HCM Baia Mare, debut cu victorie în grupele Ligii Campionilor. Ce urmează pentru campioana României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

HCM Baia Mare s-a impus în meciul cu polonezele de la MKS Lublin, disputat vineri, pe teren propriu şi încheiat cu scorul de 30-25 (16-12). Partida a fost cea dintâi din grupa D a Ligii Campionilor de la handbal.

Pentru campioana României au marcat Alexandra Nascimento (şase goluri), Valentina Elisei-Ardean (patru), Eliza Buceschi (patru), Ekaterina Davydenko şi Elena Gjeorgjievska, câte trei, Gabriella Szűcs, Bianca Tiron şi Laura Oltean, câte două, iar Luciana Marin, Anastasia Lobach, Ksenia Makeeva şi Adriana Nechita, câte un gol.

Programul fetelor de la HCM Baia Mare mai prevede întâlnirile cu Metz Handball (în deplasare, 25 octombrie), Larvik HK (pe teren propriu, 31 octombrie şi în deplasare, 8 noiembrie), MKS Lublin (în deplasare, 16 noiembrie) şi Metz Handball (pe teren propriu, 21 noiembrie). Primele două clasate din fiecare cele patru grupe preliminare se vor califica în două principale, urmând să se joace pentru sferturile de finală şi Turneul Final Four.

HCM Baia Mare vrea să repete parcursul Oltchimului în Liga Campionilor şi porneşte azi asaltul spre “Final Four"

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite