Năstase ia presiunea de pe Halep: Cum vede participarea Simonei, la French Open

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ilie Năstase a câştigat French Open, la simplu, în 1973
Ilie Năstase a câştigat French Open, la simplu, în 1973

După doi ani, Simona Halep (30 de ani, 19 WTA) revine la French Open, Grand Slam-ul în care, potrivit cifrelor, s-a descurcat cel mai bine.

Având în vedere bilanţul ei all-time la Roland Garros, cu un procentaj al victoriilor de 76% în 11 participări pe tabloul principal, Simona Halep e cotată cu a doua şansă la trofeu de casele de pariuri. Bineînţeles, după liderul mondial, Iga Swiatek (Polonia, 20 de ani).

Ilie Năstase (75 de ani), în schimb, a încercat să mai ia presiunea de pe Halep: „Chiar dacă lucrează cu Mouratoglou, nu putem să cerem ca Simona să fie numărul 1 din nou, după doar câteva săptămâni. Halep nici nu e obligată să revină în Top 10. A fost deja numărul 1. La Roland Garros, eu spun să o lăsăm să joace. Are un antrenor care îi convine acum şi merge înainte. A pierdut două turnee (n.r. – Madrid şi Roma), dar n-a pierdut totul. Un pronostic la Roland Garros e greu de dat. E fata asta din Polonia (n.r. - Iga Swiatek), mai e şi tunisianca (n.r. - Ons Jabeur), sunt multe jucătoare periculoase acolo. Şi toate vor să o bată pe Simona, e clar“.

Eurosport transmite turneul de la Roland Garros.

Halep, la French Open

Ediţie Rezultat

2020 Optimi

2019 Sferturi

2018 Campioană

2017 Finalistă

2016 Optimi

2015 Turul II

2014 Finalistă

2013 Turul I

2012 Turul I

2011 Turul II

2010 Turul I

*Anul trecut, Simona a absentat din cauza unei accidentări.

MECIURILE ROMÂNCELOR ÎN TURUL I DE LA FRENCH OPEN

*Halep (19 WTA) – Schunk (167 WTA)

*Cîrstea (27 WTA) – T. Maria (107 WTA)

*Ruse (52 WTA) - Mertens (33 WTA)

*Begu (62 WTA) - Paolini (57 WTA)

*Bogdan (91 WTA) - Azarenka (15 WTA)

*Irina Bara (114 WTA) – Putintseva ((37 WTA)

*Buzărnescu (118 WTA) – Brengle (58 WTA)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite