Ionuţ Rada: „Un transfer în străinătate este acum văzut ca un lucru special şi nu ar trebui să fie aşa”

Rada, în verde, în duel cu Eder de la Sporting, într-un meci cu CFR Cluj în LIga Campionilor

Unul dintre fundaşii centrali importanţi ai ultimilor 20 de ani din campionatul intern a vorbit despre momentele-cheie ale carierei sale, dar a făcut şi o radiografie a fotbalului românesc

Cu 192 de prezenţe în Liga 1, selecţii la echipa naţională şi experienţe importante în cupele europene, inclusiv în Liga Campionilor, Ionuţ Rada şi-a lăsat amprenta pe ultimele două decenii din fotbalul autohton. 

Născut la Craiova, Rada a debutat la U Craiova, unde s-a făcut remarcat şi de unde s-a transferat la Rapid. În Giuleşti, Ionuţ a fost dublu câştigător al Cupei României, în 2006 şi 2007, câştigând şi Supercupa în 2007. Rada a făcut parte din echipa Rapidului la celebrul sfert de finală Uefantastic din 2006, iar după încă un sezon la echipă s-a transferat chiar la marea rivală Steaua, unde a jucat trei sezoane. CFR Cluj a fost ultima etapă importantă din cariera sa din Liga 1, grupare alături de care şi-a încununat cariera cu un titlu de campion naţional, în 2012.

Experienţele sale de la echipe din străinătate precum Karlsruhe, Bari şi Fidelis Andria i-au oferit şi perspectiva fotbalului din Vest, experienţa dobândită acolo încercând să o pună acum în practică în proiectele personale. 

Cu ce se ocupă Ionuţ Rada acum, după ce a agăţat ghetele în cui?
 

În primul rând, nu vreau să spun că am agăţat ghetele în cui. Fotbalul a reprezentat o parte extraordinară din viaţa mea, şi încă o face. Îmi place să mă implic, să vorbesc despre fotbal, să-l analizez, să dau sfaturi şi să mă ocup cum pot de generaţiile care vor urma în fotbalul românesc. Momentan lucrez cu copiii în cadrul Asociaţiei Transilvania SEEDS din Cluj şi încerc nu numai să îi învăţ despre fotbal, ci despre cât de importante sunt sportul, mişcarea şi sănătatea în viaţă. De altfel, de aceea am şi pus bazele The Rada Way, proiectul meu personal prin care vreau să inspir lumea să fie activă. 

Într-adevăr, spre deosebire de alţi jucători care şi-au anunţat retragerea public, tu ai ales să te opreşti din a juca pur şi simplu. Cum a fost acest ultim an şi jumătate pentru tine?

Poate că asta s-a întâmplat din cauză că niciodată nu am simţit cu adevărat că m-am retras din fotbal. Eu încă mă antrenez, pe cont propriu, urmez un stil de viaţă sănătos şi mă simt foarte bine din punct de vedere fizic. Cine ştie, dacă vine un proiect interesant şi mi se spune: „Ionuţ, avem nevoie de tine pe teren”, poate o să mă revedeţi în fotbal.

Pandemia a avut un impact clar asupra ultimelor luni în care am jucat fotbal. Acest virus a intervenit foarte abrupt în vieţile noastre, inclusiv în sport, şi ştim cu toţii cum întregi sisteme competiţionale au fost date peste cap primăvara sau vara trecută. Anul trecut, am luat decizia de a nu continua să joc la Sănătatea Cluj, ultimul meu club, deoarece nu simţeam că eram stăpân pe situaţie, pe informaţiile care circulau, şi nu am vrut să risc nimic. Am acasă o familie pe care o iubesc şi pe care am încercat să o feresc de orice pericol, aşa că am preferat să nu mă întorc pe teren o perioadă, odată cu venirea pandemiei.

Ai fost prezent la momente memorabile din fotbalul românesc, care crezi că a fost cel mai important moment al carierei tale?

Meciul dintre Rapid şi Steaua din Cupa UEFA este unul despre care trebuie să vorbesc. Acela a fost momentul cel mai important – nu ştiu dacă doar al meu personal, ci şi al fotbalului românesc. De fiecare dată când îmi amintesc de acea performanţă, a ambelor echipe, mă gândesc cât de greu va mai fi de egalat în viitorul apropiat. Am ajuns de la a fi reprezentaţi în fazele eliminatorii ale cupelor europene la a avea o singură echipă prezentă în grupe, ba chiar în noua Europa Conference League, însă eu sunt optimist şi cred că România va mai avea echipe de care să fie mândră în Europa.

Acea eliminare a Rapidului în faţa Stelei a durut mult – pentru mine, pentru colegi, pentru fani –, dar de-a lungul timpului am văzut cât de preţioasă a fost experienţa. A fost o perioadă unică din cariera mea, de care îmi amintesc mereu cu drag. Tot ce a înconjurat acele performanţe a fost absolut minunat şi mi-ar plăcea să trăiesc zi de zi cu emoţiile pe care mi le-au produs atunci.

În rest, desigur că a deveni campion al României a însemnat mult pentru mine ca jucător. Orice fotbalist cred că se simte mai împlinit când reuşeşte să câştige titlul, iar momentele acelea au fost speciale. Nu vreau să uit nici echipa naţională. Chiar dacă nu am jucat mult, sunt foarte mândru că mi-am reprezentat ţara atât la seniori, cât şi la juniori şi că am avut onoarea să port tricoul echipei naţionale.

Te-ai gândit să pui sub o formă sau alta amintirile tale legate de fotbal?

Am discutat de multe ori pe canalele mele din reţelele de socializare despre cariera mea din fotbal, dar şi despre evenimentele care se întâmplă de când eu nu am mai jucat. Am vorbit cu foşti colegi, cu antrenori, cu oameni importanţi din sport – despre amintiri, despre cum merg lucrurile, despre ce trebuie schimbat şi aşa mai departe. Videourile sunt disponibile oricui doreşte să le urmărească şi sper ca până la finalul acestui an să mai am o surpriză din punctul acesta de vedere, pentru publicul de fotbal din România.

Ce are de făcut fotbalul românesc pentru a redeveni o forţă pe plan internaţional?

E greu de spus. Sunt multe lucruri care de-a lungul timpului nu s-au potrivit în fotbalul din România. Din păcate, timpul pierdut este extrem de greu de recuperat în sport. Fotbalul progresează constant, aşa că diferenţele care se fac uneori sunt greu de recuperat. 

Din fericire însă, am învăţat de-a lungul carierei că în sport orice se poate întâmpla. Poate că este un clişeu, dar este adevărat. Vedem ce a realizat Sheriff Tiraspol în acest sezon, vedem performanţe ale unor echipe naţionale prezente în premieră la EURO... Exemple sunt, iar ele ne dovedesc să performanţele pot veni. Că tot am vorbit de acel moment, Rapidul şi Steaua ne-au arătat că fotbalul românesc este capabil de momente bune şi sunt sigur că ele vor mai veni.

De ce eşuează majoritatea fotbaliştilor români când ajung la cluburi din afara ţării? 

Ne trebuie un campionat mai puternic, care să producă jucători valoroşi. Un transfer în străinătate este acum văzut ca un lucru special şi nu ar trebui să fie aşa. România ar trebui să producă jucători capabili să fie oameni de bază în campionate puternice. Pe vremuri, un jucător care se transfera în străinătate privea acel prim transfer ca pe un prim pas, dorinţa fiind să ajungă la echipe şi mai mari, de a munci şi a se lupta pentru trofee importante. România are nevoie de exemple de succes pentru a progresa în fotbal.

Pentru mine, totul porneşte de la copii şi juniori, de la investiţiile care se fac, de la resursele umane care formează aceşti copii şi îi educă. Educaţia sportivă este la fel de importantă ca talentul în fotbal. Tinerii trebuie să joace fotbal cu pasiune, iar dacă îşi doresc să facă o carieră din acest sport, trebuie să realizeze că munca poate suplini talentul şi că indiferent dacă e vorba de o echipă de tradiţie din ţară sau de un centru de juniori, copiii trebuie învăţaţi pe baza principiilor solide care să-i ghideze nu numai în carieră, cât şi în viaţă.

Este mult de muncă, dar, dacă ne dorim, putem face lucruri minunate, iar loc de progres există.