JO 2020 Tokyo, tenis: Finale epice la fete! Aurul merge în Elveţia, iar bronzul, în Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Belinda Bencic, campioană olimpică
Belinda Bencic, campioană olimpică

Iubitorii tenisului din România s-au uitat cu jind la cele două confruntări, în urma cărora s-au dat medaliile probei feminine. Pentru că am sperat atât de mult să o vedem pe Simona Halep pe podium, dar, din păcate, am pierdut această şansă din cauza unei accidentări.

Cine crede că jucătoarele de tenis nu-şi dau interesul, când banii lipsesc şi singura miză e să aduci glorie ţării tale, ar trebui să vadă cele două finale ale probei feminine din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo. Pentru că aici, atât în meciul pentru bronz, cât şi în cel de aur s-a jucat pe viaţă şi pe moarte!

Mai întâi, în finala mică, Elina Svitolina - foto (Ucraina, 6 WTA) a trecut, în trei seturi, de Elena Rybakina (Kazahstan, 20 WTA), scor 1-6, 7-6, 6-4. Meciul a durat două ore şi 28 de minute. 

Svitolina

După un prim set, în care a fost dominată, Svitolina a făcut o partidă memorabilă! Pentru că, în actul secund, a revenit de la 1-3 şi a luat setul la tiebreak. Ce a urmat însă, în decisiv, a fost o nebunie totală! Pentru că aici, Rybakina părea că are o mână pe medalia de bronz, atunci când s-a dus la 3-0 şi 4-1. De la acest scor însă, sportiva din Kazahstan n-a mai luat niciun game. Şi a cedat cu 4-6, în decisiv, după ce a salvat şase mingi de meci!

Meciul de aur, de-a dreptul, sufocant!

După acest prim duel fabulos, pe teren au intrat Belinda Bencic (Elveţia, 12 WTA) şi Marketa Vondrousova (Cehia, 42 WTA). În singura lor întâlnire de până acum, tot pe hard, cehoaica impusese, dramatic, în trei seturi, la Miami. Iar, la Tokyo, a ieşit, din nou, un meci pe muchie de cuţit.

Numai primul set a durat, cât un meci întreg, 60 de minute! Câştig de cauză a avut Bencic, 7-5.

Vondrousova a dominat actul secund, în care s-a dus la 5-1, pentru a-l adjudeca, fără emoţii, cu 6-2.

Decisivul a fost pe viaţă şi pe moarte! Bencic a făcut primul break, pentru 3-1, dar Vondrousova a luat, imediat, două game-uri la rând: 3-3. La acest scor însă, Bencic a pus piciorul pe acceleraţie şi a luat trei game-uri la rând pentru a cuceri aurul olimpic pentru Elveţia: 7-5, 2-6, 6-3.

2 ore şi 28 de minute a durat finala probei feminine, în care Bencic a trecut de Vondrousova.  

Proba feminină de tenis, la ultimele ediţii ale Jocurilor Olimpice

Ediţie        Aur    Argint        Bronz        Locul 4

2020          Bencic         Vondrousova       Svitolina         Rybakina

2016        Puig    Kerber        Kvitova        Keys

2012       S. Williams Sharapova        Azarenka         Kirilenko

2008       Dementieva Safina       Zvonareva        Na Li

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite