CHESTIONAR Ciprian Marica: „O mare realizare? Am ajuns să-mi reprezint ţara“

Ciprian Marica: „Fotbalul e totul pentru mine, oricât ar suna de banal. Nu mă văd făcând altceva”.

Din vestiarul echipei de fotbal Getafe se aude muzică, aşa că Ciprian îşi cere scuze dacă nu ne vom putea auzi prea bine. Îi spun că ne descurcăm şi-l asigur că nu-l ţin mult.

Nu vreau să-l pisălogesc înaintea meciului cu Bilbao şi, la capătul a zece minute de convorbire (băiat culant, Ciprian m-a sunat el după ce îi dădusem un apel), îl las să-şi trăiască „visul albastru“ – „Getafe, el sueno azul“ se numeşte un volum proaspăt publicat în Spania de clubul la care a ajuns românul în această toamnă.

Înainte de a fi atacant în ţara în care oamenii din faţa porţii adverse se numesc Cristiano Ronaldo şi Messi, pe când nu era un prolific marcator al naţionalei României şi „locomotivă“ a „tricolorilor“ în preajma barajului decisiv cu Grecia pentru calificarea la Mondiale, Ciprian era un băiat de cartier. Omul cu 133.000 de aprecieri pe Facebook (nu asta contează azi?!) a copilărit în Maica Domnului, relativ aproape de Ştefan cel Mare, de unde şi prima sa opţiune de fotbalist cu acte în regulă. A plecat de tânăr în străinătate, unde a devenit jucătorul matur de azi, chiar dacă are doar 28 de ani. Câteva lucruri mai puţin ştiute despre acest „9 de 10“, în chestionarul următor.

De ce te temi cel mai tare?

De Dumnezeu, nu? Ştiu că nu e un răspuns logic, dar sunt un tip cu frica lui Dumnezeu.

Care e prima ta amintire?

Cu siguranţă nu e prima, dar e una pregnantă: la opt ani, m-am dus la tenis şi am rămas impresionat că cei de la fotbal aveau echipamentul la fel. Stăteam aşa, gură-cască, şi mă gândeam: mamă, ce mişto sunt îmbrăcaţi!…

Pe cine admiri cel mai mult şi de ce?

Admir foarte multe persoane, cred că din fiecare domeniu pe cineva. Fără să fac nominalizări, apreciez şi mă bucur foarte tare când sunt în străinătate şi întâlnesc români care au realizat ceva.

Ce-ţi place la înfăţişarea ta?

Barba, ha-ha! Glumesc. Freza, mi-o aranjez şi-n timpul meciurilor uneori…

Care e cel mai preţios lucru pe care-l deţii?

Sufletul! Şi, acum, încrederea că ne vom califica la Campionatul Mondial, după barajul cu Grecia.

Cine ar juca rolul tău într-un film?

Păi Giani (N.A. –actorul Costi Diţă) din „Las Fierbinţi“, nu zice toată lumea că semănăm?!

Ce-ţi repoşezi cel mai des?

Că n-am mai multă încredere în mine.

Ce-ai fi făcut la fel de bine profesional dacă n-ai fi ales actuala carieră?

Greu de zis, pentru că fotbalul e totul pentru mine, oricât ar suna de banal. Nu mă văd făcând altceva.

Cum ţi se spunea când erai mic?

Nu pot să-ţi zic cum mi se spunea la bloc, că o să sară toată lumea!.. După aia, mi s-a zis „Samuraiul“, că îmi ţineam părul strâns într-o coadă neterminată. Dar kimono n-am purtat!

Care e cea mai mare realizare a ta?

Am ajuns să-mi reprezint ţara.

Care e cel mai frumos lucru care s-a spus despre tine vreodată?

Ei, nu ştiu care e chiar cel mai frumos, dar ştii ce m-a impresionat? De curând, m-a sunat Florin Condurăţeanu, mi-a zis că luase numărul de telefon de la Ovidiu Ioaniţoaia, şi mi-a ţinut un discurs:

eşti un român adevărat, nu-ţi dai seama cât bine le-ai făcut oamenilor…

Cum ai dori să-şi amintească posteritatea de tine?

Nu-mi fac iluzii ca să n-am deziluzii, vorba lui nea Imi! Ca să îţi răspund, totuşi, mi-ar plăcea să se spună: era un om de bine…Vreau să cred că aşa şi e, n-am conflicte cu nimeni…

Acest text a fost publicat şi pe blogul personal.