Marius Copil, meci dramatic cu Andy Murray, în sferturile turneului de la Antwerp. Ce a declarat britanicul la final

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marius Copil (92 ATP) a pierdut dramatic meciul cu Andy Murray (210 ATP), vineri, în sferturile de finală ale turneului 250 ATP de la Antwerp.

Românul a ratat calificarea în semifinalele competiţiei după o partidă de trei seturi, 6-3, 6-7 (7), 6-4, care a durat 2 ore şi 38 de minute. Pentru Murray a fost cea a treia victorie în tot atâtea confruntări cu românul.

Setul inaugural a fost câştigat de Murray, care a reuşit 3 break-uri, faţă de unul singur al lui Marius. În setul doi, Copil s-a impus la tie-break, pe parcursul căruia a salvat şi o minge de meci, după ce a revenit de la 5-2 la game-uri pentru Murray. 


Decisivul a fost echilibrat şi ambii jucători şi-au valorificat avantajul servicului până la 4-4, moment în care britanicul şi-a procurat 2 mingi de break şia  fructificat-o pe cea de a doua.

La interviul de la finalul meciului, Murray a fost rugat să explice revirimentul lui Marius din setul secund. "A căpătat încredere şi a început să servească tot mai bine. Din fericire, am făcut break-ul pe finalul setului decisiv", a declarat Murray. 

În urma accederii în sferturil de finală ale competiţiei, Marius Copil va primi 18.590 de euro şi va urca 10 locuri în clsamentul ATP, până pe poziţia 82.

Pentru Andy Murray, acesta este primul turneul disputat pe hard indoor, de la finala Turneului Campionilor, din 2016. De altfel, britanicul nu şi-a mai adjudecat un titlu ATP, din luna martie a anului 2017. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite