Jurnalism de calitate: Text superb după aurul Biancăi Ghelber, la aruncarea ciocanului
0
Sportul de performanţă e nedrept! Pentru că aplauzele şi elogiile le culeg doar învingătorii, deşi toţi cei care concurează la nivel înalt depun o muncă titanică. Şi nici învingătorii nu sunt apreciaţi, în mod egal.
Dovada cea mai bună e ce s-a întâmplat în România, în ultimele zile.
Dacă performanţele formidabile obţinute de David Popovici (17 ani), la Europenele de înot, au fost ultramediatizate, în schimb, un rezultat la fel de valoros, aurul cucerit de Bianca Florentina Ghelber (32 de ani), la Europenele de atletism, la Munchen, n-a fost întâmpinat cu acelaşi val uriaş de entuziasm.
Faptul că performanţa Biancăi a fost poate prea puţin apreciată în România are şi o explicaţie: avem puţini jurnalişti care urmăresc şi alte sporturi, în afara fotbalului. În această categorie rară intră Andru Nenciu (foto), redactor-sef al site-ului sport.ro. Acesta, ales de două ori „Jurnalistul anului – categoria presa scrisă“, în 2007 şi 2016, a urmărit cariera lui Ghelber, fosta Perie, de când Bianca avea doar 16 ani.
Acum, după aurul cucerit de ea la Europenele de la Munchen, Nenciu a scris un text emoţionant, care redă dimensiunea efortului titanic depus de Ghelber.
„Adevărul“ oferă câteva fragmente din acest text, cu precizarea că varianta integrală e disponibilă pe site-ul sport.ro.
„Şi doare. Doare din ce în ce mai tare.
Bianca e intrată într-o morişcă. Morişca iubirii pentru una dintre cele mai tehnice probe din atletism. I-a trecut dorul de halatul alb. Când era mică voia să devină medic. Lua meticulos fiecare păpuşă din şirul indian aşezat la uşa ei din cameră şi îi făcea câte o injecţie. Trecutul devine ceva difuz. A fost o vreme...
O vreme când nu ştia că va fi atletă. Până când...
..Până în ziua când comentariul din difuzorul televizorului îi acoperă gândurile. E o competiţie de atletism. N-are legătură cu boxul, nobila artă practicată de tatăl ei. Dar îi trezeşte interesul.
Lucică Cucoş, unchiul ei, o ia pe stadionul din Roman. Bubuituri, pocnete, voinici care lansează discuri, suliţe, sferoide din fier. „E ca un teatru de război“ îşi spune Bianca în gând. Şi aventura începe! Rătăceşte pe portativ, pe culoare, dar se opreşte tot în cercul de aruncări. Lumina soarelui îi pare mai veselă şi alege aruncarea ciocanului.
Dar doare. Doare din ce în ce mai tare.
Anii în care câştigă prestanţă în lume o fac să-şi împingă limitele la maximum. Sunt anii trepidanţi în care ia aur mondial la junioare. Şi încă unul. Mai vine unul! Ajunge la patru medalii supreme la juniori. Ştie că rezultatele o obligă şi la seniori. Şi n-are zi liberă. Şi poartă în minte peste tot vorbele maestrului Dan Serafim - „decât să lipsesc de la un antrenament - mai bine îmi tai o mână!“. Aşa îi pisa creierul „Părintele aruncătorilor din România“.
Nouă luni în cantonament la Snagov. Două luni la Slănic Prahova. Doare că medalia nu vine la CM sau CE. Şi o ia de la capăt. Se încruntă. Ridică din umeri. Dă din cap cu un aer de îndoială. „Să merg mai departe?“, e întrebarea care-i străfulgeră mintea. Îşi rumegă tristeţea şi se întoarce în Snagov.
La Vila E. Unde trezirea i-o dă la 9 fără un sfert un cor de vrăbiuţe. Doarme iepureşte din cauza stresului. Tot la pirueta perfectă se gândeşte. „Uneori simt că o iau razna, e ca într-o închisoare aici“, îi transmite reporterului, în urmă cu zece ani şi ceva.
„În viaţa asta de închisoare mă motivează doar... Doar faptul că munca pe care o depun mă va ajuta să ajung pe primul loc la Jocurile Olimpice, Mondiale sau Europene“, îi mai zice reporterului, pe un ton coborât. Tot în urmă cu zece ani. Zece ani şi ceva.
Şi doare viaţa în cantonament. Doare din ce în ce mai tare.
Uită de vestiarul în care mirosea a dispreţ, în concursurile internaţionale. Când adversarele îi ziceau pentru a o intimida că a greşit vestiarul, că e atât de slabă că va zbura odată cu ciocanul care cântăreşte 4 kilograme!
Umorul nu o părăseşte nici când ştie că va aduce pe lume o fetiţă. E 2015, an preolimpic. Zice că s-a umflat ca „Gogoaşa Înfuriată“ din logoul magazinului. Soţul ei, Viorel Ghelber, îi dă putere şi îi spune cu voce blândă că se va întoarce, cândva, în arenă.
Bianca are 25 de ani în ziua în care devine mamă. Şi, la patru săptămâni după ce o aduce pe lume pe Victoria, iese în cuptorul de afară pentru a face câţiva paşi. Unde altundeva? Desigur, pe terenul din Roman.
O medalie ce avea să vină până la urmă. Şi chiar de aur, aseară, la Munchen, după 72,72 m fenomenal.
Acum nu mai doare“.
CITEŞTE ŞI:
Se încarcă comentariile...
