Mesaj superb transmis de Darren Cahill după victoria Simonei Halep de la Dubai:  „Forţa şi caracterul tău au strălucit“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Darren Cahill a felicitat-o pe Simona Halep pentru trofeul câştigat sâmbătă la Dubai. Foto: EPA
Darren Cahill a felicitat-o pe Simona Halep pentru trofeul câştigat sâmbătă la Dubai. Foto: EPA

Darren Cahill a avut un mesaj special de felicitare pentru Simona Halep, după ce aceasta s-a impus, sâmbătă seară, în finala turneului Premier de la Dubai, chiar dacă antrenorul australian s-a înţeles cu românca să nu facă deplasarea în deşert.

Simona a reuşit o nouă revenire impresionantă şi o partidă de luptă în finală, în faţa unei Elena Rybakina care a impresionat la rândul său, impunându-se cu scorul de 3-6, 6-3, 7-6(5) după aproape două ore şi jumătate de joc. Halep s-a încoronat campioană pentru a 20-a oară în circuitului feminin după ce a obţinut la Dubai trei victorii în set decisiv, revenind de fiecare dată după pierderea manşei inaugurale, ea reuşind să îşi adjudece un singur duel în minimum de seturi (este vorba despre semifinala cu Jennifer Brady, pe care Simona a transformat-o într-o lecţie deschisă de tenis, de 61 de minute).

Bine jucat, Simo! Ai luptat incredibil în această săptămână, împotriva unor adversare foarte dure. Forţa şi caracterul tău au strălucit! O săptămână minunată de coaching pentru Arti şi Cosmin. Bine lucrat, băieţi!”, a transmis Cahill pe Twitter. Odată cu ediţia 2019 a Turneului Campioanelor, antrenorul în vârstă de 54 de ani a revenit în echipa Simonei Halep după un an de pauză în care acesta s-a dedicat familiei. În săptămâna în care Halep s-a impus la Dubai, Darren Cahill a participat la un program de pregătire al Tennis Australia.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite