Mlada - FCSB. Becali şi-a luat avânt după calificarea în play-off. Când pune un alt antrenor şi ce transfer nou a anunţat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Becali

Patronul FCSB, Gigi Becali, era entuziasmat după calificarea obţinută în play-off-ul Liga Europa şi a anunţat că a transferat un nou jucător, dar nu a vrut să îi spună numele

"Am avut emoţii pentru calificare, dar nu mi-a creat emoţii adversara. Că nu a fost mingea la ei. Mă gândeam că doar un mare ghinion ne poate priva de calificare. Sunt foarte bucuros că am calificat echipa în momente extraordinar de grele", a comentat fostul cioban rezultatul meciului din Cehia

Refuzat pe bandă rulantă de toţi tehnicienii cu care a purtat negocieri, Gigi Becali a anunţat că sâmbătă echipa sa va avea un nou antrenor. "E posibil ca până sâmbătă să avem un nou antrenor. E vorba de un român, nici nu discut cu străinii. Am avut 10 variante de stăini, dar nu vreau. Nu ştiu ce va fi. Am spus că îl păstrez pe Andonache ca să îi dau curaj, să se gândească doar la meci. Dar nu se ştie ce va fi, încă nu ştiu. El asigură continuitatea, dar e posibil să vină un alt antrenor. Nu mă gândesc la asta acum, e prea mare bucuria după această calificare", a mai spus Becali.

Fostul oier nu s-a putut abţine să nu se fălească cu un nou transfer. „Mâine vine un jucător care va putea juca deja în Europa League! Ne-am calificat şi am transferat un jucător. Au venit banii, am adus un jucător. Am luat 1 milion de euro pentru că ne-am calificat în play-off-ul Europa League şi fac un transfer.  Mâine, la prima oră se înregistrează transferul. Nu vreau să spun înainte cine e. E un club din România şi ne-am înţeles. La fel şi cu jucătorul. L-am adus pe un post pe care-l consider deficitar. E mijlocaş dreapta - extremă dreapta. Acest fotbalist va juca titular. Avem şi noi două echipe acum, suntem ca CFR-ul. El va avea drept de joc în play-off, pentru că facem o nouă listă”, a declarat Gigi Becali la Pro X.

"Un milion de euro primim că jucăm play-off-ul Europa League. UEFA îţi dă bani, CFR are deja 10 milioane de euro în buzunar. Sper să luăm şi noi 10 milioane, că jucăm cu o echipă din Portugalia de pe locul 7", a încheiat Becali.

FCSB s-a calificat în play-off-ul Europa League, după ce e eliminat pe Mlada Boleslav în urma victoriei, scor 1-0, obţinută în Cehia. În tur, scorul fusese 0-0.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite