Ilie Stan fuge de o nouă umilinţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ilie Stan se află în faţa unui alt meci decisiv
Ilie Stan se află în faţa unui alt meci decisiv

Chiar dacă are nevoie de victorie pentru a păstra şanse reale de calificare, tehnicianul Stelei va aborda partida cu doi închizători.

Ilie Stan se află în faţa unuia dintre cele mai importante meciuri din cariera sa. În această seară, soarta sa pe banca Stelei depinde de cum se vor comporta roş-albaştrii pe „Veltins Arena". Calculele sunt simple. Pentru a rămâne cu şanse reale în cărţile calificării, steliştii au nevoie de victorie în Germania. Orice alt rezultat înseamnă că jucătorii lui Stan trebuie să se roage ca în celălalt meci al grupei, AEK Larnca să scoată măcar un egal în compania celor de la Maccabi Haifa.

Cu toate acestea, tehnicianul roş-albaştrilor n-are de gând să atace pe terenul lui Schalke, fiindu-i frică de a nu repeta umilinţa de la Haifa, când cei de la Maccabi au marcat de cinci ori în poarta nefericitului Stanca. Ilie Stan va introduce doi „închizători" în primul „11", pe Bicfalvi şi pe Bourceanu, încercând să blocheze tentativele ofensive ale lui Raul şi Huntelaar.

Zgomot de avion pe stadion

„Ei sunt favoriţi, dar la fotbal se anulează de multe ori aceste diferenţe, şi de bugete, şi de cotă a jucătorilor. Sperăm să jucăm cel puţin cum am făcut-o în meciul tur, când am închis bine culoarele şi nu le-am dat posibilitatea nemţilor să ajungă la poarta noastră", a afirmat directorul sportiv al Stelei, Narcis Răducan. Arena din Gelsenkirchen e recunoscută a fi drept una dintre cele mai zgomotoase din lume. „Aici nu se va putea juca niciodată fotbal în condiţii normale!", a exclamat Friedhelm Funkel, fost antrenor la formaţia Hansa Rostock.

Şi, într-adevăr, tehnicianul pare să fi avut dreptate. Un reporter sportiv a înregistrat cu un aparat special un zgomot de 90 de decibeli produs de fanii lui Schalke în timpul unui meci de campionat. La marcarea unui gol de către gazde, aparatul a arătat 122 de decibeli, cu trei mai puţini decât zgomotul produs de un avion Boeing 747! La acest nivel de zgomot există mai multe pericole: pot apărea tulburări ale ritmului cardiac, probleme de vedere şi ale sistemului digestiv sau chiar surzirea.

Ultima oră

- În acest sezon, atacantul lui Schalke Klaas-Jan Huntelaar a dat 27 de goluri în toate competiţiile, atât pentru echipa de club, cât şi pentru naţionala Olandei. Comparativ, toată echipa Stelei a marcat în această toamnă doar cu două goluri mai mult. „Vrem să ne calificăm în primăvara europeană în faţa propriilor suporteri. Am discutat şi cu Marica despre punctele forte ale Stelei", a declarat Huntelaar.
- Ilie Stan va putea conta pe doi dintre oamenii săi de bază. Tănase şi Prepeliţă s-au refăcut după problemele musculare şi vor juca titulari astăzi.
- Eric Bicfalvi, intrat în ultimele şase luni de contract, a stârnit interesul mai multor cluburi din Cipru. Printre ele e şi gruparea antrenată de fostul său antrenor Ronny Levy, Anorthosis Famagusta.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite