Jean Pădureanu: "Gloria Bistriţa a intrat în Liga I şi cred că va rămâne aici încă 21 de ani"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, a declarat, marţi, la finalul tragerii la sorţi a programului Ligii I, ediţia 2012-2013, că gruparea pe care o conduce, revenită în primul eşalon după un sezon petrecut în Liga a II-a, va rămâne în prima divizie 21 de ani.

"În prima etapă jucăm cu Astra la Bistriţa. Noi suntem familiarizaţi cu Liga I pentru că n-am lipsit decât un an din ultimii 21. Dacă nu credem că putem să ne menţinem în Liga I nu am mai fi promovat. Păi ce facem, intrăm ca să plecăm? Noi intrăm în Liga I ca să rămânem. Cred că vom rămâne încă 21 de ani. Moral a fost greu în Liga a II-a, au fost şi probleme financiare, meritul este al lui Nae şi al jucătorilor că au rezistat acestei crize", a spus oficialul clubului ardelean.

În opinia lui Jean Pădureanu, conducerea FC Rapid face o afacere bună dacă îl instalează în funcţia de antrenor principal pe Ioan Ovidiu Sabău. "Rapid dacă îl ia pe Sabău face o afacere bună. Sabău este unul dintre antrenorii buni. Este un antrenor cult, cu bun simţ şi bun meseriaş. La Bistriţa am lucrat cu el câţiva ani", a adăugat Pădureanu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite