Sport

articolul anterior articolul urmator

Interviu | Daniel Dobre, la un an de la triumful de la Wimbledon: „Disciplina tactică a Simonei a fost incredibilă!“

2
11 Jul 2020 07:06:20
Autor: Cezara Paraschiv
Simona Halep, alături de Daniel Dobre, înaintea Dineului Campionilor de la Wimbledon
Simona Halep, alături de Daniel Dobre, înaintea Dineului Campionilor de la Wimbledon

Daniel Dobre, antrenorul care a călăuzit-o pe Simona Halep spre titlul de la Wimbledon, dar şi spre unicele sale două victorii împotriva Serenei Williams, ne ghidează, în exclusivitate în paginile „Weekend Adevărul“, prin valul de amintiri şi entuziasm ce se revarsă la un an de la superba victorie de pe Terenul Central.

  • Simona Halep a împlinit visul mamei sale, Tania, câştigând titlul de la Wimbledon, în urmă cu un an, pe data de 13 iulie, după o finală de 55 de minute, adjudecată în faţa Serenei Williams, scor 6-2, 6-2.
  • Daniel Dobre, în prezent Director Tehnic al Federaţiei Române de Tenis, conducea la vremea respectivă stafful tehnic al Simonei Halep.


„Weekend Adevărul“: Bate la uşă aniversarea titlului câştigat anul trecut de Simona, la Wimbledon. Vă alunecă gândul în aceste zile şi la succesul din 2019?
Daniel Dobre: Bineînţeles. Chiar sâmbătă a venit Simona pe la mine, la club, a jucat un pic de tenis cu nişte prieteni şi chiar discutam despre asta, ne-am adus aminte că se apropie ziua cea mare. Mai vorbesc şi cu colegii, cu Teo, cu Marian, pentru că am trăit ceva special, împreună, în echipă. Să vedem dacă sărbătorim, dacă ne întâlnim. Oricum, ne amintim cu mare plăcere de ce a fost anul trecut!

O avalanşă de sentimente?
Sunt multe lucruri care îţi vin în gând. În primul rând, bucuria de a fi acolo, alături de echipă. Felul în care Simona a vorbit la festivitatea de premiere, felul în care am sărbătorit la petrecere şi atmosfera de acolo. Multe aspecte, multe sentimente - toate plăcute şi amintiri de neuitat.

Care a fost cheia acelui succes al Simonei?
În primul rând, liniştea şi încrederea, date de o pregătire bună, poate şi eliberarea de presiune după ce s-a terminat sezonul de zgură, o anumită atmosferă de încredere totală în echipă, care s-a văzut de la antrenamente până la program.

Recent, Patrick Mouratoglou spunea că a contat şi faptul că Simona nu se aştepta să câştige Wimbledonul în 2019. Consideraţi că are dreptate?
Eu îi spusesem Simonei de la startul sezonului, când am început să lucrăm împreună la Miami, că eu o văd pe ea mult mai uşor câştigând trofeul la Wimbledon, decât la Roland Garros sau Australian Open. Întotdeauna i-am spus acest lucru. I-am repetat asta cât am putut anul trecut. Eu am văzut-o pe ea întotdeauna jucând bine la Wimbledon, în 2016, în 2014. Poate declarativ nu se aştepta, dar eu cred că întotdeauna a ştiut că poate să joace foarte bine pe iarbă. A avut, poate, nevoie de o mai mare încredere în deplasare şi în pregătirea dinainte ca să facă acest rezultat.


Daniel Dobre: „Simona, din punct de vedere motric şi al adaptabilităţii, este completă. Este ca Nadal. Braţul a fost liniştit, mintea a fost ageră, picioarele au fost acolo“

 

Zgura şi iarba sunt percepute, istoric, ca suprafeţe de joc aflate la poli opuşi. Cum explicaţi victoriile Simonei, de la un an la altul, la Roland Garros şi Wimbledon, tocmai pe aceste suprafeţe atât de diferite?
Iarba din ultimii ani nu mai este la fel de rapidă ca iarba dinainte. Ca atare, există acele schimburi normale din spatele terenului. Ca viteză de joc nu este o mare diferenţă, diferă doar înălţimea mingii: la Roland Garros sare mai sus, la Wimbledon stă mai jos. Şi diferă tipul de deplasare: pe zgură aluneci, în timp ce pe iarbă te deplasezi cu paşi mai mici. Simona, din punct de vedere motric şi al adaptabilităţii, este completă. Ea este, poate, cea mai adaptabilă jucătoare din circuit. Şi din punct de vedere tehnic, la fel, este o jucătoare completă. Poate să joace bine din săritură, să se lase să joace bine o minge joasă, poate lovi cu slice, poate lovi bine din spate sau din faţă, deci este la fel ca Nadal să spunem. Şi Nadal a câştigat ambele turnee. Datorită calităţilor ei a reuşit acest lucru.

Au curs superlativele după finala cu Serena Williams. Unii au remarcat mai ales faptul că Simona a comis doar trei greşeli neforţate. Dumneavoastră, asupra cărui aspect aţi atrage atenţia?
Asupra disciplinei tactice, care a fost incredibilă. Ceea ce s-a vorbit înainte de meci, s-a şi realizat. Şi asupra liniştii din momentul în care a fost clar că domină finala şi că victoria se apropie. Te poţi pierde un pic - stai puţin, mai am câteva game-uri! - şi să te destabilizezi. Pentru că Serena e Serena, dacă îi dai o şansă - două, s-ar putea să revină. În plus, aş remarca faptul că Simona a avut doar o minge de break împotrivă. Asta a arătat ce înseamnă liniştea, încrederea. Nu s-a panicat, nu a schimbat nimic, a rămas foarte atentă, foarte concentrată şi a putut să termine meciul dominând mai bine decât la început. Chiar dacă urma să devină campioană la Wimbledon, chiar dacă exista o anumită presiune, braţul a fost liniştit, mintea a fost ageră, picioarele au fost acolo, a fost incredibil felul în care a reuşit să îşi domine emoţiile cap-coadă.

A dominat-o şi emoţional pe Serena Williams?
Eu cred că Serena nu se aştepta la acest lucru! Deşi, dacă ne gândim, toate finalele foarte importante pe care le-a jucat în ultimul timp le-a cam pierdut şi cum! Le-a pierdut un pic pentru că nu a reuşit să gestioneze din punct de vedere emoţional. Dar, în finala de la Wimbledon, cred că orice ar fi făcut, felul în care a jucat Simona nu i-ar fi dat nicio şansă. Cum a recunoscut şi Serena, a fost o zi de graţie pentru Simona. Serena a încercat foarte multe lucruri, a schimbat pe parcursul meciului, dar tot ce a încercat, Simona a fost acolo. Cred că Serena a ştiut după primele game-uri pe cine are în faţă şi ştia că e pierdut turneul. Lucrul ăsta a făcut-o de multe ori să rişte mai mult, să se panicheze şi să adune greşeli. Deci, este meritul Simonei că a dus-o pe Serena în acea situaţie de a nu avea soluţii şi de a încerca să facă alt joc decât ar fi făcut în mod normal.

Aţi vorbit despre disciplina cu care Simona a aplicat ceea ce aţi discutat înainte de finală. A fost o pregătire mai amplă a finalei, aţi făcut ceva diferit?
Am pegătit meciul la fel ca pe toate celelalte. În ziua liberă, am hotărât câteva scheme pe care să le facem, le-am exersat cu partenerul de antrenament, la fel - am repetat şi la încălzirea de meci acele lucruri importante. Fără ceva deosebit, ca să nu ieşi, mental mai ales, din acea rutină, să nu ajungi să-ţi spui - joc cu Serena şi trebuie să fac altceva. Nu! Joci cu Serena, este un meci ca toate celelalte, reţine ce ai făcut la antrenament.


Daniel Dobre: „Am pornit din start cu avantaj“


Finala s-a jucat într-o zi de 13. Aţi fost vreodată superstiţios?
Eu nu am fost, dar din ce ştiam, 13 este numărul norocos al Simonei, iar prietenul meu Teo Cercel, când a văzut cum e programată finala, a spus că o să câştige sigur. Am pornit din start cu avantaj.



Jucătorii au rutina lor pentru a intra în zona de concentrare. Au şi antrenorii un astfel de ritual?
Da, întotdeauna avem. De la mersul la toaletă înainte, până la cum stăm pe scaun şi cu ce ne îmbrăcăm (n.r. - râde). Bineînţeles, aveam tabieturile noastre: dacă ai avut hanoracul sau şapca norocoasă, o porţi, o pui pe tine. În acelaşi timp, încerci să rămâi calm şi pozitiv indiferent ce se întâmplă, pentru că este foarte important să crezi în ceea ce ai pregătit la antrenament, să crezi în jucătorul tău, să-i arăţi acest lucru. Toate lucrurile se întâmplă în echipă, cu Teo, cu Marian, fără de care nu puteai să faci performanţă. Ei, nu numai pe partea fizică, ci şi pe partea mental-emoţională ajută la atmosferă, la desfăşurarea antrenamentelor, a meciurilor şi la buna dispoziţie din echipă.

 

Daniel Dobre: „Mie asta îmi ajunge!“



V-a mâhnit faptul că la final de sezon nu v-aţi regăsit numele pe lista celor mai buni trei antrenori selectaţi de WTA?
Nici nu ştiam că există această listă, chiar sincer vorbind. Nu m-a surprins, nici nu mă gândeam că voi fi ales vreodată. Eu, în general, mă mulţumesc cu ceea ce cred eu despre mine şi ceea ce cred apropiaţii despre mine. Faptul că nu m-a ales cineva care nu mă cunoaşte şi nu-mi cunoaşte munca…e problema lor. Contează că Simona m-a apreciat şi mi-a dat această şansă, Darren - la fel, oamenii apropiaţi care ştiu cât muncesc şi câtă pasiune pun în ceea ce fac. Mi-ajunge.

Ca antrenor, după titlul de la Wimbledon, s-au schimbat puţin standardele şi aşteptările pe plan personal, pentru viitoarele colaborări?
Nu, dimpotrivă. Eu lucrez acum la nivel de copii. Această experinţă mi-a confirmat încă o dată cât de importantă este baza, fundaţia jucătorului de tenis, care se pune între vârsta de 8 şi 12 ani. În ultima perioadă însă, văd că nu mulţi jucători de la noi mai au această bază. Mi-am propus să particip mai mult, poate nu doar pe teren, ci şi cu ajutorul Federaţiei, ca tinerii şi copii care învaţă să aibă o bază mai bună, ca să poată cândva atinge performanţele pe care aceste generaţii le-au realizat. Ca atare, nu mi-am propus să ajung din nou la acel nivel, nu acum, ci efectiv să o iau de jos, cu copii, juniori, şi să încerc  - pentru că acest lucru l-am făcut şi înainte de Simona, şi în anii dinainte de Alexandra Dulgheru. Am revenit, deci, poate cu mai multă experienţă, poate ştiind mai bine ceea ce trebuie făcut pentru a ajunge acolo. Nu mă gândesc ca în perioada imediat următoare să schimb acest lucru.

 

Daniel Dobre: „Halep e perfecţionistă, nu dificilă!“



Simona a fost descrisă de suficient de multe ori drept o persoană dificilă. Cum v-aţi construit relaţia?
Nu cred că putem să o numim dificilă. În primul rând, este o persoană foarte profesionistă, foarte riguroasă. În momentul în care tu reuşeşti să te ridici la acelaşi nivel de seriozitate faţă de ceea ce faci, atunci eşti la acelaşi nivel cu ea. În afară de lucrul acesta, trebuie să înţelegi presiunea care există - nu neapărat când eşti numărul 1 în lume sau când câştigi Wimbledonul. La orice nivel. Un jucător care pune suflet şi pasiune în ceea ce face, vrea întotdeauna să dea ce e mai bun, vrea să câştige meciuri, de multe ori nu acceptă greşeala. Tu, ca antrenor, trebuie să participi activ şi să creşti şi tu cu aceste lucruri. Apoi, uneori trebuie să poţi să alini o rană, să domoleşti o problemă pe care o are. Nu a fost greu deloc. Simona este o persoană foarte plăcută. Ok, are momente de supărare, dar este o persoană plăcută, pe care te poţi baza. În momentul în care vorbeşti ceva, în general, se întâmplă. Ceea ce iarăşi este foarte important. Dacă ea primeşte acelaşi lucru, este foarte uşor de avut o relaţie cu ea. Şi, în primul şi în primul rând, eu sunt foarte pasionat de munca pe care o fac, îmi place tenisul foarte mult, iar ea este sportivul ideal cu care poţi lucra. Ce-ţi poţi dori mai mult? Când cineva vine pe teren şi poate face ceea ce îi ceri, pune suflet şi pasiune în ceea ce face, atunci toate lucrurile care ar apărea în plus şi ar putea fi neplăcute chiar nu contează. Tu eşti acolo să-ţi faci treaba ca antrenor cât poţi de bine şi să îţi duci sportivul la cel mai bun nivel pe care îl poate avea, dacă într-adevăr crezi în el şi găseşti şi mijloacele să îl ajuţi. Deci, nu am considerat-o niciodată o persoană dificilă pe Simona. O consider în primul rând o persoană care ştie ce vrea. Cred că are dreptul, prin ceea ce dă, să ceară foarte mult de la persoanele din jurul ei.

Privind retrospectiv, la Daniel Dobre din 2013, apoi la Daniel Dobre cel din 2020, ce este diferit?
M-am schimbat mult. Eu fusesem alături de Alexandra Dulgheru la un nivel înalt, de Top 20, cu turnee câştigate. Cu Simona am trecut la alt nivel, de Turneul Campioanelor - finală cu Serena Williams. Clar, eu am crescut odată cu nivelul de joc la care a participat Simona. Erai obligat să studiezi jucătoarele, erai obligat să găseşti soluţii pentru acele jucătoare. Am avut o perioadă în care am antrenat-o şi fizic, când nu mai era cu Teo Cercel, eu fiind pasionat şi de pregătire fizică. Peste tot pe unde mergeam, urmăream exerciţii, învăţam, citeam. A fost o dezvoltare continuă alături de Simona, pentru că jocul ei a fost obligat să crească în fiecare zi, ca să rămână la acest nivel şi să urce, să atingă performanţele pe care le-a atins. Am crescut şi alături de Darren Cahill, cu care am avut posibilitatea să lucrez. M-am verificat, totodată, că aşa cum văd eu tenisul nu este greşit, pentru că Simona nu acceptă şi nu va accepta alături de ea oameni care nu îşi fac treaba ca lumea. A fost, deci, şi o confirmare a faptului că felul în care îmi fac munca este bine, este un lucru bun şi profesionist. Am învăţat că nu întotdeauna vechiul stil de a antrena, cu statul cu zecile de ore pe teren contează, ci contează şi calitatea sportivă, chiar înaintea volumului şi înaintea heirupului cu care, de multe ori, ne întâlnim în România.

La capătul finalei aveaţi lacrimi în ochi. De ce? Şi de câte ori vi s-a mai întâmplat acest lucru la capătul unui meci de tenis?
În primul rând, pentru împlinirea pe care am simţit-o în momentul în care a început să vorbească Simona. Meciul a fost foarte bun, dar lucrurile pe care le-a spus în limba engleză, în faţa atâtor oameni şi a atâtor oameni importanţi, m-a impresionat în mod deosebit. Atunci mi-au dat lacrimile. E greu să mă gândesc când mi s-a mai întâmplat exact, dar cred că au mai fost momente. Prima dată cred că s-a întâmplat când abia îmi începeam cariera de antrenor în Turcia şi . În prima iarnă, în ianuarie-februarie, am avut campionate naţionale cu copiii mei. Am câştigat campionatul pe echipe pentru club şi copiii m-au îmbrăţişat, mi-au adus tot felul de bomboane. Eram şi mai tânăr atunci, erau primele mele rezultate ca antrenor şi m-au impresionat foarte mult.


 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

George Luca's
11.07.2020, 07:34:26

Sclavul si notiunile fine. Hai, bai Dobre, chiar?

-1 (1 vot)
herr v.6.01
11.07.2020, 14:47:47

Un anonim il face pe un antrenor reputat "sclav". Insa uita sa se lege de Simo. O fi de vina covidu?