Sport

articolul anterior articolul urmator

Nadal, tăios: „Cazul Djokovici? O situaţie mizerabilă!“. Ce crede despre absenţa sârbului

7
17 Jan 2022 12:48:51
Autor: Amir Kiarash

După expluzarea lui Novak Djokovici (34 de ani, 1 ATP) de la Australia, casele de pariuri îl consideră pe Rafael Nadal (35 de ani, 5 ATP) principalul favorit la câştigarea trofeului, la Melbourne.

Rafael Nadal are un titlu la Australian Open, în 2009, plus patru finale pierdute dintre care două în faţa lui Novak Djokovici (2012 şi 2019).
 
De când a început scandalul expulzării lui Nole din Australia, ibericul de 35 de ani a încercat să dea declaraţii cât mai diplomatice. A condamnat opţiunea sârbului de a nu se vaccina, dar a spus că tenisul, ca sport, a pierdut din cauza acestui fiasco.
 
Astăzi, Nadal a debutat în forţă la Australian Open 2022: 6-1, 6-4, 6-2 cu Marcos Giron (66 ATP). Urmează confruntarea din turul II, cu Yannick Hanfmann (126 ATP). Până atunci, potrivit Digi Sport, Rafa a fost chestionat, încă o dată, pe tema expulzării rivalului său din Australia.
 
Ce a spus Rafael Nadal?
 
*Cred că a fost o situaţie mizerabilă. El nu e singurul care a greşit, în acest caz. Deci, la nivel personal, da, mi-ar face plăcere să-l văd jucând aici. Dacă e corect sau nu să joace aici, asta e o altă discuţie şi nu mai vreau să vorbesc niciodată despre asta.
 
*Situaţia ideală în lumea sportului e ca cei mai buni jucători să fie pe teren şi să dispute cele mai importante evenimente, fără îndoială. Dacă Novak Djokovici ar juca aici, ar fi mai bine pentru toată lumea, fără îndoială.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

West
17.01.2022, 13:02:03

toti obedientii care apaluda interzicerea dreptului la munca (si practic la viata) si a altor drepturi fundamentale al celor nevaccinati ar trebui sa-i miroase degetele de la mana dreapta a lui Nadal, dupa nu meci de tenis!

-7 (9 voturi)
miron miron
17.01.2022, 13:09:41

Orisice sportiv stie sa dea cu racheta, stie perfect sa suteze in minge are si o onoare. Aceasta onoare se bazeaza pe fair play, care-l ai fata de adversar. In cazul lui Djocovici, acesta n-a respectat nimic si Nadal are dreptate ca vrea ca toti sportivii buni sa joace, dar toti sa joace corect. Djokovici a fost expulzat ca un fel de talhar din Australia. La fel a patit si Sarapova, venind sa joace dupa s-a dopat cu substante interzise. Unde-i fair play si onoarea lui Djkovici, fata de celalti sportivi, fata de poporul australian?

+4 (8 voturi)
West
17.01.2022, 13:14:25

1+1=2! era sanatos? da, era sanatos! se putea verifica testa?! da se putea testa de 100 de ori pe zi (pe banii lui)! atunci care-i problema obedientilor?!

-5 (7 voturi)
miron miron
17.01.2022, 13:52:21

West. Poate era sanatos. Pe 26 te testezi, esti bolnav de COV. A doua zi si a treia zi mergi la evenimente mondene, te intlnesti oameni in grup. Dupa cateva zile pleci in Spania, bolnav fiind. Dojkovici a refuzat vaccinarea si a intrat in Australia cu o scutire de la federatia de tenis australiana, care stia vag situatia lui. Dokovici, n-a fost bolnav, era sanatos, dar a venit cu scutire la vaccinare ca a trecut prin boala dupa 26 dec, care fapt a fost o minciuna. Nu-i vorba de obidientă mea, nu-i vorba ca cineva este rau cu Djokovici, ci s-a procedat corect de catre judecatori, comform legilor australiene. Nu-i vorba de sanatatea lui Djokovici, ca era apt de joc si nu imbolnavea pe nimeni, dar e vorba de a incerca a pacali, de a nu fi onest cu australienii, care l-au si sanctionat.

+8 (8 voturi)
Mihai Ternopol
17.01.2022, 14:01:01

Mironica, you bull, și vaccinatii pot transmite virusul. Ce va mai place sa stati ghiocel in fata mai marilor zilei.

-23 (23 voturi)

Vezi toate comentariile (7)

Modifică Setările