INTERVIU Horia Colibăşanu povesteşte aventura de pe Everest: „Am mers toată noaptea, singur, la lumina lanternei. Dacă mă opream, îngheţam şi se termina“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Horia Colibăşanu a urcat pe Everest
Horia Colibăşanu a urcat pe Everest

Primul român care a urcat pe cel mai înalt vârf al lumii fără oxigen suplimentar şi şerpaşi a dezvăluit amănunte interesante din experienţa pe care a trăit-o săptămâna trecută.

Pe 16 mai, Horia Colibăşanu a realizat o premieră pentru România. A urcat pe cel mai înalt vârf al lumii, Everest (8.848 metri), fără oxigen suplimentar şi fără şerpaşi. O experienţă fabuloasă, despre care timişoreanul în vârstă de 40 de ani a povestit într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“. Horia a izbutit din a doua încercare, prima, derulată acum trei ani, fiind sortită eşecului din cauza vremii.

„Adevărul Weekend“: Horia, cum e pe vârful lumii? Cum arată de fapt Everestul?

Horia Colibăşanu: E ca un acoperiş de casă, cam de şase metri lungime. Te caţeri până sus şi vezi ca din avion. Priveliştea e frumoasă, dar evident că nimeni nu urcă acolo pentru privelişte.

De ce fără oxigen şi fără  şerpaşi?
Este o chestie de etică. Aşa e normal să faci. Cu oxigen şi cu şerpaşi o poate face oricine are condiţie fizică şi poate da din picioare la altitudine. Eu niciodată n-am urcat cu ajutoare, în cele 19 expediţii pe care le-am făcut. Nu vreau să deformez performanţa şi nu am urcat pe Everest ca să mă laud cu asta.

Ultimul hop înainte de Everest 

Povesteşte-mi cum a început expediţia
Eu am mers prin Tibet. Din Kathmandu, capitala Nepalului, am luat avionul până la Lhasa, în China. De acolo, am mers trei zile cu maşina până la 5.000 de metri. E şosea, drumul e chiar mai bun decât multe de la noi, dar se merge încet, cu maximum 60 de kilometri la oră. După trei zile am ajuns în tabăra de bază, unde am început aclimatizarea. E o perioadă cam de trei săptămâni în care te acomodezi cu altitudinea. Nu stai acolo, urci, cobori, dormi sus, revii iar la bază. Te antrenezi, cum s-ar spune. Când eşti pregătit, aştepţi să primeşti verde pentru a ataca vârful. Verde înseamnă condiţii meteo favorabile.

Horia Colibăşanu pe Everest

De la tabăra de bază până sus câte faci?
Eu am făcut cinci zile, dar o zi am stat din cauza vremii. Urci către alte tabere. La 6.400 de metri e tabăra de bază avansată, apoi 7.000 de metri, 7.700 de metri, 8.300 de metri. De la ultima începe asaltul final, care durează o zi. Am mers noaptea. Am plecat pe 11 noaptea şi am ajuns la 9 dimineaţa. A trebuit să fac asta pentru a mă întoarce pe zi. Coborârea e mult mai grea.

Cum e drumul către vârf?
Se merge după corzi. Sunt corzi puse de şerpaşi, care se înlocuiesc în fiecare an, şi te ţii după ele. Poţi să te ţii şi de ele, dacă vrei. Drumul către Everest nu e chiar greu, adică nu e cel mai greu din lume. Acum a devenit cumva turistic, sunt foarte mulţi care îl fac. Pe partea mea, prin Tibet, am urcat vreo 200, pe partea cealaltă, prin Nepal au fost în jur de 1.200. De aceea am şi preferat să urc prin Tibet. Din motive de trafic, ca să zic aşa. Când sunt mulţi stai la cozi, iar dacă stai îngheţi. Tura asta, doar eu şi încă cineva am urcat fără oxigen suplimentar şi în general cam 1% din cei care încearcă vârful o fac aşa cum am făcut-o noi. Trebuie să menţionez că pe Everest nu urci aşa când ai tu chef. Sunt două sezoane în care se merge. Aprilie- mai şi septembrie-octombrie. Acţiunea în sine e ca un pachet turistic. Există firme care organizează expediţiile şi care îţi fac programul cap-coadă. Ele se ocupă de tot din momentul în care ajungi la Kathmandu. Nu mergi de capul tău. Respecţi nişte reguli şi plăteşti pentru tot.

Imagini cu steagul României pe cel mai înalt loc de pe Pământ  

Cât costă o astfel de expediţie?
A mea a fost 42.000 de dolari. Dau un exemplu, taxa de vârf este de 10.000 de dolari. Dacă nu reuşeşti să ajungi sus, la revedere! Mai încerci o dată, mai plăteşti o dată. Corzile sunt 600 de dolari, prognoza meteo este 1.000 de dolari.  Se fac bani frumoşi din astfel de expediţii.

Care e cea mai mare problemă atunci când urci fără oxigen suplimentar?
Problema e că poţi să degeri. Organismul primeşte prea puţin oxigen şi îţi este mult mai frig. Afară sunt cam minus 30 de grade, iar faptul că nu ai oxigenul necesar te face să te mişti mult mai încet. Faci un pas pe minut. Dacă te opreşti, îngheţi, iar dacă îngheţi s-a terminat.

image


20 de minute în vârf

Nu ţi-a fost teamă să urci singur?
Iniţial trebuia să mai urc alături de un neamţ, dar el s-a răzgândit şi a vrut să ia şerpaşi. Am urcat singur de la ultima bază, noaptea, cu lanterna în mână, după corzi. Vedeam însă în faţă alte luminiţe, ale celor care urcau şi ei. Nu mi-a fost teamă, nu te gândeşti la teamă în momentul acela când ai un obiectiv de îndeplinit. Plus că ruta spre Everest este destul de sigură. Aşa a fost făcută. Nu prea sunt avalanşe, nu cad pietre, important e să rezişti tu în lupta pe care o duce organismul. Acum, la coborâre a fost mai greu. Am fost chiar singur -singur, pentru că cei cu oxigen se mişcă mai repede. Dacă Doamne Fereşte păţeam ceva nu venea nimeni din spate. Ai un telefon prin satelit, în caz de urgenţă, însă atunci când se schimbă vremea brusc, devine inutil totul.

Cât ai stat acolo sus?
Cam 20 de minute. Fiind fără oxigen suplimentar a trebuit să stau cât mai puţin. Am sunat să spun că am ajuns, am făcut câteva poze cu steagul şi cu însemnele sponsorilor şi am coborât. Dacă ai oxigen, poţi să stai cât vrei.

Ce ai avut în bagaj?
Cort, mâncare, saltea, sac de dormit, telefon, camera foto, gaz ca să topeşti zăpada şi atât. Oricum, totul atârnă extrem de greu.

Mâncare?
La ultimul asalt nu mănânci, nici nu ţi-e foame. Doar te hidratezi. Până să pleci mănânci însă. Cea mai bună mâncare e aia pe care o poţi mânca. Nu există o reţetă anume. Fiecare, cum îşi adaptează organismul. Eu am avut şi slănină, şuncă, ceapă, caşcaval afumat, dar şi mâncare liofilizată. E mâncarea din care se scoate apa prin îngheţare, pentru a-şi păstra vitaminele. Am luat de la o firmă poloneză. De data asta am mâncat varză à la Cluj, nu e glumă, chiar asta am mâncat. Sunt nişte plicuri care se pun în apă fiartă şi apoi devin ca mâncarea normal.  Foarte gustoase, zici că ai luat-o din cratiţă chiar atunci. Am mai mâncat fructe deshidratate, bei mult ceai, cafea cu lapte. În general, se mânâncă ceva cu gust puternic, pentru că din cauza altitudinii îţi cam pierzi gustul.

horia

Şase straturi de haine

Cu ce te îmbraci acolo sus?
Oho! E o listă întreagă. Ai şase straturi de haine. Deci aşa, în partea de sus: o bluză prin care nu trece apa, o bluză de lână, polar, o bluză de vatelină, geacă subţire de puf şi costumul de puf. În partea de jos: nişte chiloţi de lână speciali, pentru că îi ţii pe tine cam o săptămână, egări scurţi, pantalonii de la combinezon, pantaloni de polar şi pantalonii de la costumul de puf. În picioare, şosete de lână speciale, foarte groase şi nişte bocanci speciali care au cam un centimetru grosime. În plus, folosesc nişte tălpici încălzitori pe bază de baterii. Sunt blindat contra frigului.

Şi dacă ai vreo nevoie, ce faci, sau nu e cazul la asemenea altitudine?
Ei, îţi mai vine. Toate astea au nişte fermoare speciale, altfel ar fi jale. Echipamentul de care vorbesc stai cu el de când începi ascensiunea din tabăra de bază. Pe munte nu mergi cu şifonierul ca să te schimbi în fiecare zi.

Medicamente iei?
Da. O aspirină pe zi, ca să nu faci cheaguri de sânge. Iei şi după ce te întorci, până te reglezi cu organismul. Mai iei un antiinflamator, pentru că te doare capul de la înălţime. Nu mereu, dar te mai doare. Şi apoi, ai o trusă de urgenţă în caz că îţi vine rău de altitudine. Eu nu am avut şi nu am folosit-o niciodată. Trebuie să fii atent la tot ceea ce faci din momentul în care începi să urci, deoarece ai imunitatea extrem de scăzută şi orice microb te poate îmbolnăvi. Eu am avut o infecţie în gât acum doi ani şi am fost nevoit să iau antibiotic, ca să îmi revin. De aceea, de obicei mă feresc să fiu în acelaşi loc cu mulţi oameni, pentru că poţi lua imediat de la altul o răceală, un microb.

A rămas fără cort şi piolet

horia


Care a fost cel mai greu moment al acestei expediţii?
La 7.700 de metri când am constatat că mi s-au furat cortul şi pioletul. Mi s-au tăiat picioarele. Le lăsasem într-un depozit şi nu le-am mai găsit. Nu îţi închipui că depozitul e vreun buncăr. Le pui lângă o stâncă mai solidă şi le legi acolo să nu le ia vântul. Din păcate, eu nu le-am mai găsit. Aveam altele cu o tabără mai jos, dar asta însemna să pierd o zi. Trebuia să cobor, să le iau, să urc iar. Dar nu mai aveam vremea de partea mea. Dacă întârziam o zi, nu mai puteam urca Everestul. Chiar mă gândeam că data trecută am ratat din cauza vremii, dacă ratam iar, ar fi fost îngrozitor.

Cine crezi că ţi le-a luat?
Şerpaşii. Într-o ţară în care se trăieşte şi cu un dolar pe zi, orice poate fi vândut e bun.

Şi ce ai făcut? 
Am vorbit cu nişte şerpaşi care urcau înaintea mea şi am dormit cu ei în cort o noapte. Patru persoane pe doi metri jumate, asta a fost. Bine că am găsit înţelegere la ei.

Colibăşanu la peste 8.800 de metri, pe Everest   

Ţi s-a întâmplat să ai halucinaţii, vedenii, din cauza presiunii?
Oarecare vedenii ai tot timpul, dar nu ştiu dacă mental. Oricum, e o senzaţie de ameţeală, care te ţine mult timp şi după. Acum însă, mi-a îngheţat ochiul stâng şi nu-l mai puteam deschide ca lumea. Din cauza asta mi se părea că văd stâncile alea cu tot felul de forme, nici eu nu mai ştiu exact ce vedeam.

horia

A aţipit pe stânci

Cât de mare este nivelul de epuizare?
Uriaş. La dus, noaptea nu m-am oprit. N-am stat o clipă, ca să nu îngheţ. La întors, fiind zi şi soare, m-am mai oprit. Şi am aţipit de câteva ori aşa cu capul pe o stâncă. Nu mult, dar am făcut-o.

Cât timp îţi ia să îţi revii fizic după această experienţă?
Mai mult de o lună. Trebuie să dormi, să mănânci, să te odihneşti psihic şi fizic. Eu de regulă pierd zece kilograme, acum am pierdut numai şapte-opt pentru că am mâncat forţat. Nu sunt însă în stare să fac mare lucru. Dacă mă pui să urc cinci scări, gâfâi deja.

Când nu eşti în expediţie, cum te antrenezi?
Sport, mult sport. Zilnic. Alerg, bicicletă, scări, munte, schi, sală, fotbal. Cel puţin o oră şi jumătate pe zi.
Următoarea expediţie care va fi?
Unul dintre cele şase vârfuri de peste 8.000 de metri care mi-au rămas. Am făcut opt, mai am şase. Până la anul nu mai merg însă nicăieri. O expediţie pe an ajunge.

Şi când ai de gând să te opreşti din asta?
Nu mă gândesc la asta. Sper să nu o fac niciodată.

horia

  
Stomatolog de profesie
Horia Colibăşanu s-a născut pe 4 ianuarie 1977 la Slatina. Este de profesie stomatolog şi locuieşte acum la Timişoara. Horia s-a apucat de alpinism la 26 de ani şi are în palmares 19 expediţii, dintre care 14 internaţionale. E primul român care a ajuns pe vârfurile K2 (8.611 m), Manaslu (8.163 m), Dhaulagiri (8.167 m) şi Annapurna (8.091 m). Horia este căsătorit şi are doi copii, Mihnea (7 ani) şi Ştefan (5 ani). Pentru activitatea sa a primit numeroase premii şi distincţii.

Ascensiunilelui Horia Colibăşanu
1998: Gumachi (3.805 m), Elbrus (5.648 m)
1999: Khan Tengri(7.010 m)
2002: Elbrus (5.648 m)
2003: Matterhorn (4.462 m) – via creasta Lion – Italia
2004: K2 (8.611 m) – premieră românească, fără oxigen suplimentar
2006: Manaslu (8.163 m) – premieră românească, fără oxigen suplimentar
2007: Dhaulagiri (8.167 m) – premieră românească, fără oxigen suplimentar
2009: Shishapangma Central Summit (8.013 m) - fără oxigen suplimentar
2010: Annapurna (8.091 m) – premieră românească, fără oxigen suplimentar
2011: Makalu (8.481 m) - fără oxigen suplimentar
2013: Lhotse (8516 m) - premieră românească, fără oxigen suplimentar
2016: Manaslu (8.163 m) – fără oxigen suplimentar
2017: Everest (8848 m) - premieră românească, fără oxigen suplimentar

horia
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite