Marius Lăcătuş, complicele familiei Ceauşescu în zilele Revoluţiei? Cum comentează gloria stelistă supoziţiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Lăcătuş, una dintre gloriile Stelei FOTO Răzvan Păsărică
Marius Lăcătuş, una dintre gloriile Stelei FOTO Răzvan Păsărică

La aproape 24 de ani de la Revoluţia din 1989, subiectul evenimentului din decembrie al acelui an este inepuizabil. Printre „aliaţii“ familiei Ceauşescu de la acea vreme se numără şi Marius Lăcătuş, notează ziarul grecesc „Sportdog“.

Presa elenă îl include pe Marius Lăcătuş în cercul apropiaţilor familiei Ceauşescu în preajma Revoluţiei din 1989, la baza articolelor fiind cartea „În spatele cortinei“, scrisă de Jonathan Wilson. Cel poreclit „Fiara“ a comentat supoziţiile pentru ziarul „Ring“: 

„Ştiu ei ceva, dar n-a fost chiar aşa. Zoia Ceauşescu, Dumnezeu s-o ierte, a fost cea care a stat în locuinţa mea, nu Valentin. După Campionatul Mondial din 1990 am semnat cu Fiorentina. Ne mutasem, practic, la Florenţa, astfel că apartamentul nostru din Calderon era liber. În august, Zoia a fost eliberată din arest (n.r. - fusese încarcerată în decembrie 1989 sub acuzaţia de subminare a economiei naţionale), iar locuinţa şi alte lucruri îi fuseseră puse sub sechestru. N-avea, practic, unde să meargă. Atunci i-am întins o mână de ajutor. I-am lăsat cheile de la apartament şi a stat la noi o bună bucată de timp. Mă bucur că am putut să-i fim sprijin în acele momente foarte grele. A fost un gest de omenie“.

Publicaţia din Grecia notează şi că Valentin Ceauşescu era conducătorul neoficial al Stelei în anul 1983, fără a avea acceptul părinţilor de a se implica într-un asemenea proiect: „Soţii Ceauşescu nu credeau că fotbalul este atât de important încât să se implice, dar Valentin a muncit pe brânci pentru club. Odată, a ratat chiar şi Ajunul Crăciunului din acest motiv“.

Ştiri pe aceeaşi temă:

Lăcătuş despre atacantul italian adus la Steaua pentru înlocuirea lui Rusescu

Marius Lăcătuş despre Supercupa României şi Steaua în Champions League

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite