Islanda joacă în 12 cu România: Câţi fani e posibil să fie, joi, în tribune la Reykjavik

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ciuda restricţiilor suplimentare adoptate de Guvern, nordicii cheamă fanii pe „Laugardalsvollur“, arena care va găzdui, joi (ora 21.45, Pro TV), primul baraj de calificare pentru Euro 2020.

Islanda a sperat să prindă România în „iadul alb“ din Reykjavik, pe un teren îngheţat, la 26 martie, când ar fi trebuit să se joace, iniţial, barajul. Pandemia de coronavirus a dat însă planurile nordicilor peste cap.

Şi le-a anulat acest avantaj creat de vreme. Sau, în orice caz, a micşorat efectul lui asupra meciului. Tricolorii au scăpat de zăpadă, dar vor avea, totuşi, parte de un şoc termic, în momentul în care vor ajunge la Reykjavik. Dacă ieri au fost aproape 30 de grade Celsius în Capitală, unde se aflau jucătorii lui Rădoi în cantonament, în schimb, în Islanda, la ora prânzului, temperatura era de doar 5 grade Celsius. Iar joi, la ora meciului, vor fi aproape 0 grade! Vestea bună e că nu va ploua, o altă problemă de care s-a temut selecţionerul Mirel Rădoi.

Rămaşi fără „iadul alb“ de care ar fi fost ajutaţi în martie, islandezii n-au de gând să piardă şi celălalt avantaj al găzduirii barajului de joi, pe cel al prezenţei fanilor în tribunele stadionului „Laugardalsvollur“. Chiar dacă restricţiile impuse pentru limitarea răspândirii noului coronavirus s-au înmulţit în ultimele zile, ca urmare a creşterii numărului de cazuri, Guvernul a decis că Islanda - România se va disputa cu suporteri în tribune.

„Potrivit ultimelor reglementări, s-a anunţat că maxim 100 de oameni pot asista la un eveniment organizat într-o <<zonă>>. Acum, rămâne să fie stabilit câte <<zone>> există pe un stadion de fotbal. Vinerea trecută, când evenimentele se puteau organiza cu 200 de oameni aflaţi în aceeaşi <<zonă>>, federaţia spera să aibă 1.500 de spectatori în tribune la meciul cu România. Acum, dacă cifra stabilită de Guvern s-a înjumătăţit, cu siguranţă, vor fi mai puţini de 1.500 de spectatori. Chiar în aceste zile, se lucrează pentru a fi stabilit numărul exact. Probabil, se vor pune în vânzare vreo 900 de bilete. Şi vor putea intra pe stadion cei din familiile jucătorilor, plus invitaţii federaţiei. Cu totul, cred că vor fi 1.000 de oameni pe stadion. Cert e că meciul se va desfăşura în faţa publicului. Bineînţeles, fanii vor fi răspândiţi în interiorul arenei, astfel încât să fie distanţa de 2 metri între ei“, ne-a explicat Sindri Sverisson, jurnalist islandez.

Fără Chiricheş şi Nedelcearu

Din păcate, după evenimentele din weekend-ul fotbalistic, România a pierdut doi jucători pentru partidele din această lună.  Mai întâi, fundaşul central, Ionuţ Nedelcearu (Ufa), a ieşit din calcule. Asta deoarece, fotbalistul a fost nevoit să părăsească imediat cantonamentul naţionalei pentru a merge în Grecia, unde urmează să semneze cu AEK Atena. Astfel, Nedelcearu nu va putea efectua toate testele de COVID-19 necesare deplasării în Islanda. Rădoi a reacţionat imediat şi l-a chemat la lot pe fundaşul Craiovei, Mihai Bălaşa. 

Din păcate, peste câteva ore, selecţionerul avea să se lovească de altă problemă majoră. Şi căpitanul naţionalei, Vlad Chiricheş (30 de ani), va rata următoarele trei partide ale tricolorilor. Chiricheş s-a accidentat în minutul 34 al meciului de sâmbătă, Sassuolo - Crotone, scor 4-1. În locul său, Rădoi a decis convocarea de urgenţă a fundaşului Cristi Manea de la CFR Cluj.

LOTUL ROMÂNIEI

Nume Club Selecţii / goluri

Portari

Ciprian Tătăruşanu AC Milan 69 / 0

Florin Niţă Sparta Praga 2 / 0

David Lazar Astra 0 / 0

Fundaşi

Sergiu Hanc KS Cracovia 5 / 0

Andrei Burcă CFR Cluj 1 / 0

Dragoş Grigore Ludogoreţ 38 / 1

Alin Toşca Gaziantep 19 / 0

Nicuşor Bancu CS U Craiova 15 / 0

Mario Camora CFR Cluj 0 / 0

Mihai Bălaşa CS U Craiova 6 / 0

Cristi Manea CFR Cluj 10 / 1

Mijlocaşi

Alexandru Creţu NK Maribor 2 / 0

Alexandru Maxim Gaziantep 39 / 5

Răzvan Marin Cagliari 21 / 1

Nicolae Stanciu Sparta Praga 39 / 10

Alexandru Cicâldău CS U Craiova 7 / 0

Gabriel Iancu Viitorul 1 / 0

Ciprian Deac CFR Cluj 24 / 4

Alexandru Mitriţă New York FC 11 / 2

Ianis Hagi Rangers 11 / 0

Atacanţi

Claudiu Keşeru Ludogoreţ 37 / 13

Denis Alibec Astra 12 / 2

George Puşcaş Reading 16 / 7

Programul echipei naţionale din luna octombrie

Semifinala play-off-ului Euro 2020

Islanda – România, 8 octombrie, ora 21.45*

*Dacă va trece de Islanda, România va înfrunta Bulgaria sau Ungaria, tot în deplasare, în barajul decisiv de calificare pentru Euro 2020, la 12 noiembrie.

Liga B a Naţiunilor, grupa 1

Norvegia – România, 11 octombrie, ora 19.00

România – Austria, 14 octombrie, ora 21.45

Partidele vor fi transmise în direct de PRO TV şi de Radio România Actualităţi.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite