Momente de nepreţuit în tenisul masculin: fiul lui Borg a jucat primul turneu „pro“, iar fratele unui fost #3 a avut în sfârşit un cuvânt de spus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
leo borg

Departe de cele mai mari scene ale tenisului mondial, săptămâna abia încheiată a înregistrat trei momente demne de notat şi reţinut pentru anii ce vin: revenirea numelui Borg într-un turneu profesionist, un nou semn din familia Coria şi o primă victorie a unui jucător născut în anul 2003 în ATP.

Ştirea săptămânii în tenis a venit de la Bergamo, acolo unde Leo Borg, fiul de 16 ani al legendarului Bjorn Borg, a jucat primul său meci într-un turneu profesionist de tenis. Leo Borg a debutat într-un turneu Challenger de categorie a doua, beneficiind de o invitaţie pe tabloul principal după câteva rezultate bune obţinute în turneele juniorilor. Aflat în prezent pe locul 98 în clasamentul juniorilor, Leo nu a impresionat, deşi de partea cealaltă a fileului s-a aflat tot un tânăr jucător, dar cu doi ani mai mare (18 ani). Tseng Chun-hsin, din Taiwan, se află deja pe locul 301 ATP şi l-a învins pe Leo Borg cu scorul de 6-3, 6-1.

Leo este fiul din a treia căsnicie a lui Bjorn Borg, jucător cu şase titluri câştigate la Roland Garros şi cinci la Wimbledon.

Un alt moment cu o încărcătură emoţională aparte în această săptămână s-a consumat la turneul de 250 de puncte de la Rio. Federico Coria, fratele mai mic al finalistului din 2004 de la Roland Garros, Guillermo Coria, a jucat primul său sfert de finală într-un turneu ATP. Apăsat de greutatea numelui moştenit, avându-l ca idol chiar pe fratele său, Federico nu a reuşit să-şi facă loc până acum în circuitul principal. Aflat pe locul 116 ATP, argentinianul ajuns la 27 de ani a profitat de condiţiile grele din oraşul Jocurilor Olimpice din 2016, cu multe întreruperi cauzate de ploaie, trecând mai întâi de francezul Corentin Moutet (77 ATP), scor 1-6, 7-6(1), 7-6(3), apoi cu 6-4, 4-6, 6-4 de tânărul iberic Carlos Alcaraz - devenit tot în această săptămână primul tenismen născut în anul 2003 care câştigă un meci ATP. Chilianul Christian Garin (25 ani) a pus capăt parcursului lui Federico Coria, în sferturi, scor 2-6, 6-3, 7-5.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite