfel de lovituri de penalitate . Scor final: 26-23 pentru Germania.

Cele 10 aruncări de la 7 metri
1.Marin – gol
2. Marin – bară
3. Marin – bară
4. Brădeanu - apără Woltering
5. Nechita – gol
6. Nehcita – gol
7. Nechita – bară
8. Neagu – gol
9. Neagu – apără Woltering
10. Neagu – apără Woltering

11 goluri a marcat Anne Muller pentru Germania din cele 26

Fanii vin la meciul cu Ungaria
Aproximativ 1000 de suporteri români şi-au anunţat prezenţa la partida de joi cu Ungaria. Meciul devine extrem de important pentru România, un nedorit eşec urmând a ne arunca pe locul 3 în clasamentul final al Grupei D. În aceste condiţii, vom avea un joci foarte greu în optimi, urmând a da piept, cel mai probabil, cu Spania.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite