„Magicianul“ Solskjaer: Ce bilanţ are antrenorul care a trezit Manchester United din „moarte clinică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Solskjaer

Ole Gunnar Solskjaer (46 de ani) e specialistul unor victorii fabuloase în Liga Campionilor! Iar după succesul de la Paris, norvegianul e privit ca un „zeu“ de suporteri.

Ca jucător al lui United, Solskjaer a marcat golul prin care „Diavolii roşii“ au câştigat trofeul în finala halucinantă de la Barcelona, în 1999. Atunci, Bayern a condus din minutul 6 până în minutul 90+1, când Sheringham a egalat. Apoi, Solskjaer a punctat în minutul 90+3, aducând trofeul în vitrina lui United. 

Acum, norvegianul a izbutit o victorie la fel de dramatică, însă din postura de antrenor. De altfel, de când a ajuns pe banca la United, în decembrie, Solskjaer a revitalizat o echipă aflată în „moarte clinică“ în mandatul lui Mourinho. 

De atunci, în toate competiţiile, United a înregistrat 14 victorii, 2 remize şi 1 înfrângere! Echipa ocupă locul 4 în campionat şi e în sferturile Cupei Angliei şi în aceeaşi fază a Ligii Campionilor. 

„Împrumutat“ de la Molde, Solskjaer ar trebui, teoretic, să se întoarcă la fostul său club la finalul acestui sezon. Totuşi, presa engleză a scris că, aproape sigur, fostul atacant va rămâne la United.

E uluitor ce se întâmplă! A fost o seară fantastică. Evident că sperăm să câştigăm trofeul. Haideţi să vedem tragerea la sorţi. Trebuie să fim umili! Ole Gunnar Solskjaer antrenor Man. United  

Liga Campionilor, optimi

Marţi

Real Madrid - Ajax 1-4 (2-1 în tur)

Asensio 70 / Ziyech 7, Neres 18, Tadici 62, Schone 72

Dortmund - Tottenham 0-1 (0-3)

Kane 48

Miercuri

PSG – Man. United 1-3 (2-0) 

Bernat 12 / Lukaku 2, 30, Rashford 90+4 (penalty)

Porto – AS Roma 3-1 (1-2) 

Tiquinho 26, Marega 52, Alex Telles 117 (penalty) / De Rossi 37 (penalty)

12 martie

Man. City – Schalke 04 (3-2) 22.00

Juventus – Atl. Madrid (0-2) 22.00

13 martie

Barcelona – Lyon (0-0) 22.00

Bayern – Liverpool (0-0) 22.00

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite