Ioan Becali cere eliberarea: „Am scris şi cărţi, dar nu mai contează pentru că mi-am îndeplinit fracţia“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioan Becali, condamnat în martie 2014 la şase ani şi patru luni de închisoare în dosarul Transferurilor, a solicitat Tribunalului Constanţa să fie eliberat condiţionat, informează Mediafax.

Ioan Becali, condamnat în martie 2014 la şase ani şi patru luni de închisoare în dosarul Transferurilor, a solicitat Tribunalului Constanţa să fie eliberat condiţionat, el susţinând că a respectat regulamentele din penitenciar şi a scris mai multe cărţi, iar instanţa se va pronunţa în 22 ianuarie.

Tribunalul Constanţa a judecat, vineri, o altă solicitare de eliberare condiţionată depusă de Ioan Becali şi în cazul căreia Judecătoria Medgidia dăduse o decizie favorabilă în 12 noiembrie, care a fost însă atacată de procurorii DNA.

Procuroarea DNA a declarat în instanţă că Ioan Becali îndeplineşte criteriul obiectiv pentru a putea fi eliberat condiţionat, respectiv a efectuat o treime din pedeapsă chiar şi fără să se ţină cont de cele 90 de zile pe care le-a câştigat prin scrierea a trei cărţi. Totuşi, aceasta a subliniat că Ioan Becali nu îndeplineşte şi criteriul subiectiv, întrucât nu a dat dovezi de îndreptare, astfel că scopul pedepsei nu a fost atins prin executarea doar a unei treimi din condamnare.

Din aceste motive DNA a cerut instanţei admiterea contestaţiei şi respingerea cererii de eliberare condiţionată a lui Ioan Becali.

La rândul său, avocata lui Ioan Becali, Aurica Grigorescu, a spus că acesta a efectuat 798 de zile de închisoare, fără a socoti şi cele 90 de zile pe care le-a câştigat prin scrierea a trei cărţi, iar legea îi permite să fie eliberat condiţionat după efectuarea a 771 de zile din condamnare.

De asemenea, ea a amintit că Ioan Becali a avut un comportament ireproşabil în penitenciar şi a participat la diverse activităţi cultural-educative.

Ioan Becali a declarat în instanţă că este de acord cu concluziile avocatei, precizând că a respectat regulamentele din penitenciar.

“Sunt de acord cu ceea ce a spus avocata. În perioada detenţiei am respectat regulamentele. Am pierdut mult timp să scriu acele cărţi. Nici nu mai contează acum acele cărţi pentru că am îndeplinit fracţia”, a spus Ioan Becali.

Tribunalul Constanţa a amânat pronunţarea în acest caz pentru 22 ianuarie, decizia urmând să fie definitivă.

Judecătoria Medgidia a decis, în 29 octombrie, eliberarea condiţionată a lui Ioan Becali, după ce a judecat o cerere în acest sens depusă de fostul impresar. Ulterior, în 12 noiembrie, el a primit o altă decizie favorabilă din partea Judecătoriei Medgidia pentru eliberarea condiţionată, de această dată la propunerea comisiei de la Penitenciarul Poarta Albă.

Cele două decizii nu au fost definitive, fiind atacate de DNA la Tribunalul Constanţa. Prima contestaţia a fost judecată în 9 decembrie, fiind admisă, astfel că Ioan Becali a rămas în penitenciar.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite