Majoratul unei reveniri istorice. Cum şi-a completat palmaresul americanul Andre Agassi, la Roland Garros
0
Americanul Andre Agassi a fost primul jucător care a reuşit un set complet de victorii în cele patru turnee de Mare Şlem din tenis în era diversităţii suprafeţelor de joc.
În vremea în care Fred Perry, Don Budge, Rod Laver sau Roy Emerson îşi definitivau ceea ce în limba engleză este cunoscut drept „career Grand Slam“, turneele de Mare Şlem se disputau pe doar două suprafeţe: iarbă şi zgură. Abia în 1978, la US Open, a apărut cea de-a treia suprafaţă, hard-ul, iar în 1988, când Australian Openul a trecut de la iarbă la hard, această suprafaţă mai nouă devenea preponderentă în calendarul celor mai importante turnee din tenis.
Andre Agassi avea 29 de ani pe data de 6 iunie 1999, când punea mâna pe un titlu pentru care parcă alergase toată cariera, la Roland Garros, desăvârşindu-şi un palmares complet. Marele său rival, Pete Sampras, a eşuat în a obţine titlul lipsă la Roland Garros, la fel cum li se întâmplase şi altor mari jucători de tenis: John Newcombe, Jimmy Connors, Boris Becker sau Stefan Edberg.
Traiectorie curioasă în relaţia Andre Agassi - Roland Garros
Este de notorietate faptul că, în tinereţe, Andre Agassi a avut o adversitate faţă de turneul de la Wimbledon, din cauza codului vestimantar strict adoptat de englezi. Timp de trei ani, între 1988 şi 1990, americanul a boicotat turneul, preferând să nu se prezinte, decât să se conformeze regulii echipamentului sută la sută alb. Cu toate acestea, primul său titlu de Mare Şlem a venit chiar pe iarba londoneză, în 1992, după o finală intensă cu Goran Ivanisevici, în care balanţa s-a răsturnat de mai multe ori: americanul a pierdut primul set, a condus apoi cu 2-1, a cedat clar actul patru, dar a avut rezerve suficiente pentru decisiv, punând capăt meciului cu 6-7, 6-4, 6-4, 1-6, 6-4.
La început de carieră, din cauza unor circumstanţe clare, primele rezultate notabile pentru Agassi în turneele de Mare Şlem veniseră pe zgura de la Paris. În 1988, a fost vorba despre o primă semifinală de Grand Slam a carierei, însă suedezul Mats Wilander l-a scalpat fără milă în setul decisiv, trimiţându-l la vestiare cu un 6-0 dureros. Doi ani mai târziu, Andre făcea un pas în plus şi juca prima sa finală de Grand Slam a carierei, din nou la Paris, însă avea să piardă în faţa ecuadorianului Andres Gomez, un jucător care nu a mai trecut niciodată în carieră de faza sferturilor de finală într-un Grand Slam la simplu. Explicaţia este destul de evidentă şi logică: Agassi nu a jucat la Australian Open decât abia în 1995 - când, chiar la debut, a şi luat trofeul, la Wimbledon absentase trei ani, iar, cronologic, US Open-ul venea după Roland Garros. Iar Agassi era un jucător în formă, era un jucător bun, care aduna victorii.
Totuşi, Agassi nu a iubit zgura (din totalul de 60 de titluri ale carierei, doar şapte au venit pe suprafaţa roşie). Iar după ce în 1991 a pierdut în finală la Paris în faţa lui Jim Courier, fostul său coleg de la Academia lui Bollettieri, după ce condusese cu 2-1 la seturi, rezultatele sale la Paris s-au prăbuşit: în 1992 a mai jucat o semifinală, apoi găsim două absenţe de pe tablou, două eliminări în turul secund şi un singur sfert de finală în următorii cinci ani. Iar succesul său a fost cât se poate de surprinzător, în 1999.
Inconstanţa lui Agassi făcuse, totuşi, ca şi în celelalte Grand Slam-uri, Andre să aibă doar câte un titlu: Wimbledon (1992), US Open (1994) şi Australian Open (1995).
Cum a luat sfârşit agonia lui Agassi
Andre Agassi şi-a pierdut superba podoabă capilără aşteptând un succes la Roland Garros. Când a ajuns la Paris în 1999, era ras în cap, îşi lăsase barbă şi nu mai trecuse de turul patru la un Grand Slam de doi ani şi jumătate, având de luptat cu o accidentare la încheietură, dar şi cu latura sa întunecată, care îl împinseseră spre droguri recreaţionale. Mai mult, aşa cum avea să mărturisească Brad Gilbert, antrenorul său de atunci, Andre avea probleme mari la umăr.
Poziţia a 13-a pe lista capilor de serie i-a purtat însă noroc la acea ediţie a Openului Francez. Agassi a trecut cu emoţii de primele două tururi (patru seturi cu argentinianul Squillari şi cinci seturi în faţa francezului Arnaud Clement), însă a avut şansa ca în turul trei şi în sferturi să înfrunte sportivi din afara Top 100, pe care i-a învins clar, 3-0 la seturi. Iar în optimi, Agassi a reuşit să treacă în patru seturi de câştigătorul ediţiei precedente, Carlos Moya - 4-6, 7-5, 7-5, 6-1.
În finală, blestemul parizian părea că va continua pentru Agassi. Rusul Andrei Medvedev a câştigat lejer primele două seturi, la 1 şi la 2, iar la 4-4 în setul trei şi-a procurat minge de break. Roland Garrosul a avut parte însă în acea zi de una dintre cele mai mari reveniri din istoria finalelor masculine, Agassi adjudecându-şi manşele 3, 4 şi 5 cu 6-4, 6-3 şi 6-4.
Am intrat în meci foarte nervos. Cu o noapte înainte eram foarte agitat. Iar nervii m-au făcut să încep foarte lent. Intrasem în partidă cu un plan de joc pentru a fi agresiv, dar dacă picioarele nu se mişcă aşa cum ar trebui pe zgură, este foarte dificil să faci ceva. Mingea zbura, totul se petrecea atât de repede. Sunt foarte bucuros că am reuşit să întorc acel meci, de la două seturi la zero, sunt mândru de felul în care am luptat pentru acel al cincilea set şi apoi pentru nivelul de tenis pe care am reuşit să îl joc. Trebuie să spun că a fost cel mai bun moment pe care l-am avut pe un teren de tenis, cea mai mare realizare. Şi am avut sentimentul că voi trăi tot restul vieţii mele fără să mai pot avea vreun alt regret în ceea ce priveşte cariera mea. Andre Agassi, pentru site-ul turneului de la Roland Garros
Astăzi, se împlinesc 21 de ani de la senzaţionala victorie de la Paris a lui Andre Agassi (50 de ani). După legile americane, un majorat veritabil.
În Era Open, au reuşit să revină de la 0-2 la seturi în finală la Roland Garros:
- Bjorn Borg, în 1974: 2-6, 6-7, 6-0, 6-1, 6-1 cu Manuel Orantes
- Ivan Lendl, în 1984: 3-6, 2-6, 6-4, 7-5, 7-5 cu John McEnroe
- Andre Agassi, în 1999: 1-6, 2-6, 6-4, 6-3, 6-4, cu Andrei Medvedev
- Gaston Gaudio, în 2004: 0-6, 3-6, 6-4, 6-1, 8-6, cu Guillermo Coria (după două mingi de meci salvate)
Se încarcă comentariile...
