INTERVIU Kohei Oish: „Sportul arată cel mai bine caracterul unui popor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kohei Oish
Kohei Oish

Kohei Oish, coordonatorul loturilor olimpice de judo ale României, a vorbit despre schimbarea de care are nevoie spăortul din ţara noastră.

Kohei Oishi, un experimentat antrenor japonez de judo a venit în 2017 în România la invitaţia Federaţiei Române de Judo, cea care i-a făcut propunerea de a coordona loturile olimpice de judo, în vederea JO de la Tokyo 2020. Cine este samuraiul care va încerca să schimbe, în primul rând, mentalitatea sportivilor judoka români, aflaţi din interviul acordat pentru Pagini româneşti din Canada.

Ce ştiai despre România înainte să vii în vizită în luna iunie a anului trecut ?
Despre România ştiam că este o ţară din Europa de est şi că Bucureştiul este capitala ţării. Auzisem despre Ceauşescu şi revoluţia care l-a dat jos. Auzisem de asemenea despre marii sportivi şi oameni de sport precum Nadia Comăneci, Marius Vizer, Lidia Şimon sau Alina Dumitru. Citisem şi despre incidentul cu cetăţeanul japonez care a murit în Bucureşti după ce a fost muşcat de un câine vagabond.

Ce ştiai despre judoul românesc până anul trecut?

Cunoşteam performanţele Alinei Dumitru.

Care este prima impresie pe care ţi-a făcut-o Bucureştiul?
Am fost surprins să văd atât de multe clădiri cu arhitectură veche şi de asemenea am observat că oamenii duc o viaţă mult mai bună decât credeam.

Ce te-a determinat să accepţi propunerea Federaţiei române de judo ?
În primul rând am primit recomandarea din partea profesorului Kiyoshi Murakami şi apoi m-am gândit că ar fi o nouă provocare pentru mine. Nu în ultimul rând mi-a plăcut personalitatea şi ambiţia sportivilor români.

Care este durata contractului şi care sunt obiectivele?
Am contract cu Federaţia Română de judo până la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 inclusiv. Obiectivul principal este o medalie la JO 2020 iar pe termen lung premiza pentru o medalie în întrecerea masculină până la JO de la Los Angeles.

Care este rolul tău principal în cadrul loturilor olimpice ale României?
Pregătirea sportivilor pentru câştigarea medaliilor şi obţinerea celor mai bune performanţe.

S-au împlinit 3 luni de când ai venit la lot. Ce ai găsit din punct de vedere al pregătirii tehnice şi tactice a sportivilor români la masculin şi feminin?
Am găsit sportivi foarte bine pregătiţi din punct de vedere tehnic dar din păcate aceste tehnici nu sunt valorificate de către sportivi în luptă deşi ei au potential. Tehnicile repetate la antrenament trebuie apoi aplicate cât mai mult în meciuri în competiţii. La antrenament trebuie repetat cu multă atenţie fiecare detaliu, chiar de bază, de la prize la deplasări pentru a putea obţine puncte în meciuri. E nevoie în acelaşi timp de cantitate dar şi de calitatea repetării exerciţiilor pentru a ajunge în top. Este povestea cunoscută. Pentru a deveni cel mai bun din lume trebuie să faci cea mai bună pregătire din lume. De asemenea foarte important într-un antrenament nu este doar să repeţi ce ţi se spune ci şi atitudinea pe care sportivul o are faţă de antrenament, disponibilitatea la efort şi mentalitatea cu care abordează o competiţie. Iar aici avem mult de lucru. Este nevoie de o voinţă puternică a spotivilor pentru atingerea obiectivelor.Toate aceste schimbări trebuie facute împreună, antrenorii şi sportivi, pentru a maximiza efortul iar cu o voinţă puternică se pot atinge obiectivele.

judo

Cât de greu va fi drumul sportivilor români până la Tokyo 2020 ? Dar o medalie în Japonia la J.O.?
Situaţia este diferită pentru fiecare sportiv în parte. Privind situaţia actuală a echipei României, avem o mică distanţă de recuperate până să ajungem pentru drumul spre 2020. Schimbarea necesită mult timp şi multe antrenamente. Bineînţeles că voi face tot posibilul pentru a micşora această distanţă iar în 2020 sportivii să atingă potenţialul lor maxim. Depinde şi de cât de mult îşi doresc sportivii să-şi realizeze obiectivele, în mod realist, prin antrenamentele zilnice şi să demonstreze asta în competiţii. Am experimentat de multe ori în Japonia că atunci când faci o pregătire bună şi eforturi serioase rezultatele nu întârzie să apară iar asta nu este o întâmplare. Atingerea obiectivelor în 2020 depinde de eforturile conjugate ale sportivilor şi antrenorilor. Japonia se pregăteşte pentru JO din 2020 mobilizând foarte multe fonduri şi antrenând mulţi oameni în toate activităţile. Se va urmări obţinerea celui mai mare număr de medalii din istoria participărilor. Cu toate acestea Japonia are şi puncte slabe. Există posibilitatea ca acest sprijin şi toată această atenţie asupra sportivilor japonezi să fie o presiune prea mare pentru unii şi să se obţină un efect contrar. Noi dacă ne pregătim bine şi suntem agresivi în meciuri punându-ne în valoare atuurile, putem învinge orice rival inclusiv pe sportivii japonezi. Echipa României trebuie, pentru JO de la Tokyo, să se pregătească inclusiv mental.

Care sunt punctele forte ale judoka români, dar slăbiciunile ?
Dintre calităţi pot enumera: excelenta capacitatea fizică la efort, precum şi viteza şi forţa instantanee. De asemenea rezistenţa superioară a scheletului osos şi a musculaturii, mult mai bună decât la asiatici, dar acest lucru este normal la judoka europeni. În schimb mulţi sportivi români au probleme cu mobilitatea gleznei, a genunchiului, a articulaţiei şoldului dar şi a umărului. Cea mai importantă sarcină pentru mine va fi să-i determin să aibă răbdare şi să le cresc puterea de concentrare, aceasta fiind un factor foarte important cu care poţi obţine victoria într-un meci. Şi totuşi printre judoka români sunt şi unii puternici mental care pot face diferenţa la Jocurile Olimpice. Pregătirea mentală este foarte importantă într-un sport de lupta cum este judo iar multe dintre problemele sportivilor români de aici se trag. Pentru a fi competitiv la nivel înalt trebuie să poţi executa tehnicile atât pe partea stângă cât şi pe partea dreaptă. Pentru a câştiga cu o tehnică, trebuie să o duci la cel mai înalt nivel de perfecţiune. În plus trebuie să dezvoltăm abilităţile spotivilor în funcţie de caracteristicile fizice şi psihice ale fiecăruia.

Carte de vizită
Nume, prenume: KOHEI OISHI
Data naşteri: 22 ianuarie 1975 ( 43 ani)
Familia: Căsătorit cu Emi, are 4 copii: Kanki 7 ani, Suzuhana 5 ani,  Asahi 2 ani şi Takeshi 1 an.
Performanţe ca sportive: Locul 3 la naţionalele Japoniei şi campion la Internaţionalele Asiei
Ultima şcoală absolvită: Absolvent al Universităţilor Aichi şi Gifu
Unde a mai predat judo : A antrenat echipa Daikoro
Grad DAN: Centură neagră 4 DAN – Kodokan

Cât de mare este diferenţa de mentalitate între un judoka japonez şi unul român?
Sportul arată cel mai bine caracterul unui popor. Punctele forte ale industriei japoneze constau în capacitatea de a dezvolta materiale şi tehnologii. Japonezii sunt excelenţi la perseverenţă şi concentrare. În special, Japonia este foarte bună în tehnologia componentelor mici şi are o cotă foarte mare în lume. Acest lucru este valabil şi în judo.Trebuie să repeţi exercitiile acordând atenţie detaliilor tehnice, sporind în acest fel acurateţea şi durabilitatea acelei tehnici. Este la fel ca o companie japoneză care luptă împotriva lumii cu puterea ei tehnică. Nu precupeţesc nici un efort pentru a-şi atinge scopul. Cred că temperamentul japonezilor se trage clar de la samurai şi codul Bushido. Despre români aş vrea să vorbesc după ce îi voi cunoaşte mai bine.

În Japonia sunt la modă fotbalul şi baseball-ul tu de ce ai ales judo?
Tatăl meu este un profesor de judo renumit în Japonia. Nu-mi amintesc de ce am ales judo. A venit natural. M-am născut sub steaua judo-ului de la început.

Ai avut vreun idol când erai sportiv, dar un mentor când ai devenit antrenor?
Deşi nu am avut un idol propriu-zis, cel care m-a determinat să trag şi mai tare la antrenamente a fost campionul categoriei 65 kg. Yosuke Yamamoto pe care l-am văzut câştigand aurul la Campionatul mondial din 1987. Nu am avut un mentor special dar am fost influenţat de tatăl meu şi de domnul Kiyoshi Murakami, doi adevăraţi lideri pe care îi respect.

Poate alcătui România o echipă mixtă competitivă pentru Jocurile Olimpice?
Pentru a ajunge la o astfel de competiţie trebuie ca toată lumea să îşi dorească asta şi antrenori şi sportivi. În momentul de faţă România nu are un astfel de obiectiv şi nici nu are un grup care să formeze o echipă competitivă. E nevoie de multe schimbări.

Ai învăţat câteva cuvinte sau expresii romaneşti? Care?
Am învăţat să spun: usturoi, ceapă, ciorbă, pălincă.

Cum poate schimba judo-ul viaţa unui om?
Judo este un produs al maestrului Jigoro Kano. El a explicat că judo nu este doar despre victoria sau înfrângerea dintr-un meci ci şi un mod de a forma o personalitate. Scopul real al judo-ului prin practicarea lui în întreaga lume este de a ne face viaţa mai bună, prin antrenarea inimii şi a corpului prin exerciţiile de judo. Cu alte cuvinte, practicarea judoului vizează îmbunătăţirea vieţii şi a societăţii. Mai exact, judo este o artă marţială care respectă curtoazia. Atitudinea, obiceiurile care duc la respectul între oponenţi sunt folosite mai mult în judo decât în alte sporturi. Fără acestea, judo n-ar fi decât un alt sport de luptă. Amabilitatea şi manierele îmbunătăţesc vieţile oamenilor. De asemenea judo are o intensitate foarte mare a exerciţiilor fizice, necesitând aptitudini şi forţă mentală. Pentru un meci unul contra unul ai nevoie de curaj şi ingeniozitate pentru a câştiga. Perseverenţa şi concentrarea în procesul de învăţare sunt alte elemente care pot aduce progres în vieţile oamenilor.Respectul din judo şi excercitiile pot fi suprapuse cu elementele vietii corecte de zi cu zi. Dacă înţelegeţi aceste lucruri şi mai practicaţi şi judo cred că este posibil să vă îmbunatăţiţi viaţa.Body

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite