Marco Simoncelli va fi înmormântat joi în Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marco Simoncelli nu dădea semne de viaţă după ce a fost lovit de motocicletele a doi concurenţi * Foto: Reuters
Marco Simoncelli nu dădea semne de viaţă după ce a fost lovit de motocicletele a doi concurenţi * Foto: Reuters

Corpul neînsufleţit al pilotului Marco Simoncelli, decedat duminică în timpul Marelui Premiu al Malaysiei la motociclism viteză, va fi adus în Italia mâine dimineaţă, în jurul orei 08.00. Înmormântarea va avea loc joi, în jurul orei 16.00, la Coriano.

Potrivit cotidianului "Gazzetta dello Sport", autopsia a fost efectuată astăzi, la intervenţia Ambasadei Italiei la Kuala Lumpur, dar rezultatele nu au fost date publicităţii. Trupul neînsufleţit al pilotului va fi adus în Italia mâine dimineaţă, în avion urmând să să afle şi tatăl lui Marco Simoncelli, Paolo, precum şi prietena acestuia, Kate. Marco Simoncelli va fi depus, miercuri, la Teatrul Comunal din Coriano.

Miercuri şi joi vor declarate zile de doliu, iar la intrarea în oraş a fost pus un panou pe care este scris: "Coriano îşi plânge campionul. La revedere Sic 58". Ceremonia funerară va avea loc joi la Biserica Santa Maria din Coriano, iar înmormânatrea în aceeaşi zi, în jurul orei 16.00, la cimitirul din oraşul natal al pilotului.

Italianul Marco Simoncelli (Honda), care a căzut, duminică, în turul doi al Marelui Premiu al Malaysiei la MotoGP şi a rămas la pământ, fără cască, a încetat din viaţă la spital, unde fusese transportat cu elicopterul. După ce a pierdut controlul motocicletei, care a derapat în partea interioară a curbei, Simoncelli a fost lovit de compatriotul său Valentino Rossi (Ducati) şi de americanul Colin Edwards (Yamaha), acesta din urmă alegându-se cu un umăr dislocat.

Simoncelli, în vârstă de 24 de ani, a fost scos cu ambulanţa de pe pistă şi a fost transportat la un spital cu elicopterul, unde a ajuns în stop cardiorespirator, iar după cateva minute a murit.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite