Mircea Lucescu e definiţia ghinionului: Şahtior a luat gol la ultima fază, Dinamo Kiev a câştigat la ultima fază

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Lucescu
Mircea Lucescu

Şahtior Donetk a fost egalată în preungirile partidei cu Metalist Harkov, spre deosebire de Dinamo Kiev, care a câştigat în ultimul moment. Titlul pare jucat în Ucraina.

Începând cu sfertul de finală al Cupei UEFA din 1990, când Dinamo a fost egalată de Sampdoria în minutul 90, şi până acum, Mircea Lucescu a adunat o colecţie impresionantă de partide pierdute în momentele de final. S-a întâmplat la fel şi sâmbătă, la Lvov, când Metalist Harkov a scos un egal la ultima fază a meciului cu Şahtior Doneţk. Rezultat greu de „înghiţit” pentru antrenorul român, mai ales că echipa sa a evoluat în repriza secundă cu un om în plus şi a condus cu 2-1.

„Il Luce” nu s-a mai răţoit la arbitru, deşi golul s-a marcat în prelungirile prelungirilor, dar a fost nemilos cu jucătorii săi: „E inadmisibil. Fred şi Fernando au făcut multe greşeli la mijlocul terenului, totul culminând cu faultul absolut inutil al lui Fernando la ultima fază a meciului. A urmat lovitura liberă din care am fost egalaţi Am pierdut puncte din cauza superficialităţii jucătorilor”.

Kievul a dat gol în ultimul minut

De pasul greşit al Şahtiorului a profitat liderul Dinamo Kiev, care s-a distanţat la 7 puncte în clasament. Jucând de asemenea cu un om în plus timp de o repriză, echipa din capitala Ucrainei a câştigat ieri meciul cu Olimpic Doneţk, scor 1-0, cu un gol căzut fix la ultima fază a întâlnirii. Olimpic e a doua echipă a oraşului „minier”, însă nici ea nu pot evolua la Doneţk din cauza conflictelor din regiune şi joacă partidele considerate pe teren propriu chiar la Kiev.

Meciul sezonului, la Munchen

Pentru Lucescu, ratarea titlului ar putea fi echivalentă cu plecarea de la Şahtior, mai ales că antrenorul român a afirmat în repetate rânduri că jocurile sunt făcute pentru Dinamo Kiev. Totul depinde însă şi de meciul cu Bayern de miercuri, returul optimilor de finală din Liga Campionilor. După 0-0 în Ucraina, Lucescu încearcă marea cu degetul la Munchen, stadion pe care n-a mai câştigat nicio echipă de aproape un an. Bayern a câştigat sâmbătă la Hannover cu 3-1, are cinci victorii la rând în Bundesliga şi domină autoritar campionatul.
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite