Michel Platini a fost eliberat: „Mult zgomot pentru nimic. Nu înţeleg ce caut în această poveste“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Michel Platini FOTO EPA
Michel Platini FOTO EPA

Fostul preşedinte UEFA Michel Platini, reţinut, marţi dimineaţă, fiind acuzat de corupţie în atribuirea organizării ediţiilor din 2018 şi din 2022 ale Cupei Mondiale, a fost eliberat noaptea trecută, relatează L’Equipe.

Platini a fost eliberat la scurt timp după miezul nopţii. El a fost interogat de marţi dimineaţă, la Nanterre, în cadrul anchetei cu privire la atribuirea organizării ediţiilor din 2018 şi 2022 ale Cupei Mondiale Rusiei, respectiv Qatarului.

Asistat de avocatul său, William Bourdon, Michel Platini fusese chemat la poliţie ca martor. Însă la sosirea la Oficiul anticorupţie al poliţiei judiciare, poliţiştii l-au reţinut.

“Să vin aici ca om liber, să mă trezesc că sunt în custodie şi să se provoace un astfel de vacarm, nu este o plăcere. Este mult zgomot pentru nimic. Nu înţeleg ce caut în această poveste”, a declarat Platini pentru L’Equipe.

Potrivit jurnalului francez, Platini nu a fost chestionat pentru prima dată în cadrul acestei anchete.

În vârstă de 63 de ani, Platini a fost suspendat pentru opt ani, în decembrie 2015, de justiţia internă a FIFA. Suspendarea a fost redusă în apel la şase ani, apoi la patru ani de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).

Michel Platini a fost găsit vinovat de conflict de interese de către TAS, după ce a primit fără justificare două milioane de dolari de la FIFA, plată aprobată de preşedintele forului mondial, Joseph Blatter, în 2011.

Francezul a contestat decizia TAS la Tribunalul federal elveţian, care însă a menţinut hotărârea forului sportiv de la Lausanne. Michel Platini va putea reveni în activitatea fotbalistică la finalul anului 2019.

Michel, şpăgar de fel: Culisele arestării lui Platini în cel mai mare scandal care arată corupţia din fotbal

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite