Haţegan, momente cumplite: Infarct la 41 de ani! Riscă să rateze momentul de vârf al carierei sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hategan

Ovidiu Haţegan, cel mai bun arbitru român, aflat pe lista FIFA, s-a simţit rău după ultimul antrenament. Din fericire, a reacţionat rapid şi s-a dus singur la spital. Din păcate, această problemă îi poate strica marele vis.

Ovidiu Haţegan e de câţiva ani cel mai bun central din România. Şi, chiar dacă la fel ca toţi cei implicaţi în sportul de performanţă, arădeanul e supus, periodic, unor teste fizice, se dovedeşte, încă o dată, că inclusiv un astfel de om poate avea probleme cu adevărat şocante.

Potrivit jurnaliştilor de la Special Arad, după ultimul antrenament, Haţegan a început să aibă dureri în zona de piept. Fără să piardă timpul, el s-a suit în maşină şi s-a prezentat la spital. Aici a fost marele său noroc! Pentru că medicii au realizat că centralul FIFA a suferit un infarct!

„Cum (n.r. - Haţegan) este medic de profesie, şi-a dat seama de simptome şi a urcat în maşină, mergând singur la spital. Investigat la Arad, a ajuns în cele din urmă la «Pădurea Verde», la Timişoara, şi în urma unui EKG i s-a spus că are ceva venă înfundată. I-a fost montat un stent“, a declarat un apropiat al lui Haţegan pentru Special Arad.

Poate rata şansa de a fi delegat la un Mondial

De-a lungul carierei sale, Haţegan a arbitrat la competiţii internaţionale de anvergură, precum Liga Naţiunilor, Mondialul Cluburilor, Euro 2016, Jocurile Olimpice, Liga Europa, Liga Campionilor şi Euro 2020. În plus, periodic, a ajuns la centru, la partide din campionate din zona Golfului Persic, în Qatar sau în Arabia Saudită.

Marele vis al lui Haţegan e însă să fie pus de FIFA pe lista arbitrilor pentru Mondialul din 2022 (21 noiembrie - 18 decembrie). 

Porumboiu

Într-o intervenţie la GSP Live, fostul mare arbitru, Adrian Porumboiu (foto), a lăsat de înţeles că actualele sale probleme cardiace scad, din păcate, şansele lui Haţegan de a merge în Qatar.

„Poziţia lui era una excepţională, una la care orice arbitru visează să ajungă. Nu e o situaţie grea, ci al naibii de grea. Ştie foarte bine şi el asta, pentru că e medic şi a făcut foarte bine că a mers de urgenţă la spital şi că s-a operat. Speranţe sunt că poate să-şi revină, dar nu ştiu dacă pentru Campionatul Mondial. De arbitrat va mai putea arbitra. 

Avem exemplul Eriksen, care s-a prăbuşit realmente pe teren, ceea ce nu a fost cazul la Ovidiu, şi a revenit şi a dat gol cu Olanda. Faptul că Ovidiu a mers imediat şi a fost operat de urgenţă, acest lucru l-a salvat. Cea mai importantă e viaţa, arbitrajul e important, ca orice meserie în sine, dar, până la urmă, ceea ce contează e viaţa. 

E bine că s-a rezolvat acum şi e în afara oricărui pericol. El ştie cel mai bine ce va face, nu pot să faci recomandări cel cel care ştie cel mai bine ce are de făcut e el însuşi. E greu să mă pronunţ, dar am spus că nu e imposibil (n.r. - să revină în arbitraj). Îi doresc doar sănătate şi să fie bine. El e un tip liniştit, un tip echilibrat, nu-l văd agitat. Tot nu pot să-mi dau seama ceea ce s-o fi întâmplat în organismului lui de a cedat“, a spus Porumboiu.

CITEŞTE ŞI:

Haţegan, în pragul unei decizii care îi va schimba viaţa: Infarctul l-a speriat teribil

Haţegan, prima reacţie după ce a suferit un infarct: Apel lansat prin intermediul site-ului federaţiei

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite