Italia poate: Ce sumă s-a obţinut din vânzarea biletelor la turneul de tenis de la Palermo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând de sâmbătă, tenisul feminin se reia, iar prima întrecere e găzduită de ţara care, la un moment dat, era doborâtă de pandemie.

Cum iubitorii tenisului abia aşteaptă să vadă meciuri, după o pauză atât de lungă, organizatorii ar fi putut umple, fără probleme, o arenă cu o capacitate de 5.000 de locuri. 

Din cauza normelor de distanţare fizică însă, s-au vândut doar 2.250 de bilete, încasările ajungând la 40.000 de euro.

Teste pe bandă pentru fete

Ca să n-avem infectările în valuri care au lovit fotbalul românesc, de pildă, în tenis au fost implementate nişte reguli mai dure. Dacă în Liga I, în acest sezon, echipele au fost testate, o dată la 14 zile, în lumea tenisului, mai precis, la Palermo, sportivele au fost controlate prima dată, la 28 iulie. Şi vor repeta testele COVID-19 din 4 în 4 zile!

Cele mai bine cotate jucătoare prezente la Palermo

*Petra Martic (15 WTA)

*Marketa Vondrousova (18 WTA)

*Maria Sakkari (20 WTA)

*Anett Kontaveit (22 WTA)

*Elise Mertens (23 WTA)

*Donna Vekici (24 WTA)

*Dayana Yastremska (25 WTA)

*Ekaterina Alexandrova (27 WTA)

*Kristina Mladenovici (42 WTA)

*Rebecca Peterson (44 WTA)

Digi Sport va transmite Palermo Ladies Open în România.

DOUĂ ROMÂNCE, SÂMBĂTĂ SEARĂ, ÎN CALIFICĂRI

*Ruse (176 WTA) - Spiteri (640 WTA) - Ora 21.30

*Schoofs (186 WTA) - Paar (203 WTA) - Ora 23.00

202.250 de dolari e valoarea totală a premiilor de la Palermo, turneu de categorie Internaţional.  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite