La ce va apela Halep pentru a trece peste eliminarea dureroasă de la Roland Garros: „Nu voi face o tragedie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La conferinţa de presă organizată după meciul cu Iga Swiatek, Simona Halep a vorbit despre cum resimte eliminarea din optimile de finală ale turneului de la Paris.

Sportiva din Constanţa spune că va apela la ciocolată pentru a uita mai repede dezamăgirea eşecului.   

"Nu-mi voi face o tragedie din această înfrângere. Sunt obişnuită cu astfel de momente dificile. În timpul carierei mele mi s-a mai întâmplat asta. O să mănânc nişte ciocolată şi mă voi simţi mai bine mâine. Ea a făcut un joc incredibil, a acoperit tot terenul. Mingile ei erau puternice şi lungi. A fost puţin răcoare, rece. Nu am fost în cea mai bună formă. Ea a jucat foarte bine. Astăzi, a fost meciul ei", a declarat Halep, potrivit lefigaro.fr, citat de news.ro.

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, a fost învinsă, duminică, scor 6-1, 6-2, de poloneza Iga Swiatek, 19 ani, locul 54 WTA, în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros.

CIteşte şi

Coşmar la Roland Garros! Simona Halep a fost măturată, în optimi, de o puştoaică de 19 ani

Iga Swiatek, prima declaraţie după ce a spulberat-o pe Simona Halep. Ce a surprins-o pe jucătoarea din Polonia

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite