Maradona, limbaj şocant: „Dani Alves? Un idiot!“. Ce l-a enervat pe fostul mare fotbalist argentinian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaşul brazilian de 34 de ani are un CV fabulos: 30 de trofee cucerite în Europa la nivel de cluburi, trei competiţii câştigate cu naţionala Braziliei şi un titlu mondial la tineret în 2003. Cu toate acestea, „El Pibe D’Oro“ a măturat cu el.

Ce-i drept, tonul în acest conflict a fost dat de jucătorul celor de la Juventus care, într-un interviu acordat în această săptămână, a dat dovadă de lipsă de respect la adresa unei legende.

„Nu îi poţi compara pe Messi şi Maradona. Eu n-aş fi mândru să spun că am câştigat o Cupă Mondială cu <Mâna lui Dumnezeu> (n.r. – aluzie la Mondialul din 1986). N-aş putea să-i spun fiului meu că am câştigat astfel Mondialul. Un astfel de sportiv nu poate fi un exemplu pentru tineri“, a spus Dani Alves.

Răspunsul lui Maradona, cunoscut pentru limbajul său dur, a venit imediat, într-un alt interviu, după cum a scris Digi Sport.

„Dani Alves e un idiot. El dă 28 de pase, dintre care numai patru bune. Cafu şi Maicon au fost fundaşi dreapta buni, în niciun caz Alves. El vorbeşte pentru că joacă pe un post unde nu se joacă fotbal. Ei (n.r. fundaşii dreapta) ating mingea de trei ori şi comit opt faulturi pe meci“, a spus Maradona.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite