Naftalina complexelor. Despre meciuri şi comentatori

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Superb, magistral, extraordinar, fenomenal - sunt doar cîteva dintre expresiile pe care le-am auzit de la comentatorii meciului România-Elveţia. Meciul de deschidere l-am urmărit în Ungaria, dar n-aş putea spune că mi-a fost dor de epitetele astea.

Dacă n-aş fi ştiut la ce mă uit aş fi crezut că joacă Brazilia lui Ronaldo împotriva Franţei lui Zidane. Cînd colo, două echipe submediocre. Chipciu, vai, şi Keşeru, şi Torje, şi ştiu eu cine, şi-a tăiat mai ales unul dintre comentatori propria-i răsuflare. Păi ce ai, frate?! Atacuri extraordinare, combinaţii fenomenale, driblinguri geniale, pase sclipitoare. Dar pe teren era tot 1-0 datorită unui penalty. Apoi 1-1 şi o tăcere melancolică.

A, dar penaltyul, ca şi cel cu Franţa, a fost rezultatul unor acţiuni nepereche, nicidecum unul gratuit, adversarul a fost nevoit să faulteze, noi l-am nevoit, pardon, l-am obligat!

M-am gîndit de unde atîtea superlative absolute şi adjective laudative? De unde complexul ăsta de inferioritate care îi obligă pe mulţi să se scuze pentru un fapt care ori e natural şi atunci n-are de ce să te scuzi, ori e cel puţin curios, şi-atunci poţi să te scuzi cît vrei. Şi cred că e totuşi curios, pentru că o echipă de la mare în sus mai dă şi goluri din acţiune.

Dar ar fi fost o posibilitate ca PRO TV să facă un gest miraculos, admirabil, nemaipomenit, superb, genial. Dacă ar fi cumpărat şi dreptul de difuzare a meciurilor Ungariei alături de cele pe care le-a difuzat şi le va difuza - astăzi, Portugalia-Austria. Suntem mulţi cei pe care le-ar fi interesat, cetăţeni români născuţi pe teritoriul epitetelor gratuite. PRO TV însă a pierdut această şansă. Şi a rămas cu epitetele.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite