Măsuri de începere a activităţilor sportive colective în sportul de performanţă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma declaraţiilor domnului preşedinte Klaus Werner Iohannis, domnului premier Ludovic Orban şi ale domnului ministru Ionuţ Stroe privind începerea activităţilor sportive individuale la nivel de sport de performanţă.

Până în prezent nu este comunicat public nici un plan de măsuri concrete din partea structurilor sportive şi instituţiilor abilitate în domeniul sportului pentru reluarea activităţilor sportive colective in sportul de performanţă la nivel de copii, juniori şi tineret, Institutul Sportiv Român şi Sandulache Baschet Academia propun următoarele măsuri ce pot fi implementate începând cu 15 mai 2020.

Etapa I – STAREA DE SĂNĂTATE (15 mai – 30 mai 2020)

  • Obligativitatea unui examen medical individual începând cu data de 15 mai 2020, privind starea de sănătate a sportivului privind participarea la activităţi sportive colective, implicit pentru virusul actual;
  • Izolarea obligatorie la reşedinţă pentru perioada 15 mai 2020 – 29 mai 2020, ulterior examenului medical. Responsabilitatea respectării perioadei de izolare de 14 zile este strict a sportivului şi tutorelui legal;
  • Examenul medical are valabilitate pentru maxim 1 lună şi care este/va fi în sarcina sportivului (tutorelui legal) doritor de începere a activităţii sportive colective, în conformitate cu dispoziţiile legale ale Ministerului Sănătăţii sau a altor instituţii/organisme abilitate în domeniu;
  • Începând cu data de 30 mai 2020 sportivii de performanţă vor începe activităţile sportive colective în mod organizat, cu prezentarea în mod obligatoriu a actului medical emis în care se menţionează în clar acceptul pentru participare la activităţile sportive colective, precum şi prezentarea declaraţiei pe propire răspundere (model ce va fi prezentat ulterior aprobării măsurilor propuse);
  • Completarea unei declaraţii pe proprie răspundere a tutorelui legal (pentru minori şi majori în cazul în care locuiesc la aceeaşi reşedinţă) şi a sportivului privind activitatea acestora socială ulterior examenului medical efectuat;
  • În cazul unor noi legitimări sau a dorinţei sportivului de participare la activităţi sportive colective ulterior datei de 15 mai 2020, se vor respecta paşii mai sus stabiliţi la literele a) – e) spre exemplu, izolarea timp de 14 zile ulterior examenului medical.

Etapa II – TRASEUL (deplasarea sportivilor către baza sportivă începând cu 30 mai 2020)

  • Începând cu data de 30 mai 2020, deplasarea de la reşedinţă către baza sportivă se va efectua în grup de maxim 3 persoane, indiferent de mijloacele de transport folosite cum ar fi autoturisme, transportul în comun (municipal, orăşenesc, local, judeţean) şi/sau pedestru;
  • Purtarea măştii de protecţie şi a mănuşilor în mod obligatoriu pe întreaga durată a traseului ales;
  • Limitarea interacţiunii verbale de lungă durată cu alte persoane, cu care sportivii sau tutorii legali se intersectează pe traseul ales în cazul transportului în comun.

Etapa III – ACCESUL în Baza sportivă (locaţia)

  • Locaţii în aer liber (parcuri, unităţi şi/sau instituţiilor de învăţământ, unităţi din subordinea MTS şi/sau alte ministere, altele)
  • Prezenţa la baza sportivă (locaţie) se va efectua zilnic cu declaraţia pe proprie răspundere privind respectarea condiţiilor impuse de Statul român şi de către organizatorul activităţii sportive colective (structură sportivă);
  • Accesul se va face individual cu păstrarea distanţei între grupurile de 3 persoane (sportivi) la intrarea în baza sportivă (locaţie), organizatorul stabilând prin regulamentul intern măsurile obligatorii de igienă la începutul antrenamentului, în timpul şi la finalizarea acestuia (spălat pe mâini, distanţarea socială, accesul la toaleta locaţiei, altele după caz).
  • Întocmirea/modificarea/completarea Regulamentului intern se va efectua în perioada de izolare 15 mai 2020 – 29 mai 2020, a sportivului. Comunicarea regulamentului intern se va efectua în aceeaşi perioadă de izolare a sportivului în cadrul reşedinţei;
  • Asigurarea produselor necesare igienei obligatorii este în sarcina organizatorului (structura sportivă), sportivul sau tutorele legal al acestuia având posibilitatea să refuze accesul la antrenament în cazul absenţei acestora;
  • Antrenorul/antrenorii vor lua temperatura la intrarea în baza sportivă, organizatorii (structurile sportive) asigurându-le în acest caz aparatura necesară (stabilită de legislaţia în vigoare). În cazul în care sportivul are semne de febră, îi va fi interzis accesul la pregătire şi anunţat tutorele legal pentru luarea de măsuri imediate;
  • Activitatea sportivă se va desfăşura pe grupuri de sportivi (nu mai mult de 3), grupuri ce să aibă o distanţă între acestea pe o rază de minim 5 metri (astfel se poate păstra distanţa de minim 1,5 m între sportivii dintr-un grup) pntru pregătire;
  • În funcţie de spaţiul oferit de baza sportivă se pot pregăti începând de la minim 2 grupuri până la maximul posibil cu respectarea literei c);
  • Asigurarea materialelor de lucru (mingi, jaloane, pieptăraşe, etc.) şi igienizarea acestora înainte şi imediat după finalizarea antrenamentului este a organizatorului (structură sportivă) şi/sau a sportivului (în cazul în care sportivul dispune de acestea) care îşi asumă responsabilitatea integrală;
  • Obligativitatea asigurării de către organizator (structură sportivă) în timpul antrenamentului a aparaturii necesare identificării, după caz, a creşterii temperaturii şi semnalării a unei stări de sănătate problematice. Caz în care, se va lua ca măsură obligatorie încetarea pregătirii grupei respective sau a întregului colectiv, anunţul imediat al tutorilor legali, respectiv a autorităţilor implicate în acest sens;
  • Tutorii legali şi/sau însoţitorii sportivilor au obligaţia, în cazul însoţirii sau preluării sportivilor, ca la sosirea la locaţie (spaţiu public deschis sau închis) să păstreze distanţa de minim 5m între grupuri şi de minim 1,5m faţă de sportiv.
  • Preluarea sportivilor de la antrenamente se va efectua cu respectarea distanţării sociale mai sus menţionate, tutorilor legali şi/sau însoţitorilor fiindu-le interzis accesul în spaţiul public închis (clădire) sau în zona de lucru oferită de spaţiul public deschis unde îşi desfăşoară activitatea organizatorul şi sportivul;
  • Părăsirea spaţiului public deschis (delimitat al pregătirii) se va respecta întocmai cu prevederile de la lit. j), pe toată perioada zilei. Organizatorul (structura sportivă) are obligaţia să asigure la intrarea şi ieşirea din spaţiul de lucru, prin antrenor sau personal angajat al clubului, respectarea distanţării sociale impuse;
  • Obligativitatea ca tutorii legali şi/sau însoţitorii să respecte regulile de distanţare socială impuse prin prevederile legale în vigoare şi/sau de către organizatori (structuri sportive) ca o completare a celor legale urmare specificului activităţii, pe perioada în care vor aştepta sportivul la ieşirea din spaţiul de lucru (clădire sau spaţiu public deschis);
  • Obligativitatea respectării unui program orar clar de către organizator (structură sportivă) prin reprezentanţii acestuia la faţa locului (antrenori şi/sau personal angajat) privind orele de desfăşurare a antrenamentului, astfel ca atât acesta cât şi tutorii legali/însoţitorii să aibă posibilitatea de a fi prezenţi atât la sosirea, cât şi la preluarea sportivului la plecare.
  • Locaţii în spaţiu public închis (unităţi şi/sau instituţiilor de învăţământ, unităţi din subordinea MTS şi/sau alte ministere, altele)
  • Accesul se va face individual cu păstrarea distanţei între grupurile de 3 persoane (sportivi) la intrarea în baza sportivă (locaţie), intrarea reprezentând accesul la intrarea în clădirea respectivă (spaţiu public închis);
  • Organizatorii vor dispune ca minim o persoană angajată a structurii sportive să efectueze operaţiunea de luare a temperaturii sportivilor la intrarea în clădire (spaţiu public închis). În cazul în care sportivul are semne de febră, îi va fi interzis accesul în clădire şi anunţat tutorele legal pentru luarea de măsuri imediate;
  • Traseul în interiorul clădirii (spaţiu public închis) până la sala de sport, se va efectua în mod obligatoriu individual, nu în grup, cu respectarea distanţei de 1,5m minim între aceştia;
  • Accesul la sala de sport va fi asigurat de către antrenorul/antrenorii care are/au obligaţia de a le pune la dispoziţie un spaţiu necesar (camera, sală de clasă, vestiar) pentru a se schimba în echipamentul sportiv cu păstrarea distanţei de 1,5m între sportivi.
  • Responsabilitatea igienizării zilnice a spaţiului de lucru (sală, teren) înainte de antrenament şi între antrenamente este/va fi în sarcina organizatorului (structurii sportive), organizator care va dispune personalului angajat sau prin achiziţionarea de servicii oferite de persoanele juridice care au activitate din punct de vedere legal în acest sens;
  • Asigurarea materialelor de lucru (mingi, jaloane, pieptăraşe, etc.) şi igienizarea acestora înainte şi imediat după finalizarea antrenamentului este în responsabilitatea organizatorului (structură sportivă) şi/sau a sportivului (în cazul în care sportivul dispune personal de acestea) care îşi asumă responsabilitatea integrală;
  • Obligativitatea asigurării de către organizator (structură sportivă) a aparaturii necesare identificării, după caz, a creşterii temperaturii şi semnalării a unei stări de sănătate problematice, în timpul antrenamentului. Caz în care, se va lua ca măsură obligatorie încetarea pregătirii şi anunţul tutorelui legal, respective a autorităţilor implicate în acest sens;
  • Tutorii legali şi/sau însoţitorii sportivilor au obligaţia, în cazul însoţirii sau preluării sportivilor, ca la sosirea la locaţie (spaţiu public deschis sau închis) să păstreze distanţa de minim 5m între grupuri şi de minim 1,5m faţă de sportiv.
  • Preluarea sportivilor de la antrenemante se va efectua cu respectarea distanţării sociale mai sus menţionate, tutorilor legali şi/sau însoţitorilor fiindu-le interzis accesul în spaţiul public închis (clădire) sau în zona de lucru oferită de spaţiul public deschis unde îşi desfăşoară activitatea organizatorul şi sportivul;
  • Părăsirea spaţiului public închis (clădire) se va respecta întocmai cu prevederile de la lit. i), pe toată perioada zilei. Organizatorul (structura sportivă) are obligaţia să asigure la intrarea şi ieşirea din clădire un angajat al clubului pentru respectarea distanţării sociale impuse;
  • Obligativitatea ca tutorii legali şi/sau însoţitorii să respecte regulile de distanţare socială impuse prin prevederile legale în vigoare şi/sau de către organizatori (structuri sportive) ca o completare a celor legale urmare specificului activităţii, pe perioada în care vor aştepta sportivul la ieşirea din spaţiul de lucru (clădire sau spaţiu public deschis);
  • Obligativitatea respectării unui program orar clar de către organizator (structură sportivă) prin reprezentanţii acestuia la faţa locului (antrenori şi/sau personal angajat) privind orele de desfăşurare a antrenamentului, astfel ca atât acesta cât şi tutorii legali/însoţitorii să aibă posibilitatea de a fi prezenţi atât la sosirea acestora, cât şi la preluarea sportivului la plecare.

 

ACTIVITATEA SPORTIVĂ COLECTIVĂ

Antrenamente în cadrul locaţiilor în aer liber şi/ sau spaţii publice închise

(începând cu 30 mai 2020)

  • Exerciţiile puse în aplicare în cadrul antrenamentului, vor fi în mod obligatoriu cu respectarea distanţării între sportivi ca indivizi, dar şi între grupe de pregătire. Între grupele de 3 sportivi să fie minim 5m şi între sportivi în cadrul grupei minim 1,5m;
  • Discuţiile antrenorului cu sportivii şi demonstrarea unui exerciţiu se va efectua cu respectarea distanţării sociale de minim 1,5m faţă de grup şi/sau de sportiv ca individ;
  • În cadrul pauzelor din timpul antrenamentului, pentru hidratare spre exemplu, sportivii au obligaţia de a folosi cu stricteţe bunurile proprii (sticla de apă, prosop, altele), fără a le împărţi cu ceilalţi participanţi la antrenament.
  • Sportivii au obligaţia să se prezinte şi să plece de la antrenament cu altă îmbrăcăminte şi încălţăminte decât echipamentul sportiv cu care participă la antrenament. Organizatorul are obligaţia de a verifica respectarea măsurii de igienă privind schimbarea echipamentului sportiv şi încălţămintea.
  • Este interzis contactul sub orice formă (de salut prin strângerea mîinii, luarea în braţe, altele) al unui sportive cu alt sportive, dar şi al sportivilor cu tutorii legali la sosirea sau plecarea din cadrul locaţiilor stabilite de organizator (structură sportivă).
  • Antrenorii vor pune la dispoziţia sportivilor material cu uz igienic (şerveţele uscate şi/sau umede, hârtie igienică), precum şi posibilitatea de dezinfectare (după caz) pe întreaga durată a unei sesiuni de antrenament.

Antrenamente cu contact fizic şi/sau competiţii (interne sau externe) în cadrul locaţiilor în aer liber şi/ sau spaţii publice închise

(începând cu 30 iulie 2020)

  • În cazul în care relaxarea măsurilor de distanţare socială va permite contactul fizic la nivel de antrenament şi/sau competiţie, se vor stabili activităţi sportive collective ale structurilor sportive pe plan local în perioada 30 iulie 2020 – 30 septembrie 2020, pentru limitarea posibilităţii de îmbolnăvire, după cum urmează:
  • Activităţile sportive colective interne, reprezentând antrenamentul sau competiţii organizate la nivel de structură sportivă (club, asociaţie sportivă) între grupele de vârstă, se vor efectua în perioada 30 iulie 2020 – 30 august 2020;
  • Activităţile sportive colective externe, reprezentând competiţiile între structuri sportive (cluburi, asociaţii sportive), se vor efectua pe plan local în perioada 30 august – 30 septembrie.
  • Activităţile sportive colective externe, reprezentând competiţiile între structuri sportive (cluburi, asociaţii sportive) la nivel judeţean, regional şi naţional se vor efectua ulterior 30 septembrie 2020 în baza unui calendar competiţional stabilit de către federaţia sportivă naţională în funcţie de specificul ramurii sportive şi a calendarului stabilit la nivel internaţional.
  • Activităţile sportive colective externe, reprezentând competiţii organizate pe teritoriul României cu participare internaţională se vor efectua în funcţie de calendarul internaţional stabilit de către federaţia sportivă naţională şi în mod obligatoriu cu acordul acesteia, începând cu data de 30 septembrie 2020 (sau mai devreme dacă se va stabili la nivel European acest lucru).
  • Activităţile sportive colective externe, reprezentând competiţii organizate la nivel internaţional cu participarea structurilor sportive române în afara graniţelor României, se vor efectua în funcţie de calendarul internaţional stabilit de către federaţia sportivă naţională în corelare cu calendarul internaţional stabilit de fiecare organism internaţional abilitat.

Notă:

  • Măsurile privind antrenamentul şi exerciţiile alese, sunt propuse pentru perioada stabilită de Statul român ca perioadă de impunere a reglementărilor legale referitor la distanţarea socială. Ulterior încetării acestei/acestor perioade, se va putea stabili o nouă perioadă cu exerciţi privind contactul fizic.
  • Perioada exerciţiilor cu contact fizic va fi de minimum 14 zile înainte de începerea competiţiilor, competiţii ce vor fi stabilite pe plan local pentru început.
  • Celelalte măsuri prezentate în etapele de mai sus, se vor respecta până la stabilirea de către Autorităţile Statului român a ridicării restricţiilor.
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite