LIVETEXT Halep, campioană la Roma: Simona învinge după abandonul Karolinei Pliskova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După două finale câştigate, la Dubai în februarie şi la Praga în august, Simona Halep (2 WTA) joacă, astăzi, la Roma (ora 15.30, Digi Sport 1), pentru a cuceri trofeul la Foro Italico, în premieră.

SETUL II

2-1 Halep: Simona a câştigat game-ul, iar Pliskova, accidentată la spate, a abandonat. Halep e campioană la Roma, câştigând titlul WTA cu numărul 22.

*1-1: RE-BREAK! Pliskova a punctat, în premieră, pe tabelă, câştigând la 15 pe serviciul Simonei.

*1-0 Halep: BREAK! Simona a câştigat pe serviciul adversarei la 30.

*Serveşte Pliskova

---------------------------------------

SETUL I

6-0 Halep: GAME, SET! Simona şi-a făcut serviciul la 15 şi a luat primul set în 20 de minute. Pliskova acuză probleme la spate, fiind asistată de un doctor pe marginea terenului.

*5-0 Halep: BREAK! Simona câştigă la zero pe serviciul adversarei!

*4-0 Halep: Simona şi-a câştigat serviciul.

*3-0 Halep: BREAK! Simona se impune iarăşi pe serviciul adversarei, la 30.

*2-0 Halep: Simona şi-a făcut serviciul la 15.

*1-0 Halep: BREAK! Simona a revenit de la 0-30 pentru a câştiga pe serviciul adversarei, luând patru puncte la rând.

*Serveşte Pliskova

-------------------------------------

UPDATE 15.32 - Halep şi Pliskova sunt pe teren, gata de meciul decisiv pentru trofeul de la Foro Italico.

-------------------------------------

La cum joacă, Simona Halep pare că nu poate să piardă! Nu e o exagerare, ci o realitate dovedită de cifre. Concret, de cele 13 victorii la rând pe care le are, în acest moment!

Seria formidabilă a început-o la 19 februarie, într-o victorie la Dubai Tennis Champioships, cu Ons Jabeur. De atunci, nicio adversară n-a fost capabilă să o oprească pe Simona, inclusiv când aceasta n-a jucat cel mai bun de tenis de care e în stare. 

Astăzi însă, partida cu Pliskova se anunţă un pic altfel. În primul rând, din punct de vedere al clasamentului, cehoaica de 28 de ani e cea mai bună jucătoare pe care a întâlnit-o Halep, în acest an, fiind pe 4 în lume. 

Apoi, chiar dacă are 7-4 în meciurile directe cu Pliskova, „Simo“ a fost învinsă de aceasta la ultimele două întâlniri. Ce-i drept, ambele au fost pe hard. Iar astăzi se joacă pe zgură. Totuşi, şi ultimul meci pe zgură l-a câştigat tot Pliskova, la Madrid, în 2018.

Iată istoricul partidelor Halep - Pliskova, scor 7-4:

*2019 (Turneul Campionilor - hard): 6-2, 2-6, 6-4 Pliskova

*2019 (Miami - hard): 7-5, 6-1 Pliskova

*2019 (Fed Cup - hard): 6-4, 5-7, 6-4 Halep

*2018 (Madrid - zgură): 6-4, 6-3 Pliskova

*2018 (Australian Open - hard): 6-3, 6-2 Halep

*2017 (French Open - zgură): 6-4, 3-6, 6-3 Halep

*2016 (Canadian Masters - hard): 6-3, 6-3 Halep

*2016 (Fed Cup - hard): 6-7, 6-4, 6-2 Pliskova

*2016 (Sydney - hard): 6-4, 7-5 Halep

*2015 (Indian Wells - hard): 6-4, 6-4 Halep

*2015 (Dubai - hard): 6-4, 7-6 Halep

Halep are două finale la Roma, ambele pierdute:

*2018: 0-6, 4-6 cu Svitolina

*2017: 6-4, 5-7, 1-6 cu Svitolina

Dacă va câştiga, astăzi, Italian Open 2020, Halep va încasa un cec în valoare de 205.200 de euro. Dacă va fi învinsă, va rămâne cu suma pentru calificarea în finală: 150.000 de euro.

Rămâi pe adevarul.ro pentru a urmări, minut cu minut, desfăşurarea meciului Halep - Pliskova, începând cu ora 15.30. Partida va fi televizată de Digi Sport 1.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite