Mihai Stoica revitalizează lotul Urziceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Stoica va tăia şi  va spânzura în Ghencea
Mihai Stoica va tăia şi va spânzura în Ghencea

Noul manager general va sta pe bancă alături de Lăcătuş. Drept urmare, niciun jucător cu care a lucrat la Urziceni nu va pleca în iarnă. În schimb, fotbalişti ca Geraldo şi Angelov par a fi pe făraş. Primul care a scăpat de furia lui Becali după venirea lui Stoica e fostul golgheter al ialomiţenilor. „Bilaşco e absolvit de toate păcatele. Nu mai pleacă”, a spus Gigi.

Unul dintre principalele motive pentru care Gigi Becali a ţinut morţiş să-l readucă pe Mihai Stoica la Steaua, în ciuda aversităţii manifestate de apropiaţii săi, a fost şi acela că jucătorii aduşi de la Unirea Urziceni, în care a investit nu mai puţin de patru milioane de euro, n-au reuşit să confirme în Ghencea.

Va îmblânzi „fiara" cu sfaturi tactice?

„Problema erau Teia Sponte şi Virgil Becali, dar am vorbit cu ei şi le-am zis că nu se mai poate. Trebuia să-mi protejez investiţiile. Era nevoie de un om care să stea tot timpul cu echipa, să-i motiveze pe băieţi şi să-i facă să joace", a explicat latifundiarul din Pipera.

Venirea lui Mihai Stoica îi va salva, cu siguranţă, pe toţi cei şase jucători din lotul Unirea care se mai află acum în Ghencea: George Galamaz, Pablo Brandan, Laurenţiu Marinescu, Ricardo Gomes, Marius Onofraş şi Marius Bilaşco.

În cazul în care Stoica n-ar fi revenit în Ghencea, Becali era decis să renunţe în iarnă la serviciile lui Onofraş şi Bilaşco, aşa cum a procedat, în urmă cu câteva zile, cu „Mucles" Apostol! Odată cu sosirea lui Meme însă datele problemei se schimbă radical. Cât timp a fost analist la Digi Sport, Stoica i-a lăudat pe cei cu care a făcut performanţe la Urziceni în dauna concurenţilor acestora din Ghencea!

Acum, când a ajuns manager general în Ghencea, e de aşteptat ca Meme să-şi folosească influenţa pentru a-şi impune favoriţii în primul „11". Asta în condiţiile în care el va şi sta pe bancă, alături de Marius Lăcătuş, cei doi urmând să se sfătuiască în timpul meciurilor.

Are bonus 500.000 de euro dacă ia titlul

Pe lângă faptul că vrea să-şi respecte renumele de cel mai bun conducător de club din România, Mihai Stoica are şi o motivaţie suplimentară pentru a lupta din răsputeri ca să ia campionatul. Gigi Becali i-a pregătit managerului general o primă de 500.000 de euro dacă roş-albaştrii vor câştiga titlul în acest sezon şi implicit se vor califica în grupele Ligii Campionilor.

Ce a spus Meme ca analist TV

„ Nu pot să înţeleg cum de Galamaz este rezerva lui Gardoş. Este incredibil aşa ceva. "

„ Gardoş ar putea creşte, dar în niciun caz lângă un fotbalist precum Geraldo Alves. Lângă Galamaz, cu siguranţă! "

„ În condiţiile în care s-au făcut nişte eforturi considerabile pentru aducerea lui Brandan, nu înţeleg de ce nu joacă. E clar că trebuie să fie titular. L-a văzut cineva pe Latovlevici pe teren? "

„ Angelov e o adevărată povară pentru Steaua. În prima repriză, Ricardo a jucat şi cu Angelov în spate. "

„ Steaua îl are în lot pe Marinescu, care ar putea fi oricând titular în faţa lui Tănase şi a lui Răduţ. "

„ Cum să-l pui pe Tănase căpitan la Steaua? Ce să le zică el jucătorilor? "

„Meme şi-a pus mâna la prohab şi le dădea la toţi"

Viceprimarul oraşului Târgu-Mureş, Claudiu Maior, consideră că Mihai Stoica a avut un comportament de huligan la meciul de sâmbătă. „Nu am văzut în viaţa mea un om mai nesimţit ca acest Meme. Ş

i-a pus mâna la prohab şi le dădea la toţi târg-mureşenii ştiţi dumneavoastră ce! Mai mult, l-a jignit şi pe Sabău, pe care l-a făcut iehovist împuţit. Mi-au zis sponsorii echipei că vor să se retragă, dacă acest personaj este în continuare tolerat de FRF şi LPF", a răbufnit Maior, care este şi vicepreşedinte CA al celor de la FCM.

Steaua cu spectatori, fără jucători

Steaua trebuie să bată CFR Cluj ca să rămână în lupta pentru titlu. Uşor de zis, greu de făcut. Duminică viitoare, roş-albaştrii sunt nevoiţi să se descurce în crucialul meci cu campioana en-titre, cu susţinerea fanilor, dar fără mai mulţi jucători importanţi! Trupa din Ghencea şi-a pierdut mai întâi suporterii după incidentele din partida cu Rapid din Cupă. Apoi, confruntarea de la Târgu-Mureş a „subţiat" serios lotul lui Lăcătuş.

În acest moment, Steaua are doi jucători suspendaţi, Bicfalvi şi Ricardo, plus alţi cinci accidentaţi: Martinovici, Szekely, Nicoliţă, Angelov şi Latovlevici. Dintre aceştia, doar ultimii doi au ceva şanse să se recupereze până la întâlnirea cu CFR. În condiţiile în care şi Iulian Apostol a fost dat afară de la echipă, „Fiara" se află în situaţia de a nu avea la dispoziţie decât un singur mijlocaş central valid: Laurenţiu Marinescu.

Astfel, Lăcă va fi nevoit fie să-l reprofileze pe Florin Gardoş ca „închizător", fie să-l folosească pe acest post pe Mihai Răduţ, deşi tânărul mijlocaş n-a dat niciodată randament când a primit sarcini defensive.

Dragomir: „Lăcătuş pleacă singur la iarnă"

La finalul meciului de la Târgu-Mureş, Gigi Becali a ţinut să-l reconfirme pe Marius Lăcătuş în funcţie, deşi, în realitate, latifundiarul din Pipera a luat deja decizia renunţării la tehnicianul de 46 de ani. De aceeaşi părere este şi cel supranumit „Oracolul din Bălceşti", Dumitru Dragomir.

„Meme Stoica este destoinic în ale fotbalului şi Steaua are cu cel puţin 70 la sută mai multe şanse la titlu acum. Lăcătuş? Părerea mea este că la iarnă pleacă singur, nu o să-l dea nimeni afară", a afirmat preşedintele LPF. De altfel, însuşi Mihai Stoica a declarat de mai multe ori că preferă să lucreze cu un antrenor cu care să fie pe aceeaşi lungime de undă.

 În condiţiile în care Dan Petrescu şi Cosmin Olăroiu sunt inacesibili în acest moment, cel mai probabil, noul tehnician al roş-albaştrilor va fi ales dintre Walter Zenga, Ladislau Bölöni şi Ronny Levy, ultimii doi având şi avantajul că sunt liberi de contract în momentul de faţă. Gigi Becali a ţinut să explice chiar şi ieri în ce condiţii ar colabora cu Ladislau Bölöni.

„Dacă voi lucra cu el, vom face un contract ferm. Băi, tată, vrei să fii antrenor? Punem clauze de performanţă. Domnul Bölöni ştie ce înseamnă să antrenezi Steaua. Poate ajunge să câştige şi cât vrea el, adică trei-patru milioane de euro, dar dacă nu ia titlul, rupem contractul!", a spus Becali.

Walter Zenga (50 de ani): „Din punctul meu de vedere, nu se ştie niciodată ce va fi în viitor. Aş merge oriunde cu Meme Stoica! Totuşi, Steaua are antrenor, iar eu sunt la Al-Nassr Riad acum".

Ladislau Bölöni (57 de ani): „Sunt dispus să negociez preluarea echipei, în momentul în care n-ar mai fi Lăcă acolo. Există posibilitatea de a colabora cu Gigi, nu sunt un om atât de drastic, de dificil".

Ronny Levy (44 de ani): „Cunoaşteţi vreun antrenor care să nu-şi dorească să antreneze Steaua? Steaua este un club mare şi ar fi o oportunitate importantă pentru mine. Dacă cineva mă va contacta, atunci vom discuta".

Program infernal pentru Lăcătuş până la finalul anului

Dată    Meci    Competiţie

28.11    CFR Cluj (a)    Liga I
02.12    Liverpool (a)    Liga Europa
05.12    „U" Cluj (a)    Liga I
11.12    Univ. Craiova (d)    Liga I
15.12    Napoli (d)    Liga Europa

A - acasă  D- deplasare

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite