Mihai Leu, felicitat de Răzvan Burleanu şi alţi oameni din fotbal pentru premiul primit pentru afaceri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răzvan Burleanu (stânga) şi Mihai Leu FOTO Georgiana Dinu
Răzvan Burleanu (stânga) şi Mihai Leu FOTO Georgiana Dinu

Obişnuit din adolescenţă cu obţinerea de medalii şi trofee din postura de sportiv, Mihai Leu a fost răsplătit pentru prima oară în viaţa sa, cu o diplomă, dar de această dată, pentru reuşitele sale ca om de afaceri.

Primul campion mondial la box profesionist al României, succes înregistrat în 1997, a fost premiat de revista VIP Magazin pentru afacerea sa, Biroul de Mediere, deschis în 2013.

 „Am lângă mine o echipă frumoasă şi puternică alături de care vreau să am multe reuşite. Deşi este un domeniu nou pentru mine, pot spune că încă de la deschiderea acestui proiect am avut rezultate bune, de care sunt foarte mulţumit. Sper să mediez  în continuare cu succes cât mai multe conflicte, mai ales din domeniul sportului“, a declarat Mihai Leu pentru iClara.ro.

 Imediat după primirea premiului acordat de revista VIP Magazin, Mihai Leu a fost felicitat de Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, dar şi de alţi oameni importanţi din acest sport.

Mihai Leu, vizită specială la Muzeul Aurului din Brad. „Suntem mândri că e hunedorean de-al nostru“

Mihai Leu s-a întrecut cu un elicopter. Copilot i-a fost campionul mondial Yamato Zaharia

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite