Sport

articolul anterior articolul urmator

Legea prin care Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi Comitetul Paralimpic Român au obligaţia de a publica sursele de finanţare şi bugetul, promulgată

0
4 Jul 2022 15:40:29
Autor: Nicolae Ion
COSR
COSR

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care modifică şi completează legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, informează Administraţia Prezidenţială. Actul normativ instituie în sarcina Comitetului Olimpic şi Sportiv Român obligaţia de a publica pe site-ul propriu sursele de finanţare, bugetul şi bilanţul contabil, nerespectarea acestei obligaţii constituind contravenţie sancţionată cu amendă.

 „Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi Comitetul Paralimpic Român au obligaţia de a comunica anual, prin publicare în pagina de internet proprie, sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil, precum şi execuţia bugetară anuală, în termen de cel mult 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar anterior”, arată legea promulgată de către şeful statului.

Potrivit sursei citate, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi Comitetul Paralimpic Român au obligaţia de a comunica anual, prin publicare în pagina de internet proprie structura organizatorică, numele şi prenumele persoanelor din conducerea Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, respectiv a Comitetului Paralimpic Român, grila de salarizare, Registrul imobilizărilor, numărul persoanelor angajate şi organigrama instituţiei, deciziile şi hotărârile adoptate de către organele de conducere ale Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, respectiv ale Comitetului Paralimpic Român, finanţările alocate fiecărei federaţii sportive şi criteriile după care au alocat finanţările, programele şi strategiile proprii, precum şi Regulamentul de Organizare şi Funcţionare.

„În cazul în care după momentul publicării intervin modificări, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi Comitetul Paralimpic Român au obligaţia de a actualiza informaţiile pe pagina de internet proprie în termen de 30 zile de la data apariţiei modificării”, mai indică sursa menţionată.

Amenzile prevăzute pentru nerespectarea noilor obligaţii sunt de la 4.500 lei la 25.000 lei, pentru persoane juridice, şi de la 900 lei la 4.000 lei, pentru persoane fizice.

Actul normativ intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările