Meme nu l-a lăsat pe Gigi să-şi ia „Apasha“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Amasha (în verde) l-a ridiculizat pe Iliev în meciul-tur
Amasha (în verde) l-a ridiculizat pe Iliev în meciul-tur

Wiyam Amasha a devenit coşmarul Stelei după pres­taţia sa în Maccabi Haifa - Steaua, scor 5-0. Atacantul de 25 de ani a înscris de două ori contra roş-albaştrilor, dându-le cârcotaşilor prilejul de a-i folosi numele pentru a-i lua peste picior pe stelişti.

„Amasha ne-a învineţit cocoaşa", a fost doar unul dintre titlurile ironice ale presei la o zi după partida de la Haifa. Ieri, patronul roş-albaştrilor şi-a adus aminte de Amasha, însă i-a pronunţat numele în stilul său caracteristic. „L-am văzut pe «Apasha», sau cum îl cheamă, într-un meci de campionat şi mi-a plăcut cum a jucat. A scos o minge cu călcâiul, a dat un gol frumos.

Chiar m-a impresionat. Asta a fost acum trei zile. L‑am întrebat pe Meme Stoica în ce condiţii îl putem lua, dar mi-a spus că e aproape imposibil. Mi-a zis că e un jucător de milioane de euro, aşa că am renunţat la idee. Bine, eu cred că Meme m-a minţit. A vrut, de fapt, să nu-l iau pe Amasha", a povestit latifundiarul.

Ar da două milioane de euro pe el

Acesta a dezvăluit apoi că, în trecut, n-ar fi renunţat aşa uşor la un asemenea fotbalist: „Acum câţiva ani aş fi fost dispus să dau şi cinci milioane de euro pe un jucător ca Amasha. Acum aş da maximum două milioane". 

Alţii „botezaţi“ de Gigi

- Dorinel Popa – „Sorinel Popa“
- Bicfalvi – „Bicvaldi“
- Gardoş – „Gordoş“
- Dayro Moreno – „Dario Moreno“
- Djakaridja Kone – „Tacarigea Kone“

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite