Militarii NATO, „antrenaţi“ la Academia lui Hagi: Meci spectaculos cu americanii şi britanicii în prim-plan VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hagi

Pregătirea fizică face parte din programul militarilor care se află la baza de la Mihail Kogălniceanu. Doar că acum ei au îmbinat utilul cu plăcutul.

Sport pentru relaxare şi distracţie! Asta a însemnat meciul de fotbal pe care militarii NATO l-au jucat, miercuri seară, pe unul din terenurile Academiei Gheorghe Hagi, la Ovidiu.

La echipa NATO au evoluat militari români, britanici şi americani. Formaţia „marinarilor“ a fost formată din foşti fotbalişti şi angajaţi ai clubului Farul, în frunte cu preşedintele Tiberiu Curt. Gică Hagi, aflat la Sevilla pentru finala Ligii Europa, a absentat de la eveniment.

Chiar dacă scorul a fost deschis de echipa militarilor, gazdele au egalat prin fostul atacant al Stelei, Dorel Zaharia. Şi au preluat conducerea până la pauză, după reuşita lui Banoti. La reluare, Mălăele a mărit avantajul „marinarilor“ din penalty. Echipa NATO a redus din handicap (2-3) şi a egalat, pe contraatac, la ultima fază a partidei care s-a încheiat la egalitate: 3-3.

Ce s-a spus despre meci?

*Tiberiu Curt (preşedinte Farul): Ne bucurăm că ne-am reunit. Nu ne-am văzut cu toţii de mai bine de un an. Ne bucurăm foarte mult să avem militarii din baza NATO de la Mihail Kogălniceanu alături de noi. Nu prea suntem aşa pregătiţi pentru ei, dar încercăm pe teren să câştigăm. E clar că lupta fizică nu o să ne ajute.

Ne-am bucurat foarte mult de propunerea celor din Baza NATO de la Mihail Kogălniceanu. Am vrut să-i cunoaştem, să-i vedem. Cred că e o iniţiativă foarte bună, suntem cu toţii aici să arătăm o uniune împotriva relelor care se petrec, astăzi, în lume şi sperăm ca totul să se încheie cât mai repede pentru ca toată lumea să trăiască în pace.

*Dorel Zaharia (fost atacant Steaua): Abia aşteptăm să ne întâlnim pe teren după o lungă perioadă de pandemie, să facem mişcare. Un prilej bun pentru cei care s-au lăsat de fotbal şi încearcă să se menţină. N-am mai jucat fotbal de doi ani şi jumătate. Nu prea ne-am pregătit pentru acest meci. Am văzut că sunt foarte bine organizaţi din punct de vedere fizic. 

VEZI IMAGINILE DE LA AMICAL

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite