Mbappe a rămas, Leonardo a plecat. Urmează să o părăsească pe PSG şi Pochettino

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mbappe

Clubul Paris Saint-Germain a anunţat că fotbalistul Kylian Mbappe şi-a prelungit contractul, noul acord fiind valabil până în 30 iunie 2025. Benzema s-a supărat, LaLiga a dat în judecată PSG, iar la clubul francez a început curăţenia

De câteva zile, existau semne de întrebare cu privire la viitorul francezului, jucătorul fiind dorit şi de un alt mare club, Real Madrid.

“Sunt foarte fericit. Am convingerea că aici pot continua să cresc într-o echipă care oferă toate mijloacele pentru a performa la cel mai înalt nivel. Sunt fericit şi că pot juca în continuare în Franţa, ţata în care m-am născut, am crescut şi m-am dezvoltat”, a declarat fotbalistul. Potrivit presei internaţionale, jucătorul ar fi primit 150 de milioane de euro la semnătură şi va avea un saalriu anulat de 50 de milioane de euro. Sky Sports notează că în acord vor fi incluse concesii privind drepturile de imagine şi bonusuri pentru goluri, distincţii precum Balonul de Aur şi succese în Liga Campionilor.

La câteva ore după anunţarea prelungirii contractului cu PSG, Benzema a publicat pe Instagram un "story" misterios: o fotografie a rapperului Tupac. Această fotografie a fost interpretată ca un mesaj pentru Kylian Mbappe, care a decis să rămână la PSG şi să nu se mai transfere la campioana Spaniei, trădând astfel înţelegerea dintre cei doi.

LaLiga, plângere la UEFA

LaLiga, forul de conducere al fotbalului profesionist din Spania, a anunţat într-un comunicat, că va depune o "plângere" împotriva clubului Paris Saint-Germain în legătură cu transferul eşuat al lui Kylian Mbappe la Real Madrid pentru a "apăra ecosistemul economic al fotbalului european". În comunicatul său, LaLiga a afirmat că preşedintele PSG, Nasser Al-Khelaifi, "reprezintă un pericol pentru fotbalul european" prin comportamentul său şi că va depune o plângere "la UEFA, la autorităţile administrative şi fiscale franceze şi la organismele competente ale Uniunii Europene". 

Mbappe, boss-ul de la PSG

Mbappe nu numai că va câştiga un munte de bani la PSG, dar se pare că şi va dicta politica clubului din capitala Franţei, va numi antrenori, oficiali sau cine se transferă şi cine nu. Prima victimă, brazilianul Leonardo Nascimento de Araujo (52 de ani), directorul sportiv de la PSG. Renumitul jurnalist Fabrizio Romano a anunţat că „s-a terminat între PSG şi Leonardo. PSG este pregătită să angajeze un director nou în curând. La rândul său, Mauricio Pochettino este aproape să părăsească clubul”. Leonardo a activat la PSG ca director sportiv în două mandate: primul a început în iulie 2011 şi s-a încheiat în iulie 2013, al doilea a început în iunie 2019.

În schimb, Mauricio Pochettino a fost angajat la începutul lui 2021. Sub comanda sa, PSG a câştigat 56 dintre cele 84 de meciuri jucate şi a cucerit 3 trofee: campionatul Franţei (2022), Cupa şi Supercupa Franţei, ambele în 2021.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite