Leul albastru prinde aripi: Oltenii vor să răpună Taurul Roşu în Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru al doilea sezon consecutiv, oltenii joacă în cupele europene şi, din păcate pentru ei, la ce adversar le-a ieşit în cale, perspectivele nu sunt tocmai bune.

În stagiunea trecută, craiovenii au părăsit Liga Europa după primul hop, fără gol marcat. Atunci, a fost 0-1 cu AC Milan la Severin şi 0-2 în returul de pe „Giuseppe Meazza“. 

Acum, Red Bull Leipzig n-are faima italienilor, însă, cu siguranţă, e o trupă redutabilă, în condiţiile în care a încheiat sezonul trecut pe locul 6 în Bundesliga. Iar din lotul nemţilor fac parte fotbalişti precum Emil Forsberg şi Timo Werner, prezenţi la Mondialul din Rusia cu Suedia, respectiv Germania. 

Forsberg are însă o situaţie specială pentru partida cu Craiova. Suedezul a fost învoit de la antrenamente în ultima săptămână pentru a fi alături de soţia sa care a născut. Clubul i-a pus la dispoziţie un preparator fizic şi l-a readus în Germania pentru meciul cu Universitatea Craiova cu un avion personal!

„Nu vor intra banii pe teren“

Atuul Craiovei, astăzi (ora 19.30, TVR 1), poate fi faptul că Leipzig n-are decât două partide oficiale în acest sezon, ambele în turul II preliminar al Ligii Europa: 4-0 acasă cu Hacken (Suedia) şi 1-1 în deplasare. Craiova, în schimb, a disputat deja patru partide în toate competiţiile. Problema e că n-a câştigat niciun meci şi abia în ultimul, 2-2 cu Sepsi, a marcat.

„Nu vor intra banii pe teren! Sunt şi ei jucători. Noi trebuie să fim sută la sută pregătiţi şi foarte agresivi, concentraţi la maximum şi să avem încredere că putem să venim acasă fericiţi. Poate să marcheze oricine, important e să dăm gol! Doamne ajută să-l dăm!“, a spus mijlocaşul Alexandru Mateiu.

Iar preşedintele Marcel Popescu s-a arătat şi el optimist: „Mergem să jucăm, mergem să arătăm că putem să ne descurcăm şi la nivel foarte mare, chiar cu echipe care au o cotaţie internaţională extrem de înaltă. Nu ştiu dacă ei vor prinde aripi de la Red Bull, dar vom vedea dacă nu cumva taurul roşu, Red Bull, care are o cotă uluitoare, s-ar putea să fie bătut de leul albastru“.

Dacă va trece de Red Bull Leipzig, Universitatea Craiova va întâlni învingătoarea duelului Zorya Luhansk – Braga în play-off-ul Ligii Europa la 23 şi 30 august.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite