„Mondo”, un Usain Bolt al prăjinii. De ce plânge America la fiecare săritură a lui Duplantis, omul cu două recorduri mondiale într-o săptămână ce-i calcă pe urme lui Sergey Bubka

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Săritura cu prăjina este ca mersul pe bicicletă pentru mine”. Sunt cuvintele prin care se descrie Armand Duplantis, tânărul atlet care a doborât de două ori într-o săptămână recordul mondial la săritura cu prăjina, în sală.

Are 20 de ani şi la fel de bine i s-ar potrivi celebra replică din „Titanic”: „Sono il re del mondo”. Leo DiCaprio nu a spus-o în italiană, însă nici că s-ar găsi o potrivire mai bună pentru cel a cărui poreclă este chiar „Mondo” şi care are deja întreaga lume la picioare.

Înainte de concurs, ascultă mereu muzică rap. Asta deşi îi idolatrizează pe „The Beatles”. Sâmbătă, pe 8 februarie, „Mondo” a făcut furori la Torun, în Polonia, când a sărit 6,17 m. Şapte zile mai târziu, Armand Duplantis şi-a pus din nou mantia de supererou pe umeri, trecând peste ştacheta înălţată la 6,18 m, la Glasgow, cu uşurinţa cu care în anii ’60 Iolanda Balaş se juca cu recordul mondial la înălţime corectându-l de 14 ori, iar în proba de prăjină rusoaica Elena Isinbaieva tot muta cu câte un centimetru reperul absolut de şapte ori doar în 2004 (în total, Isinbaieva a stabilit record mondial de 17 ori de-a lungul carierei). Miercuri, 19 februarie, în Franţa, la Lievin, „Mondo” a fost foarte aproape de a corecta pentru a treia oară în 11 zile recordul mondial: victoria şi-o asigurase cu un 6,07 m, a fixat ţinta mai departe la 6,19 m, iar la a doua încercare a fost aproape de reuşită, însă la coborâre a şters ştecheta cu genunchiul, iar aceasta a căzut, invalidându-i săritura. Sezonul în sală s-a încheiat pentru Armand „Mondo” Duplantis tot în Franţa, la Clermont-Ferrand, la un concurs de tip all-stars, pe care l-a câştigat din nou, cu o săritură de 6,01 m. „Mondo” a concurat pentru a cincea oară în trei săptămâni, a încercat din nou să treacă la 6,19 m - fără succes, însă în cele din urmă tot s-a ales cu o bornă fabuloasă: este doar al doilea sportiv din istorie care sare peste 6,00 m în cinci concursuri consecutive, după legendarul Sergey Bubka.

Prima explicaţie pentru uşurinţa cu care zboară deasupra ştachetei: Armand „Mondo” Duplantis sare cu prăjina de la patru ani. O mărturiseşte din capul locului pe pagina de prezentare ca sportiv aflat în portofoliul unuia dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa marketingului sportiv - Red Bull. A doua, dintr-un lung şir de explicaţii ce par a confirma faptul că, uneori, destinul chiar e scris în stele: Armand „Mondo” Duplantis provine dintr-o familie de atleţi, tatăl său, Greg, fiind, la rândul său prăjinist, adică practicant al celei mai tehnice dintre probele din atletism. Mama lui Armand „Mondo” Duplantis, Helena, a fost şi ea heptatlonistă şi voleibalistă. Niciunul însă nu a avut rezultatele fiului lor, devenit, brusc, principal favorit pentru întrecerea olimpică de la Tokyo.

„Mondo” şi adio, Bubka & Lavillenie

Ca să începi să înţelegi performanţa lui Armand „Mondo” Duplantis, trebuie să priveşti în urmă. Sergey Bubka a fost considerat cel mai mare prăjinist al tuturor timpurilor, cu şase titluri consecutive de campion mondial şi 35 de recorduri mondiale stabilite de-a lungul carierei. Ucraineanul a fost primul om care a trecut de o ştachetă ridicată la 6 m, apoi la 6,10 m. Bubka abia împlinise 20 de ani când, pe 15 ianuarie 1984, stabilea primul său record mondial - 5,81 m. Pe 21 februarie 1993, la 30 de ani, Bubka a dus recordul mondial în sală la 6,15 m, săritura sa rămânând un reper al atletismului timp de 21 de ani, până când, în 2014, pe acelaşi stadion din Doneţk, Renaud Lavillenie a trecut peste o ştachetă înălţată la 6,16 m. Francezul avea 28 de ani şi era considerat un fenomen, datorându-şi succesul unei capacităţi de efort incredibile, aproape inumane, Lavillenie fiind un fanatic al pregătirii, care făcea de până la de patru ori mai multe sărituri la un antrenament decât se obişnuieşte printre prăjinişti (80, faţă de 20 - media uzuală). Lavillenie, un sportiv urmărit de ghinion de-a lungul carierei, având în vedere faptul că nu a reuşit să urce niciodată pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Campionatele Mondiale în aer liber, şi-a văzut recordul depăşit după doar şase ani.

Armand „Mondo” Duplantis „s-a atins“ de recordul mondial la 20 de ani şi două luni, similitudinile cu momentul carierei în care marele Bubka reuşea să pună un primul său reper absolut la săritura cu prăjina fiind evidente.
Duplantis îşi anunţa intenţiile de a doborî recordul mondial încă de pe 4 februarie 2020, în cadrul unui concurs din Germania, de la Dusseldorf, pe care l-a câştigat cu o săritură de 6,00 m. Astrele s-au aliniat însă pentru Armand „Mondo” Duplantis abia pe 8 februarie, la Copernicus Cup. Reprezentantul Suediei câştigase deja concursul cu o reuşită din prima încercare la 6,01 m, însă a tras mai departe pentru recordul mondial, trecând peste ştachetă din a doua încercare la 6,17 m, iar Lavillenie l-a felicitat din tot sufletul pe Armand, pe care l-a numit “frăţiorul meu mai mic” într-o postare de pe reţelele de socializare - asta deşi Renaud chiar are un frate mai mic cu cinci ani, Valentin, tot prăjinist de elită.

Pe 15 februarie, la împlinirea a exact şase ani de când Renaud Lavillenie sărea 6,16 m, Armand Duplantis a sărit 6,18 m, confirmând ceea ce, în mare măsură, lumea atletismului ştia deja din august 2018, de la Berlin, când „Mondo” devenea cel mai tânăr campion european la prăjină din istorie, cu un rezultat de 6,05 m: atletismul are un nou star.

De ce plânge America la fiecare săritură a lui „Mondo

Armand „Mondo” Duplantis s-a născut în Louisiana, în Statele Unite ale Americii. Puştiul a urmat cursurile Universităţii din Lousiana, la fel ca ambii săi părinţi, însă, pentru că mama sa este de origine suedeză, „Mondo” aales să reprezinte ţara de origine a acesteia.

“New York Times” a vorbit, pe larg, despre faptul că „Mondo” a luat o decizie strategică, evitând un extrem de stresant trial preolimpic american, programat în luna iunie, care le-a venit de hac, de-a lungul anilor, multor nume grele din atletism, mai ales în probele tehnice.

Pentru că au un număr mare de sportivi cu rezultate de top, mult în limitele impuse în general de Federaţia Internaţională ca bareme olimpice, Statele Unite organizează propria selecţie, un concurs în care sportivii trebuie să se claseze în primele trei locuri pentru a deveni eligibili pentru a participa la Jocuri. Jurnaliştii americani invocă un celebru caz dinaintea Jocurilor Olimpice de la Barcelona, din 1992. Deşi era favorit clar la aurul olimpic, decatlonistul Dan O’Brien a ratat în timpul trialului şi nu a prins echipa olimpică a Statelor Unite, fiind nevoit să aştepte până în 1996 pentru a putea concura la Jocuri (a şi câştigat aurul, la Atlanta).

Tatăl lui „Mondo”, Greg Duplantis, care îl mai şi antrenează pe noul recordman mondial, a vorbit în mod expres despre acest lucru: „Nu pot spune că nu m-am gândit la asta, deşi mi-ar fi plăcut să-l văd concurând pentru Statele Unite (n.r. - ţara sa natală). Dar de fiecare dată parcă se întâmplă un dezastru sau apare de nicăieri un te-miri-cine, despre care nimeni nu ştie nimic. Mă aştept, totuşi, să fie arătat cu degetul într-o oarecare măsură la Jocurile Olimpice. Deşi nu ar trebui, pentru că, în definitiv, îi calcă pe urme mamei sale. N-ar trebui să fie nimic greşit în asta”, a mai spus Greg Duplantis pentru New York Times.

Dorinţa de la trei ani a lui „Mondo”

Armand Duplantis a mărturisit că a visat să doboare recordul mondial la prăjină încă de la vârsta de trei ani. „Mondo” are şi un frate mai mare prăjinist, dar şi o soră mai mică ce practică acelaşi sport.

Armand a crescut cu un covor de sărituri în grădină şi tatăl îi este antrenor. De la 12 ani a început să imite salturile făcute de marii campioni ai lumii. În plus, el e destul de înalt şi fuge foarte bine, pe suta de metri recordul lui este de sub 11 secunde, ceea ce pentru un săritor cu prăjina este enorm. Mai are mult de progresat. Nu are însă nicio limită, poate să arunce în aer tot ce ne putem imagina ca limite pentru săritura cu prăjina. Îl putem compara cu Usain Bolt. Avem de a face cu un atlet care poate deveni o legendă”, declară antrenorul francez Damien Inocencio, care îl ajută acum în pregătire pe Duplantis.

La şapte ani, puştiul sărea deja 3,86 m, stabilind un prim record mondial la categoria sa de vârstă. La 10 ani, „Mondo” corecta deja recordurile categoriilor de vârstă 11 şi 12 ani.

El îl are ca model chiar pe omul căruia i-a doborât recordul. „Lavillenie este idolul meu absolut! Nu există o altă persoană pe care aş vrea s-o detronez. Susţinerea pe care mi-a acordat-o pe parcursul întregului proces este fenomenală. Ştiam că voi reuşi la un moment dat”, a spus Duplantis după ce a sărit 6,17 m. Ca un bonus, la ultimul concurs în sală al începutului de an 2020, „Mondo” Duplantis l-a învins chiar pe Lavillenie, care, cu un 5,95 m, a bifat cel mai bun rezultat al său din ultimii cinci ani.

Iar „Le Monde” anunţă obiectivul lui „Mondo”: „6,20 m mi se pare rezonabil şi, dacă şi condiţiile sunt favorabile…” Un lucru e clar în mintea lui Duplantis şi acesta o spune lumii întregi: „Când vrei să doborî recordul mondial ai nevoie de o săritură perfectă”.

 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite