Motive de reflecţie

Este o iluzie că vom putea găsi căi spre corectitudine, atât timp cât sportul, sporturile - unele într-o măsură mai mare, altele într-o măsură mai mică – sunt legate de recompensa materială şi de profesie.

Să precizăm că profesionistul, peste tot în lume, este acel om care-şi face foarte bine meseria pentru care este pregătit şi că aceasta nu exclude corectitudinea în relaţiile cu ceilalţi „meseriaşi”, indiferent cât de mare ar fi recompensa pentru calitatea muncii lor.

Cu cât interesele pe care sportul le implică sunt mai mari, cu atât căile spre corectitudine devin tot mai puţine şi mai inaccesibile, iar „desţelenirea” lor devine o problemă de mare profunzime a educaţiei individuale şi colective. O astfel de intreprindere nu este ceva care se poate realiza de la o zi la alta, printr-o pledoarie izolată, ci printr-o acţiune concertată. Ar trebui să se ajungă! Va fi greu? Poate! ...

Dar aşa cum avem datoria să facem zilnic, ceas de ceas, pasul mai mic sau mai mare ce ne poartă înainte, pe drumul împlinirii fiecăruia dintre noi, tot astfel, fiecare dintre noi, cei care socotim că iubim sportul şi credem în nobleţea sa, avem obligaţia morală de a ne aduce contribuţia, mai mică sau mai mare, la epurarea sportului de tot ce-i compromite esenţa.