„Indestructibilul“ Ferrer face un prim pas surprinzător spre cariera de antrenor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexander Zverevl-a învins pentru a cincea oară în carieră pe Ferrer, la Madrid 2019, încheindu-i cariera. Foto: Getty Images
Alexander Zverevl-a învins pentru a cincea oară în carieră pe Ferrer, la Madrid 2019, încheindu-i cariera. Foto: Getty Images

Spaniolul David Ferrer este pregătit să înceapă o nouă carieră, de antrenor, la 38 de ani şi puţin mai mult de 12 luni de la ultimul meci jucat în circuit, ca profesionist.

„Marca“ a dezvăluit că în următoarele săptămâni, Ferrer i se va alătura, la Monte Carlo, numărului şapte mondial, Alexander Zverev. Această perioadă de probă va stabili dacă cei doi vor începe, propriu-zis, o colaborare.

Recunoscut pentru condiţia sa fizică - una dintre cele mai bune din circuitul masculin, David Ferrer, fost finalist la Roland Garros, îşi va uni forţele chiar cu jucătorul care i-a încheiat cariera, în 2019, în turul secund al Masters-ului de la Madrid.

La scurt timp după retragere, Ferrer a fost numit director al turneului ATP 500 de la Barcelona, iar colaborarea cu Zverev este cu atât mai surprinzătoare, cu cât, aparent, cei doi au filosofii radical diferite.

Ferrer a fost un exemplu de etică a muncii, construindu-şi cariera în baza a zeci de ore de antrenamente draconice şi disciplină de fier. Despre Zverev însă, s-a spus contrariul. Un alt spaniol, fost număr unu mondial, Juan Carlos Ferrero, şi-a încheiat rapid mandatul în loja neamţului în 2018, acuzându-l pe Zverev că i-a tratat colaboratorii cu dispreţ şi că întârzia constant la antrenament, ceea ce reprezintă un afront imens pentru orice membru al „Armadei Spaniole“, în frunte cu Rafael Nadal, ibericii având un respect fantastic pentru munca depusă la şedinţele de pregătire. Zverev a negat prompt acuzaţiile lui Ferrero, afirmând că nu a întârziat în viaţa sa la un antrenament. Totuşi, nici Ivan Lendl nu a suportat să lucreze cu tânărul jucător, în iulie 2019 Zverev aflând de pe reţelele de socializare că legenda Cehoslovaciei l-a părăsit, tot după o colaborare scurtă.

Călăuzit constant de-a lungul carierei de către tatăl său, fost jucător în echipa de Cupa Davis a URSS, Alexander Zverev a fost în prim-plan-ul controverselor în ultimele săptămâni, după ce a participat la Adria Tour, la invitaţia lui Novak Djokovici, iar ulterior şi-a încălcat promisiunea de a se auto-izolare pentru 14 zile ca urmare a numeroaselor teste pozitive înregistrate de participanţii de la Belgrad şi Zadar (Croaţia). Cu victorii repurtate deja în faţa celor trei jucători uriaşi ai circuitului ATP, Roger Federer (4), Novak Djokovici (2) şi Rafael Nadal (1), dar şi o primă semifinală de Grand Slam disputată în acest an, la Australian Open, trei titluri Masters 1000 şi trofeul ATP Finals în palmares, Zverev este un candidat cert la numărul unu mondial în viitorul apropiat, plus finale în turneele de Mare Şlem.



5 - 3 este bilanţul meciurilor directe dintre Zverev şi Ferrer

7 victorii a adunat Zverev în faţa „Big 3“:  Roger Federer (4), Novak Djokovici (2) şi Rafael Nadal (1)

 


 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite