Marica, un „ţigan” perfect!
0
Nu ştiu dacă Ciprian Marica e ţigan, nu am ţiganometru şi nici nu ar conta pentru prestaţia sa, dar pentru golul său din minutul 2 mi-aş dori să poată spune:
„Da, măi Jobbik şi Garda Maghiară, sunt ţigan român, îmi iubesc ţara, o reprezint ca fotbalist şi cetăţean, iar etnia mea are legătură doar cu practicile mele culturale. V-am îngenuchiat, nu pentru că sunt ţigan, ci pentru că sunt fotbalist.”
În echipa naţională a României, peste ani, au fost mulţi jucători romi, asumaţi sau nu. Dar ce importanţa are etnia unui jucător de fotbal? Sau a unor actori, să zicem precum Charile Chaplin?
Romii sunt parte constituentă a naţiunii române, cu bune şi rele, au murit pe fronturile de luptă, au contribuit la industrializarea României, au reprezentat vârfurile muzicii, sportului, actoriei, ştiintei, literaturii etc ale României.
De ce ne-ar deranja ca o gaşcă de huligani (purtători fără legitimitate de identitate etnică şi naţională după prestaţia pumnului ca attachment al bustului gol, tatuat prosteşte cu istorie incertă…) să ne spună ţigani?
Cum ar fi fost dacă, cu ură, ar fi strigat “ţara fotbaliştilor, ţara fotbaliştilor!” Ne-ar fi deranjat? Dar în cazul romilor reacţia e promtă pentru că, din păcate, ţiganul e perceput şi la noi ca fiind un corp străin al naţiunii, exotic, sărac, prost, hoţ, deţinător de palat etc… Dar Marica? Dacă Marica e ţigan? Şi, mai mult chiar, ce dacă ar fi român? La golul său am sărit în sus indiferent de cât de ţigani sau de români suntem! Pentru că da, fotbalul e o bucurie comună!
Se încarcă comentariile...
