La politică şi la sport se pricepe toată lumea

Sfârşitul de an 2021 a lăsat România fără patru sportivi de marcă – Ana Maria Brânză Popescu, Marian Drăgulescu, Larisa Iordache şi Eduard Novak – alţi doi fiind şi ei în pragul despărţirii fie de activitatea competiţională – tenismenul Horia Tecău, fie de ţara natală – voleibalista Alexia Căruţaşu (care ar vrea să reprezinte Turcia).

Pentru o mare putere sportivă, aceste pierderi poate n-ar fi atât de dureroase cum sunt pentru România, aflată de mulţi ani în declin în domeniul care, odinioară, aducea atâtea bucurii naţiunii. Planuri de revitalizare a sportului românesc sunt şi tot se concep, chiar şi ministrul în funcţie anunţând că o Strategie Naţională a fost deja finalizată, iar concluziile – prezentate într-un grup interministerial. Consultările vor continua însă până la finele lui februarie, pentru a rezulta o restartare cu efecte pe termen mediu şi lung, după cum s-a exprimat Eduard Novak.

Se aud şi voci care spun că n-ar fi nevoie de o nouă strategie, câtă vreme deja avem una, elaborată pe vremea ministrului Elisabeta Lipă şi care acoperă câteva cicluri olimpice: 2016-2032! În plus, din 2007 există şi o Cartă albă a sportului european, pe care statele membre şi-au asumat-o, cum există şi alte documente – precum Comunicarea despre Dezvoltarea dimensiunii europene a sportului ori Planul de lucru european pentru sport –  care furnizează destule repere şi soluţii pentru sportul de masă şi cel de performanţă. Însă România, dacă duce lipsă de sportivi, nu duce lipsă de politicieni cu idei, concretizate în plan legislativ-administrativ.

În ultima perioadă, de pildă, subiecte sportive au ajuns şi-n atenţia Guvernului, şi în cea a Parlamentului. Cabinetul Ciucă a avut înscrisă pe ordinea de zi a şedinţei din 15 decembrie o hotărâre pentru acordarea cetăţeniei române sportivei ucrainene Kateryna Moskalova, aflată „în atenţia Federaţiei Române de Sambo pentru participarea la competiţii internaţionale”. Pentru necunoscători, sambo este un sport de contact, care combină tehnici din artele marţiale, judo şi lupte şi care a fost inventat în zona forţelor special ruseşti, motiv pentru care se şi bucură de mare popularitate în spaţiul estic. Iar tânăra pe care România tocmai o adoptă este o sportivă de valoare, fiind medaliată cu bronz la Campionatele Mondiale de tineret şi juniori din 2014 şi, totodată, cu argint la Jocurile Europene din 2019, la categoria sub 70 kg. De altfel, pentru performanţa din urmă a fost premiată şi de preşedintele Ucrainei, ceea ce, iată, n-a oprit-o să se reorienteze geografic.

La Parlament, în aceeaşi zi, au ajuns în atenţia unor comisii două proiecte de lege. Primul, deja respins de Comisia pentru tineret şi sport din Camera Deputaţilor, propune ca Ministerul Tineretului şi Sportului să poată organiza în fiecare an „Săptămâna mişcării în România”. În argumentaţie, iniţiatorii PSD-işti invocă datele alarmante din ultimul Eurobarometru, unde românii figurează printre cei mai sedentari cetăţeni, şi pledează entuziast cauza sportului de plăcere, astfel: „Activitatea fizică regulată te ajută să-ţi păstrezi abilităţile mintale cheie de-a lungul vieţii (…), gândirea critică, învăţarea sau memoria (…) Practicarea unui sport (…) te ajută la alungarea gândurilor negative şi a frustrărilor acumulate de-a lungul zilei,. Sportul (…) îmbunătăţeşte calitatea somnului” etc. Iar scopul iniţiativei îl reprezintă atragerea copiilor către practicarea regulată a exerciţiilor fizice, dar şi „de a creea (sic!) o bază solidă de selecţie pentru sportul de performanţă”. Bunele intenţii astfel exprimate nu au convins nici Consiliul Economic şi Social, care a avizat negativ proiectul, pe motiv că mai toate prevederile au caracter opţional: MTS poate organiza, federaţiile pot include, unităţile administrativ-teritoriale pot aloca sume, MTS poate încheia contracte, MTS poate oferi distincţii şamd.

Nici propunerea lui Florin Roman şi a altor câţiva liberali, poposită pe agenda Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat, nu a avut o soartă mai bună, fiind amânată. E vorba de asigurarea finanţării necesare pentru acordarea indemnizaţiei de merit tuturor beneficiarilor care întrunesc condiţiile legale. Liberalii deplâng în expunerea de motive faptul că pe lista de aşteptare pentru primirea acestor indemnizaţii (care nu sunt numai sportive!) se află 200 de persoane şi încă se adaugă, fiind necesar să se găsească bani nu doar pentru beneficiarii deja stabiliţi, 1.650 la număr, ci şi pentru restul. Iar ca soluţie, sunt indicate taxele percepute pentru obţinerea licenţei de organizare a jocurilor de noroc şi a autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, taxa de acces în cazinouri ş.a.

Aceeaşi sursă de bani au găsit-o potrivită alţi liberali pentru susţinerea Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi Comitetului Naţional Paralimpic, prin proiectul de lege recent adoptat de Camera Deputaţilor – cu 312 voturi pentru şi niciunul contra! – şi trimis la promulgare. Dar ce să vezi? Preşedintele Iohannis a depus o sesizare de neconstituţionalitate, făcându-l praf, în termeni juridici: „Legea creează o stare de insecuritate juridică, o atingere a încrederii legitime a indivizilor în normele aplicabile. (…) creează o situaţie obscură, în care destinatarii legii sunt lipsiţi de previzibilitatea normelor juridice (…) mod defectuos de legiferare (…) reglementare incoerentă (…) Soluţia legislativă criticată aduce atingere (…) principiului supremaţiei legii” etc. Mai mult ca sigur că iritarea prezidenţială nu are legătură cu prezenţa lui Ludovic Orban în fruntea listei iniţiatorilor legii. Pur şi simplu, sportivul nostru şef de stat e sincer preocupat de soarta acestui domeniu. Doar la politică şi la sport se pricepe toată lumea…