Mihai Neşu, recuperare miraculoasă în America

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neşu pedalează cu ambele mâini, arătând o voinţă de fier
Neşu pedalează cu ambele mâini, arătând o voinţă de fier

Suntem în 2012, însă Europa pare a fi, în continuare, în urma Statelor Unite în ceea ce priveşte tehnologia medicală.

După accidentarea teribilă pe care a suferit-o la un antrenament al celor de la Utrecht, Mihăiţă Neşu a fost internat mai multe luni la o clinică din Olanda, iar ulterior a urmat un program de recuperare sub stricta supraveghere a medicilor din „Ţara lalelelor". Rezultatul? Fostul fotbalistul putea să-şi mişte doar gâtul şi, parţial, mâna stângă. Totuşi, luptator ca atunci când se afla pe gazon, Mihăiţă n-a renunţat la visul său: „Într-o zi, voi merge din nou".

Trei luni şi o minune

Pentru a-şi îndeplini cea mai mare dorinţă, Neşu a plecat din Olanda, mergând, în luna mai, în America. Mai precis, la o clinică specializată din California. După trei luni de recuperare intensă, Mihăiţă ne-a arătat, sâmbătă, că e capabil de a produce minuni!

El a postat pe YouTube un filmuleţ de 27 de secunde în care pedalează o bicicletă cu ambele mâini! „În sfârşit, un progres real! Pedalez bicicleta cu ambele mâini, singur, fără niciun ajutor. Sunt foarte fericit", e mesajul postat de Neşu pe Twitter, spre bucuria celor care urmăresc situaţia medicală a românului de 29 de ani. Neşu îşi va continua recuperarea la clinica din California până la finalul lunii septembrie.

15 luni au trecut de când Mihai Neşu a suferit o fractură de vertebră cervicală la un antrenament al celor de la Utrecht, la 10 mai 2011.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite