Ianis Hagi a fost titular, integralist şi căpitan numai la Viitorul, echipa patronată şi antrenată de tatăl său. Acest tratament preferenţial aplicat mijlocaşului a fost o primă mare greşeală făcută de Gheorghe Hagi. Au urmat multe altele, cum ar fi trimiterea lui Ianis la Fiorentina, o formaţie din Serie A unde, probabil, niciun jucător român n-ar face faţă, cu atât mai puţin unul de 18-19 ani, cât avea Ianis în momentul transferului.
Când fiul său a fost folosit, aproape exclusiv, la echipa de tineret a celor de la Fiorentina, în loc să recunoască faptul că Ianis nu e suficient de „copt֧“, Gheorghe Hagi i-a făcut praf pe italieni, l-a luat pe Ianis de mână şi l-a readus la Viitorul, unde, din nou, l-a făcut titluar, integralist şi căpitan.
Iar după Europeanul U-21, în care Ianis n-a fost nicidecum cel mai bun din echipa României, ci doar unul dintre „muncitorii“ de pe teren, Hagi, cu ajutorul apropiaţilor săi din presă, l-a „umflat“ cu pompa pe Ianis. Doar un exemplu trist în acest sens e modul în care s-a vorbit la microfonul TVR, postul care a transmis competiţia.
Iar după o vară întreagă în care a fost plimbat ba pe la Barcelona, ba la Manchester City şi Bayern Munchen, Ianis a ajuns la Genk, o echipă de mâna a treia în Europa, unde mai mult n-a jucat.
Într-o intervenţie la Digi Sport, patronul FCSB, Gigi Becali, a comentat situaţia mijlocaşului de 21 de ani şi a rostit şi un adevăr dureros: Ianis e, pur şi simplu, depăşit de nivelul fotbalului mare în acest moment al carierei sale.
Ce a spus Gigi Becali?
*Pentru Ianis e greu în străinătate la o vârstă fragedă. Aşa cred eu. El trebuia să joace în România până la 23-24 de ani, să fie copt, să se căsătorească şi după aia să se transfere. Aşa e părerea mea.
*Dacă îl luam eu, era cel mai bun din România, nu-i trecea nimeni prin cale.
*Să-l împrumut pe Ianis Hagi? Ianis e un jucător prea valoros ca să mă pot băga eu. Se supără Gică. Eu i-am spus lui Hagi că îi dau 3 milioane şi scriem în contract că joacă titular.
*Dacă făceam aşa, în doi ani pleca pe 30-40 de milioane la o echipă mare. Acum nu ştiu. Asta spune totul despre părerea mea despre Hagi. Păi el e machedon, e băiat cuminte.
CITEŞTE ŞI:
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
5 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Nu mai debitati atatea prostii cu varsta frageda si cu timpul de acomodare.Uite,Halland ala care a mers acuma la Borussia Dortmund abia are 19 ani si deja in vreo 50 de minute jucate in Bundesliga a marcat 5 goluri.Ala nu e prea fraged si nu are nevoie de acomodare???
Dupa parerea lui Becali trebuia sa faca si vreo trei copii.
Mie imi place foarte bine di dansul. Sa vina la mini aici in Moldova sa ne dragalashim ca ios singur. Da pe mine nu ma baga nimenia in siama
io ashtept aici la marginia drumului
Ianis Hagi nu are nevoie de compatimire, si nici de complimente false. Ianis Hagi are nevoie de un picior in f...nd ca sa se maturizeze si sa dea totul la antrenamente, altfel nu va fi niciodata titular la o echipa occidentala. Acolo trebuie sa dai 120% la antrenamente ca sa ai o sansa sa joci, si mai e nevoie si de un dram de noroc.